• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-29 21:27:00
  • Sursa:
Cipru va finanta repatrierea sirienilor care isi retrag solicitarile pentru azil Imagine

Cipru va lansa un program de repatriere pentru familiile siriene care îşi revocă solicitările de azil, permiţând totodată unui membru adult să rămână pe insula europeană pentru a munci acolo, a anunţat joi Ministrul pentru Migraţie cipriot, informează AFP, citată de Agerpres.Nicholas Ioannides a anunţat punerea în aplicare a unor stimulente financiare începând de luna viitoare, pentru repatrierea voluntară în Siria a unor familii candidate la azil sau care beneficiază de o protecţie internaţională.El a precizat în faţa presei că acest program a fost lansat în coordonare cu Uniunea Europeană. Cipru, membru al UE, este una dintre ţările care găzduiesc cei mai mulţi migranţi sirieni pe cap de locuitor.Siria „traversează o perioadă de tranziţie critică” după înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad în decembrie, a subliniat Ioannides. „Succesul reconstrucţiei depinde de voinţa politică, de cooperarea internaţională şi mai ales de participarea activă a poporului sirian însuşi”, a estimat el.Potrivit autorităţilor cipriote, 2.500 de sirieni şi-au retras solicitarea lor de azil sau au renunţat la statutul lor de protecţie şi aproximativ 2.400 s-au întors în ţara lor.Programul de repatriere, valabil din 2 iunie până pe 31 august, permite unei persoane dintr-o familie sau dintr-un cuplu să primească un permis special de şedere şi de muncă valabil doi ani. Membrii familiei care se întorc în Siria vor primi 2.000 de euro pentru consort şi 1.000 de euro pentru fiecare copil.Cipru a acordat azil mai multor mii de sirieni care au fugit de războiul civil care a izbucnit în Siria în 2011.Insula din sudul Mediteranei se află la mai puţin de 200 de kilometri de coastele siriană şi libaneză şi constituie de multă vreme o cale de acces pentru refugiaţii în căutarea unei vieţi mai bune în Europa.

Epidemia de Mpox continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters şi AFP preluate de Agerpres.

Economie 2024-11-22 20:49:19

Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, care a murit vineri, a fost înmormântat, miercuri seară, în Cimitirul Eroilor din Timişoara. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan şi a avut loc într-un cadru restrâns, transmite News.ro.

Economie 2024-08-07 20:38:43

Confruntată cu un val de căldură care afectează mai multe regiuni din Argentina de aproape două săptămâni, o şcoală din Rosario (nord) a luat o măsură neobişnuită: le permite elevilor să vină în costume de baie pentru a le putea stropi cu apă în recreaţie, a informat luni presa locală.

Economie 2023-03-14 12:52:59

Trei tineri cu vârste de 15 şi 16 ani sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată după ce, având cagule pe cap, au intrat în locuinţa unui bărbat din municipiul Târgu Jiu şi au furat telefoanele mobile ale copiilor acestuia, ulterior părăsind imobilul, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Economie 2023-03-14 17:14:57

Comisia Europeană doreşte să închidă negocierile în ceea ce priveşte PNRR până la sfârşitul lunii octombrie, a afirmat, vineri, la Bruxelles, premierul Marcel Ciolacu, care a menţionat că este normal că România vrea să depună „întreg pachetul” - negocierea PNRR, cererea de plată numărul 3 şi REPower EU. 

Economie 2023-09-01 21:50:32

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Slatina, dat dispărut de familie în urmă cu o zi, a fost găsit decedat, vineri după amiaza, într-o cameră de hotel din municipiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Economie 2024-03-15 18:44:32

Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, pentru 24 de ore, pentru şantaj, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea suma cerută de la victimă, a anunţat, luni seara, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Economie 2022-08-08 21:03:21

Kremlinul a declarat joi că decizia Slovaciei de a opri livrările de arme pentru Ucraina nu va schimba nimic în conflict, pentru că această țară are o contribuţie mică în ajutorul militar acordat Kievului.

Economie 2023-10-26 14:07:34