„Eu vreau să ştiu foarte clar, dacă se doreşte schimbarea domnului Dîncu, vreau să ştiu foarte clar care sunt argumentele. (...) Eu am spus foarte clar: când eşti ministrul Apărării, într-o perioadă cu un război la graniţă, comunicarea trebuie să fie într-un fel coordonată cu prim-ministrul (...) Dacă se cere schimbarea lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării, pentru că a spus că un război se închide cu o negociere, credeţi-mă că nu pot să fiu de acord (cu schimbarea - n.r.). Eu ce am vorbit cu domnul Dîncu: «domnul ministru, vreau să ştiu la ce anume v-aţi referit». M-am lămurit. «Domnule, nu m-am referit niciodată că Ucraina trebuie să cedeze din teritorii ca să închidă un război». Ceea ce e un lucru corect. Orice conflict pe lumea asta se închide cu o negociere, indiferent dacă câştigi sau pierzi”, a declarat Marcel Ciolacu luni seară la România TV, potrivit Agerpres .
El a mai spus că nu se poate cădea în „ridicol” să schimbi un ministru pentru o astfel de declaraţie.
„Nu putem cădea nici în ridicol, să schimbăm miniştri pentru că au declarat că un război se închide cu o negociere. (...) Atributul schimbării unui ministru e al prim-ministrului, dacă sunt elemente nedate publicităţii sau neştiute de către cineva... În ceea ce-l priveşte pe domnul Dîncu, sunt ferm convins că domnul prim ministru mă va informa şi vom vedea în momentul acela”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.
Preşedintele PSD a afirmat anterior, luni, într-o declaraţie la Parlament, că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă despre situaţia ministrului Apărării.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu la Palatul Victoria, una dintre temele abordate fiind „calibrarea comunicării publice” la nivelul MApN în context guvernamental, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Săptămâna trecută, prim-ministrul - aflat într-o vizită în judeţul Argeş - a declarat că îl aşteaptă pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu, să revină în ţară de la reuniunea ministerială a NATO pentru a avea „o discuţie foarte deschisă” despre opinia acestuia cu privire la războiul din Ucraina. „Îl aştept pe domnul ministru să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este opinia Guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect”, a declarat Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă.
Vasile Dîncu a declarat pe 8 octombrie că negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina.
„Războiul va mai continua, (...) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (...) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (...) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Dîncu, la postul Prima TV.
