• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-18 17:56:22
  • Sursa:
Ciolacu la Kiev, despre atacurile cu rachete rusesti la frontiera Romaniei: „S-au luat masuri pentru a preveni astfel de incidente” Imagine

România şi Ucraina vor avea „o abordare nouă” pentru a preveni atacurile ruseşti asupra infrastructurii strategice a Ucrainei, la frontiera cu România, a declarat miercuri premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Kiev.

Acesta a subliniat că, până în acest moment, „nu există indicii că a fost un atac intenţionat al Federaţiei Ruse asupra României”.

„Am venit însoţit de către ministrul Apărării din România, domnul Angel Tîlvăr, care în ultima perioadă a avut o comunicare cu ministrul Apărării din Ucraina foarte aplicată. Sunt ferm convins că împreună deja s-au luat anumite măsuri. Mai mult, în cadrul NATO, împreună cu partenerul strategic, Statele Unite ale Americii, s-au luat şi alte măsuri pentru a preveni astfel de incidente. Până în acest moment, nu există indicii că a fost un atac intenţionat al Federaţiei Ruse asupra României, nu a fost un atac intenţionat. Împreună cu domnul prim-ministru, o să avem o abordare nouă ca să nu mai reuşească aceste atacuri Federaţia Rusă”, a afirmat Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat, miercuri, o vizită oficială la Kiev, unde s-a întâlnit premierul ucrainean Denys Shmihal, iar apoi a participat la şedinţa comună a guvernelor român şi ucrainean.

Agenda vizitei la Kiev a mai cuprins şi o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dar şi cu preşedintele Radei supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk.

Premierul polonez Donald Tusk a declarat marţi că guvernul său doreşte să lanseze un nou program pentru a oferi pregătire militară voluntară începând de anul viitor, cu obiectivul de a instrui 100.000 de voluntari în 2027, în timp ce Ministerul de Interne a prezentat un proiect de actualizare a registrului adăposturilor din întreaga ţară şi de a introduce obligaţia ca toate clădirile publice să fie prevăzute cu un adăpost, relatează Reuters.

Economie 2025-03-11 15:22:49

Forțele ruse și nord-coreene încearcă neîncetat să ia cu asalt poziția ucraineană de pe frontul Kursk, fără să țină cont de pierderile enorme.

Economie 2025-02-13 13:08:12

Un român, șofer de camion, este cercetat penal, după ce a încercat să-i dea șpagă polițistului de frontieră. S-a întâmplat în Vama Nădlac II, iar la controlul documentelor, conducătorul auto i-a întins agentului 200 de euro. Deși polițistul de frontieră i-a atras atenția că darea de mită e infracțiune, șoferul a insistat, astfel că omul legii și-a sesizat superiorii.

Economie 2024-06-05 20:32:27

Sofia Vergara spune că a divorțat de Joe Manganiello din cauza opiniilor diferite despre copii. În vârstă de 51 de ani, Sofia a spus că nu vrea să fie „o mamă bătrână”.

Economie 2024-01-23 12:06:59

În structura anului școlar 2024-2025, elevii vor primi câte o notă la purtare după fiecare modul de curs încheiat. Astfel, copiii vor avea 5 note la purtare, care se vor calcula și va rezulta o singură medie.

Economie 2024-09-03 07:00:20

Președintele SUA, Joe Biden, a spus că „nu e surprins” de relatările privind prăbușirea avionului lui Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner.

Economie 2023-08-23 22:56:49

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că, în cazul Republicii Moldova, „a rămâne în zona gri nu e o garanție de securitate, ci este o invitație la insecuritate”. 

Economie 2023-07-07 14:29:48

Trimisul SUA la ONU, Robert Wood, a lansat un avertisment la reuniunea Consiliului de Securitate, și a afirmat că, în cazul în care forțele Phenianului „intră în Ucraina pentru a sprijini Rusia, se vor întoarce cu siguranță în saci de plastic”. El îl sfătuiește pe Kim Jong-Un să se gândească bine „înainte de a se angaja într-un astfel de comportament nechibzuit și periculos” și să își retragă trupele. Totodată, ce șefii apărării din SUA și Coreea de Sud îndeamnă Coreea de Nord să se retragă, scrie The Guardian.

Economie 2024-10-31 13:50:40