Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, le cere directorilor CFR Călători și CFR Infrastructură (CFR S.A.) să deblocheze circulația trenurilor, după ce activitatea a fost suspendată pe mai multe rute din cauza datoriilor. Ministrul susține că au fost acordați deja bani și îi amenință pe șefii CFR că vor pleca acasă dacă se folosesc de funcțiile pe care le dețin pentru „răfuieli personale”.
„Le cer directorilor CFR Călători și CFR Infrastructură (CFR S.A.), să ia toate măsurile pentru ca trenurile să poată circula în condiții normale. În cazul în care nu vor găsi soluții prin dialog, mă văd obligat să solicit măsuri împotriva ambilor. Situația creată este una cu impact social, iar eu, ca ministru, sunt obligat să iau decizii pentru cetățeni”, a transmis ministrul, marți.
Ciprian Șerban susține că ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară) a alocat deja pentru CFR Călători, pentru luna aceasta, 243 de milioane de lei, bani care să fie folosiți pentru plata datoriilor pe care CFR Călători le are față de CFR Infrastructură, administratorul infrastructurii feroviare.
„Ca atare, Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, are, acum, posibilitatea să plătească această datorie și să stingă acest conflict care creează probleme, în primul rând călătorilor.
La rândul lui, Directorul General al CFR Infrastructură (CFR S.A.), Ion Simu, ar trebui să abordeze situația lucid astfel încât circulația trenurilor să nu fie întreruptă. (...) Rolul lor este să ofere servicii publice de calitate și nu să se folosească de funcțiile pe care le dețin pentru răfuieli personale”, mai spune ministrul, care îi amenință pe cei doi directori că, dacă nu iau măsuri, ar putea pleca acasă.
„Ca ministru, nu voi tolera astfel de comportamente, iar cine nu înțelege că este în slujba cetățeanului va pleca acasă”, a subliniat Ciprian Șerban.
CFR SA a anunțat suspendarea temporară a circulației mai multor trenuri operate de CFR Călători, începând de marți, 21 octombrie, ora 00:01, din cauza neachitării la termen a datoriilor aferente Tarifului de Utilizare a Infrastructurii. Datoria depășește 100 de milioane de lei, iar decizia vizează zeci de trenuri Regio și InterRegio din întreaga țară.
Vezi AICI despre ce rute este vorba.
