• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-04 11:51:05
  • Sursa:
Ciocnire intre SUA si Rusia la Natiunile Unite. Care a fost motivul Imagine

Rusia şi SUA au avut marţi o ciocnire la Naţiunile Unite, acuzându-se una pe alta de susţinere a terorismului în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate convocată din cauza escaladării bruşte a conflictului din Siria, relatează Reuters.

Rebelii sirieni au cucerit Alep săptămâna trecută, în urma unui atac iniţiat de gruparea Hayat Tahrir al-Sham. Cunoscută în trecut sub numele Frontul Nusra, aceasta a fost aripa oficială a Al Qaeda în Siria până când 2016, când cele două organizaţii au rupt legăturile. Gruparea se află pe lista de sancţiuni a Consiliului de Securitate al ONU.

Ambasadorul adjunct al SUA la ONU, Robert Wood, a cerut o detensionare a luptelor în Siria şi protejarea civililor. De asemenea, el şi-a exprimat preocuparea că ofensiva rebelă este condusă de Hayat Tahrir al-Sham.

„Faptul că HTS este listată ca organizaţie teroristă de SUA şi ONU nu justifică noile atrocităţi comise de regimul Al-Assad şi de susţinătorii săi ruşi", a declarat Wood, acuzând forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi Rusia că provoacă victime civile prin atacuri asupra şcolilor şi spitalelor.

„Sunteţi incapabil să daţi dovadă de curaj pentru a condamna un atac terorist clar asupra civililor paşnici în oraşe siriene paşnice", i-a replicat ambasadorul rus la ONU Vasili Nebenzia.

„Nu există iluzii că Washingtonul va fi vreodată dispus să combată cu sinceritate terorismul internaţional. Ca să fiu sincer, suntem încântaţi că suntem de cealaltă parte a baricadei acum faţă de voi", a mai afirmat diplomatul rus.

Wood i-a replicat lui Nebenzia că nu este „în poziţia de a ne da lecţii despre acest lucru" pentru că Moscova „susţine regimuri care sponsorizează terorismul în întreaga lume".

„SUA s-au luptat timp de decenii cu flagelul terorismului şi vor continua să facă acest lucru", a spus el.

Google şi-a deschis miercuri chatbot-ul Inteligenţei Artificiale (IA) Generative Bard unui număr de 180 de ţări, în engleză, şi anunţă integrarea acestei tehnologii, în curând, multor altor platforme, inclusiv a căutării online, relatează AFP.

Economie 2023-05-10 22:38:22

Medicii le recomandă românilor să își facă vaccinul antigripal. Schimbările frecvente ale vremii au devansat sezonul îmbolnăvirilor, iar spitalele sunt pline de pacienți. Pentru al doilea an, vaccinurile antigripale gratuite se iau de la farmacii, cu rețetă de la medicul de familie, iar ulterior oamenii trebuie să revină la cabinet, pentru a fi vaccinați.

Economie 2024-10-08 19:44:05

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autorităţile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria şi Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopţii.

Economie 2025-05-09 18:53:13

Caz șocant în județul Gorj. Un copil în vârstă de 17 ani, cu probleme medicale, a fost legat și bătut cu bestialitate de tatăl său vitreg, în timp ce mama acestuia privea impasibilă scena. Momentul incredibil a fost filmat de fratele său mai mic, de 15 ani. Ambii părinți au fost arestați.

Economie 2023-08-10 13:12:46

Serviciul rus FSB, succesorul KGB-ului sovietic, a susținut, joi, că a „împiedicat” o debarcare amfibie a trupelor ucrainene în regiunea Herson, furată de ruși și parțial ocupată de aceștia, relatează The Moscow Times. Conform serviciului rus, operațiunea ar fi fost pusă la cale de forțele speciale ucrainene „care au fost antrenate de commando-uri britanice”.

Economie 2024-04-12 10:07:14

Miniştrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european, a anunțat joi ministrul muncii, Marius Budăi.

Economie 2022-06-16 15:49:59

Figura primarului PSD Ion Dordulea apare, alături de cea a fiului său, Ionuț Doldurea – patronul stației ilegale de GPL unde au avut loc explozii puternice sâmbătă în Crevedia - într-un tablou cu dinastia domnitorilor feudali ai familiei Basarabilor, care îi include pe Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu. Pictura se află într-un restaurant deținut de familia politicianului în Caracal. Totodată, Ion Dordulea apare ca unul dintre cei 7 cei mai mari donatori ai PSD în anul alegerilor din 2020, potrivit unui document obținut de G4Media.

Economie 2023-08-28 20:13:14

Autoritățile din Extremul Orient al Rusie au decretat starea de urgenţă şi au ordonat evacuări sâmbătă în mai multe zone, după ce s-au produs inundaţii în urma ploilor torenţiale aduse de taifunul Khanun, care s-a abătut asupra Japoniei la începutul acestei săptămâni.

Economie 2023-08-12 13:32:58