În 2012, Marian Căpăţână a fost numit administrator la Uzina Termoelectrică Midia SA Năvodari, companie la care statul este acţionar majoritar.
Marian Căpâţână este cunoscut ca un apropiat al grupării conduse de Bercea Mondial. În februarie 2010, Marian Căpățână a participat la botezul nepoatei lui Sandu Anghel, unde naş a fost Mircea Băsescu.
Marian Căpăţână a candidat, în 2012, pentru un mandat de senator de Olt din partea Alianţei România Dreaptă, dar a pierdut în faţa social-democratului Dan Şova.
Potrivit declaraţiei de avere publicate la acea vreme, democrat-liberalul deţinea un teren intravilan şi o casă în Drăgăneşti-Olt, un BMW şi un Duster, patru autoturisme Logan şi 100.000 lei în cont. Declara, de asemenea, venituri anuale de 400.000 de lei de la cele două firme şi încă 100.000 de lei din chirii.
