În schimb, Monica Crowley, şefa protocolului Casei Albe, a fost oficialul administraţiei însărcinat să îi întâmpine cu strângeri de mână şi, în unele cazuri, cu un sărut pe obraz, relatează Reuters, scrie News.ro.
Tot ea a fost cea care l-a condus pe Vladimir Putin la aeroport, când a plecat din Alaska, vineri.
Monica Crowley a fost membră a primei administraţii Trump şi a ocupat funcţia de secretar adjunct al Trezoreriei pentru afaceri publice între 2019 şi 2021.
Anterior, începând din 1998, ea a fost prezentatoare, analist politic şi de politică externă pentru Fox News Channel şi Fox Business Network.
În 2017, Crowley a fost numită director senior pentru comunicaţii strategice al Consiliului Naţional de Securitate. Cu toate acestea, ea a refuzat această funcţie după ce investigaţii CNN şi Politico au dezvăluit că ea a plagiat în teza sa de doctorat susţinută la Universitatea Columbia în 2000.
Foto: Profimedia Deschide galeria foto
