• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-09 10:49:33
  • Sursa:
Ciolacu: Avem ambitia sa fortam investitii anuale de 10% din PIB. Vrem sa demaram in Romania o Revolutie a Start-up-urilor Imagine

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Romania Start-Up Revolution, ediţia IV, de la ASE, că au ambiţia ca de acum înainte să forţeze investiţii anuale de 10% din PIB şi mai au o prioritate a guvernării care începe în iunie, şi anume să demareze în România o Revoluţie a Start-up-urilor. „Să punem o miză de miliarde de euro din fonduri naţionale şi mai ales din bani europeni pe potenţialul vostru extraordinar”, a completat el. Ciolacu a mai spus că este un adevăr istoric că atunci când stânga a guvernat, în ultimii 20 de ani, s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorului român. 

„Mă bucur să fiu astăzi printre tineri, într-un mediu atât de dinamic şi de valoros precum Academia de Ştiinţe Economice, una dintre cele mai importante resurse de inteligenţă şi creativitate ale ţării! Am toată convingerea că, peste foarte puţini ani, dintre cei aflaţi astăzi pe băncile ASE-ului vor apărea următorii antreprenori de talia lui Dragoş Anastasiu sau Dragoş Petrescu. Ei au avut de parcurs un drum lung şi anevoios pentru a clădi businessuri atât de solide, dar sunt convins că foarte mulţi dintre voi veţi arde etape şi veţi face acest salt într-un interval mult mai scurt”, a arătat Marcel Ciolacu. 

El a precizat că „multe dintre ideile bune legate de IMM-uri care s-au adoptat şi aplicat în România, inclusiv în ultimul an şi jumătate de guvernare, sunt în mare măsură meritul lui Florin Jianu”, președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România. 

„Iar o contribuţie la fel de importantă i se datorează unui alt om extrem de valoros, care ştiu că ne urmăreşte astăzi… Este un camarad adevărat, nu-i voi pronunţa numele, ci îi voi spune atât: Îţi mulţumesc pentru încăpăţânarea şi tenacitatea cu care m-ai pisat până am asimilat un adevăr istoric fundamental. Anume că, în toate momentele de criză sau recesiune, din istoria îndepărtată şi până la Marea Criză din perioadă interbelică sau, mai recent, în criza din 2008-2012 şi în situaţia actuală, soluţia structurală este una singură: investiţiile publice”, a a arătat Ciolacu. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că „investiţiile publice înseamnă nu doar investiţiile făcute de stat în infrastructură, dar şi cele făcute în oameni şi companiile româneşti, în capitalul uman al României, investiţii în oameni tineri şi mai ales în ideile de afaceri pe care le aveţi deja sau care încolţesc în mintea voastră”. 

„Dacă am reuşit să investim în 2022, an cu crize suprapuse, aproape 7% din PIB în economia românească şi în firmele antreprenoriale româneşti, în special în IMM-uri, avem ambiţia ca de acum înainte să forţăm investiţii anuale de 10% din PIB! 

Şi mai avem o prioritate a guvernării care începe în iunie, o prioritate care vă priveşte în mod direct pe toţi tinerii aflaţi astăzi în sală, ca şi pe cei care ne urmăresc în direct pe Facebook. Vrem să demarăm în România o Revoluţie a Start-up-urilor! Să punem o miză de miliarde de euro din fonduri naţionale şi mai ales din bani europeni pe potenţialul vostru extraordinar! Să vă provocăm să fiţi creativi şi îndrăzneţi! Să construim un întreg ecosistem în care tinerii antreprenori şi noile tehnologii să producă un uriaş salt calitativ al economiei noastre care să pună o presiune uriaşă şi pe stat: să-l oblige să alerge mai repede, să se digitalizeze mai rapid, să răspundă mai alert nevoilor societăţii!”, a spus Ciolacu. 

El a continuat: „Ştiu că poate asemenea idei care ies din gura unui lider de stânga poate că vi se par surprinzătoare. Însă, fără să vreau să generez vreo polemică, este un adevăr istoric că atunci când stânga a guvernat – şi mă refer la ultimii 20 de ani - s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorului român! Am ambiţia de a duce acest drum mai departe şi de a demonstra alături de dl Jianu şi în parteneriat cu toţi oamenii de afaceri importanţi ai României, că putem fi un model european în materie de noi programe şi de volum al finanţărilor în sprijinul afacerilor de tip start-up”. 

