Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă un răspuns pozitiv din partea sindicatelor din educaţie, miercuri seară, înseamnă redeschiderea negocierilor pentru rocada premierilor, Ciolacu a spus: „Categoric, da. În acest moment avem un protocol, nu avem altă decizie care să infirme. În acest moment nu sunt discuţii despre modificarea protocolului. În primul rând să avem închisă greva profesorilor, a fost o condiţie”.
El a menţionat că din momentul în care încetează greva profesorilor rotaţia premierilor se va face „cât mai repede”.
Întrebat dacă este pregătit să preia funcţia de premier, Marcel Ciolacu a spus: „După cum vedeţi, sunt la fel de activ ca şi până acum. Sunt foarte pregătit şi nu am nicio problemă”.
Preşedintele PSD a afirmat că, indiferent de compoziţia politică a viitorului Guvern, rămâne în vigoare decizia ca numărul de ministere să fie reduse cu două.
