• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-17 00:50:23
  • Sursa:
Cine este tanara ostatica cu cetatenie romana ucisa de Hamas. Ea a fost rapita de la festivalul de muzica „Supernova” din desert Imagine

Forumul familiilor ostaticilor și persoanelor dispărute a anunțat sâmbătă seara că femeia cu dublă cetățenie - română și israeliană - Inbar Haiman, în vârstă de 27 de ani, a fost ucisă după ce a fost luată ostatic de teroriștii palestinieni în timpul atacului Hamas din 7 octombrie din sudul Israelului, transmite The Times of Israel.

Haiman, o studentă la comunicare vizuală din Haifa, are ca urmași părinții și un frate. Familia ei a fost anunțată de autorități în privința decesului, a precizat Forumul.

Forumul nu a spus cum și când a fost ucisă Haiman. Se crede că trupul ei este în continuare deținut de teroriști în Fâșie.

Haiman a fost luată de la festivalul de muzică din deșert, „Supernova”, unde teroriștii au masacrat cel puțin 360 de oameni și au răpit zeci.

Haiman făcea voluntariat la festival, potrivit prietenului ei, Noam Alon.

Ea i-a trimis un mesaj lui Alon despre atacul Hamas, iar acesta i-a spus să evite drumurile, unde bărbați înarmați îi măcelăreau pe tinerii petrecăreți, în timp ce aceștia încercau să fugă cu mașinile și pe jos.

Când Alon și familia lui Haiman au postat mai târziu detaliile ei pe rețelele social, după ce pierduseră legătura cu ea, au inclus o descriere a tatuajelor ei și ceea ce purta. Oamenii au intrat în contact, recunoscând-o pe Haiman și colanții distinctivi pe care îi purta în acea zi.

În cele din urmă, familia a aflat de la două persoane care fuseseră cu Haiman, care le-au spus că ea s-a ascuns mai întâi sub o scenă cu prietenii și apoi s-a adăpostit sub un tufiș.

Aceștia au spus familiei că Haiman a fost găsită de teroriști Hamas înarmați cu cuțite, care au scos-o afară și au pus-o pe o motocicletă.

În cele din urmă, familia și Alon au primit o înregistrare video postată de Hamas pe Telegram, care o arăta pe fata însângerată și bătută, înconjurată de patru bărbați.

Alon a vorbit cu The Guardian la sfârșitul lunii octombrie despre eforturile sale de a obține eliberarea prietenei.

Vestea morții ei a venit la o zi după ce armata a declarat că a recuperat trupurile a doi soldați și a unui ostatic civil care au fost luați prizonieri de Hamas pe 7 octombrie.

Se crede că 128 de ostatici au rămas în Gaza - nu toți în viață - după ce 105 civili au fost eliberați de Hamas în timpul unui armistițiu de o săptămână la sfârșitul lunii noiembrie. Patru ostatici au fost eliberați înainte de aceasta, iar unul a fost salvat de trupe. De asemenea, au fost recuperate cadavrele a opt ostatici, iar trei au fost uciși din greșeală de către armată vineri.

Forțele de Apărare ale Israelului au confirmat moartea a 21 dintre cei încă deținuți de Hamas, citând informații și constatări obținute de trupele care operează în Gaza.

Au mers la vot, au pus ștampila pe sigla unui partid, dar habar nu au avut ce au ales. „Am votat ce scria pe o bluză primită de la primar”, este mărturisirea sinceră a unei femei. După aproape 35 de ani de democrație, în România, încă există așa numitul „electorat captiv”. Oameni care depind, inclusiv financiar, de liderii politici locali și votează mecanic doar cum le cer aceștia. Analiștii atrag atenția că situația este mai des întâlnită în județele sărace, iar politicenii întrețin cu bună știință acest fenomen ținând acele zone la limita dezvoltării. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la Stat.

Economie 2024-06-20 07:00:23

Elevii de la profilul umanist pot opta şi pentru disciplina Religie la examenul de bacalaureat, au decis, miercuri, deputaţii din Comisia de învăţământ. "Este un act firesc", a comentat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Vasile Bănescu.

Economie 2023-04-26 14:59:10

Candidatul AUR George Simion s-a întâlnit joi, la Bruxelles, cu lideri europeni și cu români stabiliți în Belgia, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.

Economie 2025-05-15 17:15:00

Un telefon pierdut, duminică, de un client în parcarea unui supermarket din Sebeș a fost găsit și predat reprezentanților magazinului. Până să ajungă proprietarul să-și revendice bunul, telefonul a fost furat de o terță persoană, chiar din spațiul de depozitare. Hoțul a fost prins, iar în cele din urmă telefonul a ajuns la proprietar, scrie Alba24.ro.

Economie 2024-04-15 15:51:35

Stresul este boala secolului și acționează încet, dar sigur, asupra sănătății noastre. Locul de muncă este cel care ne afectează cel mai mult, arată studiile. Oamenii care lucrează în spitale, asistenții sociali, cei care muncesc în armată și profesorii au cele mai stresante joburi. Potrivit unui raport recent, există o „criză de sănătate mintală”, iar una dintre prioritățile angajatorilor ar trebui să fie protejarea salariațiilor.

Economie 2024-02-25 16:09:15

Veniturile bugetare ale Rusiei au avut un declin de 24,8% în primele două luni ale acestui an iar deficitul bugetar s-a adâncit la 2.580 miliarde de ruble (34,19 miliarde de dolari) în această perioadă, după ce Moscova a majorat cheltuielile, iar încasările din vânzarea de petrol şi gaze au scăzut semnificativ, arată datele ministerului de Finanţe din această ţară, informează Agerpres.

Economie 2023-03-06 16:41:28

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat, miercuri, Occidentul că închide ochii la suferinţele populaţiei civile din Fâşia Gaza, relatează dpa, citată de Agerpres. Liderul turc a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite la Ankara a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

Economie 2024-04-24 19:15:14

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a început cercetarea disciplinară faţă de doi şoferi care au avut un comportament nepotrivit faţă de o tânără în scaun cu rotile.

Economie 2022-07-20 14:49:50