• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-29 13:12:55
  • Sursa:
Ciolacu anunta ca Executivul va „mentine ritmul alert al investitiilor” publice, dupa o intalnire cu ministrii la Palatul Victoria Imagine

Premierul Marcel Ciolacu anunță că după ce a analizat situația implementării investițiilor publice cu miniștrii care au în portofoliu cele mai mari proiecte, în cadrul unei ședințe de lucru care a avut loc luni, la Palatul Victoria, că Executivul va „menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă în mod firesc” .

”Pentru acest an avem cel mai mare volum de investiții alocat din fonduri naționale și europene. Datele pe primul trimestru al anului arată o creștere cu 70% a execuției cheltuielilor pentru investiții comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Vom menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă în mod firesc – infrastructură de transport, medicală, de educație, investițiile din sectorul energiei și digitalizării – dar și pentru a utiliza cât mai eficient resursele”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit execuției bugetare până la 31 martie 2024, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 22,50 miliarde lei, fiind de 1,7 ori mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13,16 miliarde lei, conform sursei citate.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, alături de șeful Executivului, vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, se mai spune în comunicat.

Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica, miercuri, pe 6 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae.

Economie 2023-12-05 16:24:19

Managerii se așteaptă ca, până în noiembrie, prețurile să crească în construcții și comerțul cu amănuntul, arată Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, oamenii de afaceri estimează că activitatea în industria prelucrătoare şi în comerţul cu amănuntul va avea o creștere moderată, în timp ce numărul angajaților în industria prelucrătoare, construcţii şi în servicii să rămână stabil. 

Economie 2023-09-28 10:29:37

Două persoane au fost împușcate mortal și 21 au fost rănite într-un atac armat care a avut loc la un club de noapte și în zona din apropiere din centrul capitalei norvegiene Oslo, anunță poliția, citată de BBC. Zece dintre cei răniți sunt în stare gravă.

Economie 2022-06-25 16:28:32

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a primit joi Medalia de Onoare "Prieten al Comunităților Evreiești din România" din partea președintelui Federației Comunităților Evreiești din România, Silviu Vexler.

Economie 2023-04-27 20:42:02

Liz Truss, devenită marţi premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a susţinut prima ei intervenţie în faţa reşedinţei oficiale de la Downing Street 10, promiţând că va scoate din „furtună” ţara sa care se confruntă cu o criză majoră provocată de inflaţie, de ameninţarea recesiunii şi de creşterea costurilor energetice, relatează agenţiile DPA şi Reuters.

Economie 2022-09-06 20:32:05

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat că analizează „elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale”, după desecretizarea documentelor din ședința Consiliul Suprem de Apărare a Țării din 28 noiembrie. PÎCCJ mai spune că a primit de la CSAT doar hotărârea luată de Consiliu atunci, nu și documentele desecretizate astăzi și nu a primit nici vreo sesizare sau informare din partea autorităţilor publice cu atribuţii în desfăşurarea procesului electoral, a organelor de politie ori a altor instituţii.

Economie 2024-12-04 20:37:34

Mai multe percheziții au loc sâmbătă dimineaţă în municipiul Bucureşti şi mai multe județe din țară - Ilfov, Neamţ, Maramureş, Timiş şi Sălaj - în dosare care vizează infracţiuni de promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Descinderile au legătură cu ceremonia de omagiere a liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu din pădurea Tâncăbești. De asemenea, polițiștii și procurorii fac percheziții și la Brașov, în legătură cu presupusa finanțare a campaniei online a lui Călin Georgescu, informează Digi24.

Economie 2024-12-07 18:50:11

Yuval Raphael, o supraviețuitoare a masacrului comis de Hamas pe 7 octombrie la festivalul de muzică Nova, va reprezenta Israelul la Concursul Eurovision din luna mai, potrivit Times of Israel.

Economie 2025-01-23 12:35:26