• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-31 21:42:58
  • Sursa:
Ciolacu: „Daca nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenta la vot in acest moment ar fi fost una sub 25%” Imagine

Marcel Ciolacu a afirmat că decizia de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost una „foarte bună”. Liderul PSD a mai precizat că, în cazul în care nu era luată o astfel de hotărâre, atunci prezenţa la vot ar fi sub 25%, transmite News.ro.

„Sunt prim-ministrul României. Vremelnic. Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta era trendul în acel moment şi cred că s-a luat o decizie foarte bună.

Cu cât vor fi prezenţi mai mulţi români la vot, cu atât oamenii politici care vor reprezenta pe români atât la nivel european, cât şi la nivel local vor fi mai legitimi”, a spus Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută, vineri la sediul PSD Alba Iulia.

Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre procesul de vot la alegerile locale și cele europarlamentare care vor avea loc la data de 9 iunie. Acesta a spus și între ce ore se votează și în ce condiții procesul de votare poate fi prelungit.

Cancerul de căi biliare extrahepatice presupune o intervenţie chirurgicală grea, într-un centru specializat. Ce predispune la apariţia acestei boli şi care sunt căile de tratament ne spune prof. univ. dr. Irinel Popescu, medic primar Chirurgie generală.

Economie 2022-10-26 11:43:26

În lupta împotriva cancerului, fiecare detaliu contează. În ultimii ani, s-a pus tot mai mult accent pe îngrijirea holistică a pacienților oncologici, recunoscându-se că tratamentele convenționale, cum ar fi chimioterapia și radioterapia, trebuie completate de intervenții care să susțină recuperarea fizică și psihică a pacienților. Un element esențial în acest puzzle complex este kinetoterapia.

Economie 2024-08-09 09:10:42

Liderii NATO își încep summitul din Lituania cu o primă veste bună. Turcia a fost de acord să ridice piedica din calea aderării Suediei, care va deveni a 32-a țară membră a alianței. Discuțiile se vor concentra de acum pe Ucraina, pe sprijinirea acestei țări în războiul pornit de Rusia și pe viitorul potențial în NATO. De asemenea, liderii vor lua noi măsuri de întărire a alianței.

Economie 2023-07-11 12:15:34

Ministrul Finanţelor afirmă, miercuri seară, că reforma jocurilor de noroc este un imperativ, iar industria trebuie să fie reglementată și impozitată mult mai riguros. Marcel Boloș susține că o parte din sumele încasate de la operatori va fi direcționată pentru programe de prevenire și tratare a dependenței. Proiectul OUG împotriva "păcănelelor" e analizat în ședința Guvernului de joi, 5 octombrie.

Economie 2023-10-04 23:49:28

Şapte concurente la concursul Miss Univers Indonezia au depus o plângere la poliţie, acuzând organizatorii de hărţuire sexuală, a anunţat marţi avocatul lor.

Economie 2023-08-09 13:42:16

Un tânăr din satul Drogu, județul Brăila, a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri. S-a întâmplat chiar în localitatea sa natală.

Economie 2022-07-26 10:49:23

Şeful poliţiei letone a avertizat luni că cetăţenii ruşi care vor merge să voteze pentru alegerile prezidenţiale la ambasada Rusiei din Riga între 15 şi 17 martie vor fi supuşi verificărilor permiselor de şedere şi vor fi expulzaţi dacă este necesar, scrie AFP.

Economie 2024-03-11 22:53:34

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod galben de ninsoare şi viscol în zone montane din două judeţe, respectiv de ceaţă în Dobrogea.

Economie 2023-02-27 08:22:39