„Reîntoarcerea președintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive și în ceea ce privește România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu președintele Trump, una la București și una la Budapesta împreună cu premierul Viktor Orban, m-am asigurat că România este pe agenda noului președinte american, atât din punct de vedere al securității, cât și al investițiilor importante”, a spus Marcel Ciolacu într-o postare publicată luni pe Facebook.
Șeful Executivului român a spus că România va trebui, alături de NATO și UE, să răspundă provocărilor „comune cu care ne confruntă pentru a asigura prosperitatea cetățenilor noștri și, totodată, securitatea în plan regional și internațional”.
„Ca Prim-ministru al României, voi lucra împreună cu noua administrație de la Washington pentru a face Parteneriatul nostru Strategic mai puternic ca niciodată”, a spus Marcel Ciolacu.