„Vă îndemn, aşadar, să vă implicaţi şi să luaţi absolut toţi banii, toate miliardele pe care statul le va pune la bătaie pentru tinerii antreprenori! Până la ultimul cent! Scrieţi-vă proiectele de afaceri, fiţi gata să vă deschideţi firme start-up şi participaţi la toate programele pe care le vom lansa! Fiţi cei care vor genera în această ţară o revoluţie antreprenorială fără precedent în istoria noastră modernă! Acesta ar fi cel mai bun mod de a ne arăta nouă, celor trecuţi de 50 de ani, că putem să ne retragem liniştiţi fiindcă ţara este pe mâinile voastre bune”, a precizat Ciolacu în discurs.

Numărul 112 nu este apelat doar pentru urgențe, ci și pentru urări. Cel puțin asta a făcut noaptea trecută un tânăr care a pus mâna pe telefon și le-a urat un an nou fericit lucrărorilor STS.

Economie 2024-01-02 13:04:21

Ucraina nu va accepta niciun fel de variantă nouă a acordurilor de la Minsk, a declarat președintele Ucrainei, luni, într-un interviu acordat jurnalistului american Fareed Zakaria. Volodimir Zelenski a spus că acordurile respective sunt „o bucată de hârtie pentru a oferi Rusiei o pauză înainte de următoare invazie”.

Economie 2022-09-12 21:54:40

Oameni disperați, munciți și gata să facă orice ca să fugă din mâinile călăilor care ar fi trebuit să îi îngrijească. Bătrânii din azilul din Voluntari încercau să scape cu orice chip. Imaginile din ultimele luni îi surprind pe mulți dintre ei cățărați pe poarta azilului, când voiau să fugă. Corelate cu stenogramele din anchetă, Digi24 a reușit să pună cap la cap povestea ultimelor luni ale bătrânilor din căminul groazei. Ambulanțele veneau zi și noapte acolo, chiar și poliția le-a trecut pragul de mai multe ori.

Economie 2023-07-14 16:51:37

Bursele şi acţiunile băncilor europene au revenit luni pe creştere, graţie unei serii de informaţii privind sectorul bancar american apreciate în mod pozitiv de investitori, informează AFP. 

Economie 2023-03-27 16:19:27

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,4% în luna septembrie 2023, similară cu cea înregistrată în august, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri. În rândul tinerilor, rata şomajului rămâne la un nivel ridicat, de 22,3%.

Economie 2023-11-03 10:59:34

Vicepreședinte PSD Vasile Dîncu este de părere că moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu nu va avea nicio șansă. Invitat la emisiunea „În fața ta”, liderul social democrat a precizat că problema nu este schimbarea lui Marcel Ciolacu din funcție, ci mai degrabă cine îl va înlocui.

Economie 2025-02-16 10:23:42

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a comentat, vineri, la emisiunea „LIVE cu Rotaru și Kiss” de la Digi24, incidentul în care fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a agresat-o pe jurnalista Anamaria Ianc chiar în biroul lui. „Mă bucur că în cele din urmă poliția a reacționat, mă bucur că Parchetul a reacționat. E o dovadă că statul funcționează”, a spus europarlamentarul, în condițiile în care „nu sunt multe locuri în Europa, în niciun caz nu este Bruxelles acel oraș unde se poate circula pe stradă, ca bărbat, după ora 22 liniștit”.

Economie 2024-03-22 18:57:04

Katie MacRae a împlinit 106 ani în luna noiembrie și spune că nu există un secret pentru a trăi atât de mult. Ea îi sfătuiește pe oameni să se bucure de viață, lucru pe care ea l-a făcut întotdeauna. Centenara dezvăluie însă că a avut mai multe hobby-uri și obiceiuri de-a lungul anilor, care, potrivit cercetătorilor, au contribuit la longevitatea acesteia, Business Insider.

Economie 2024-01-01 17:52:19