Două sondaje de opinie publicate recent plasează partidul AUR în vârful preferințelor electoratului în acest moment. Realizate practic în aceeași perioadă, cercetările sociologice dau, totuși, diferențe mari de procente pentru partidul condus de George Simion. În cazul sondajului INSOMAR (despre care nu se știe cine l-a comandat), AUR este pe primul loc în topul formațiunilor politice – cu 27 la sută, urmat de PSD (25 de procente), PNL (15 procente) și USR (7 procente).
Sondajul CURS (realizat la comanda PSD) dă o altă ierarhie electorală: PSD (32 la sută), PNL (19 la sută), AUR (19 la sută) și USR (12 la sută). Dincolo de diferența de 8 procente dintre scorul AUR în cele două sondaje (primul măsura intenția de vot la europarlamentare, cel de-al doilea – la parlamentare), concluzia e aceeași: AUR a devenit o forță electorală de prim-rang, care va tranșa alegerile parlamentare și prezidențiale de anul viitor.
Explicațiile pentru ascensiunea acestui partid extremist și antieuropean sunt multiple: inechitatea socială, lipsa de reprezentare reală a cetățenilor, eșecul marilor partide, dezamăgirea față de președintele Iohannis sau USR, curentul anti-UE și anti-NATO existent în societate și amplificat de războiul din Ucraina, lipsa de perspectivă pe care generația tânără o simte în România, nevoia unei părți din electorat de a dărâma establishment-ul politic tradițional.
Expansiunea AUR a avut însă și o cauză care nu ține de electorat, ci de partidele (PSD și PNL), care guvernează împreună din noiembrie 2021.
Nu doar rezultatele sub așteptări ale actului de guvernare au condus la ascensiunea formațiunii lui Simion, ci și faptul că AUR nu a fost combătut politic în mod real.
Protestele din partea social-democraților și liberalilor au fost mai degrabă slabe, cât să se consemneze, de către ambasadele occidentale, o minimă delimitare.
Ieșirile violente ale reprezentanților AUR (manifestații neautorizate, intrarea cu forța în Parlament și în Primăria Timișoara, agresarea fostului ministrul Virgil Popescu, asaltul și înjurăturile la adresa opozanților politici) au fost sancționate simbolic, prin amenzi sau tăieri din indemnizație.
Declarațiile vădit antioccidentale ale lui George Simion și ale colegilor săi n-au fost decât în rare cazuri demontate argumentat de la vârful puterii. Retorica anti-Ucraina și simpatia prost camuflată pentru regimul Putin au trecut pe lângă guvernanții adăpostiți sub lozinca “România tace și face”. Abia în mai 2023, PNL a încercat o tentativă de izolare a AUR, prin promovarea unui acord politic între formațiunile democratice din Parlament, însă inițiativa venea pe fondul erodării accelerate a formațiunii liberale și al competiției cu AUR pentru locul al doilea la viitoarele alegeri.
Lipsa de vigoare în combaterea AUR vine dintr-un calcul cinic: subiectul e mană cerească în campaniile electorale viitoare. “Se măresc taxele și impozitele?
Ok, dar cum ar fi să vină AUR la putere? Risipă bugetară? Se prea poate, dar tot e mai bine decât să guverneze extremiștii. N-avem venituri la buget? Oricum, mai bine decât să ne conducă neolegionarii. N-am făcut reforme, educația și sănătatea sunt la pământ? Dar dacă ajunge George Simion președinte…” Pericolul AUR va fi tema de campanie electorală preferată a actualilor guvernanți, pentru că, așa cum remarca și președintele Iohannis, alegerile se câștigă cu emoție.
Dacă nu poți să convingi electoratul, mai ușor e să-l sperii.
Este posibil ca această strategie electorală să aibă succes și alegătorii, speriați de alternativa unei Românii sub AUR, să dea în majoritate votul celor două partide. Efectul ei – banalizarea unui pericol real - va avea însă consecințe pe termen lung nu doar în politică, ci și în societate.