Cercetătorii de la Muzeul de istorie naturală Field din Chicago au studiat interiorul unor mumii egiptene pentru a descoperi noi detalii despre identitățile lor și despre cum au fost pregătite pentru viața de apoi, fără să fie nevoie să îndepărteze nicio bucată de pânză, scrie CNN.

În luna septembrie, personalul muzeului a scos 26 de mumii în parcarea clădirii pentru a fi examinate cu un tomograf mobil. Tehnologia nedistructivă a produs mii de radiografii ale mumiilor și coșciugelor în care au fost păstrate, prin care oamenii de știință au reușit să creeze imagini 3D ale scheletelor și artefactelor dinăuntru.

Noile descoperiri i-au ajutat pe cercetători să afle mai multe despre practicile funerare ale egiptenilor de acum mai bine de 3.000 de ani, precum și ceea ce credeau ei că este important ca persoana decedată să aibă în viața de apoi.

Cu toate că scanarea în sine a durat doar patru zile, procesarea și analizarea imaginilor 3D ar putea lua până la 3 ani de zile.

„Dintr-o perspectivă arheologică, este incredibil de rar să poți investiga sau să vezi istoria din perspectiva unui singur individ”, a spus Stacy Drake, manager al colecțiilor de rămășițe umane de la Muzeul Field.

„Aceasta este o metodă grozavă pentru noi să vedem cine erau acești oameni – nu doar lucrurile pe care le-au făcut și poveștile pe care le-au născocit despre ei, ci adevăratele persoane care trăiau la această vreme.”

Una dintre cele mai populare expoziții ale muzeului include o copie înaltă de trei etaje a unui tip de mormânt numit mastaba, construit acum aproape 4.500 de ani și care conține 23 de mumii umane și peste 30 de animale mumificate.

Egiptenii antici credeau că sufletul rămâne în corp după moarte, așa că trupurile erau mumificate pentru a proteja spiritul pentru viața de apoi.

Ritualul spiritual și biologic de mumificare putea dura 70 de zile și presupunea scoaterea tuturor organelor interne în afară de inimă, pentru că acolo credeau egiptenii că se află sufletul.

Cei care se ocupau cu îmbălsămarea foloseau sare pentru a usca trupurile, pe care apoi le înveleau în pânză și uneori scriau rugăciuni și introduceau amulete protectoare.

Ceremonia de înmormântare era ultimul pas al procesului de trimitere a persoanei mumificate în lumea de apoi.

Organele erau de obicei păstrate în canope, vase speciale ale căror capace aveau forma zeilor care protejau fiecare organ. Imaginile, însă, au arătat că în unele cazuri, organele au fost împachetate și reintroduse în mumii, împreună cu statuete ale zeilor protectori.

Egiptenii antici vedea lumea de apoi într-un mod asemănător cu felul în care oamenii moderni se gândesc la fondurile de pensii, potrivit lui JP Brown, conservatorul de antropologie al muzeului.

„E ceva pentru care te pregătești, pui bani deoparte toată viața și speri că vei avea destui la final ca să te poți bucura cu adevărat”, a spus Brown. „Vrei să îți trăiești la maximum viața de apoi.”

Nu toți egiptenii erau mumificați, însă aceste practici erau destul de des întâlnite în rândul persoanelor din clasa mijlocie superioară și cei cu un statut înalt.

Statutul mormintelor faraonilor, conducătorii Egiptului antic, se poate compara cu cel al mașinilor de lux din zilele noastre.

Una dintre cele mai populare mumii din muzeu este cea a Doamnei Chenet-aa, care a trăit acum aproximativ 3.000 de ani în timpul celei de-a 22-a dinastii a Egiptului.

Femeia cu statut înalt a murit probabil la în jur de 40 de ani, iar starea dinților ei arată că mânca alimente care conțineau granule de nisip.

Traheea ei a fost umplută cu un material pentru a se asigura că gâtul ei nu se va rupe și au fost amplasați ochi artificiali în orbite pentru a garanta faptul că va avea ochi în viața de apoi, potrivit lui Drake.

Doamna Chenet-aa a fost înfășurată în straturi scumpe de pânză înainte de a fi pusă într-un sicriu cu papirus decorativ sau un fel de cutie funerară asemănătoare unui obiect din papier mâché.

Dar cel mai mare mister este legat de felul în care mumia a fost pusă în cutie. Nu există nicio urmă de cusături și există doar o foarte mică deschizătură în dreptul tălpilor, care nu este destul de largă pentru ca întreg trupul ei să fi fost introdus în cutie.

Modul în care a fost pregătită mumia i-a uluit pe cercetători, care au numit-o „misterul mumiei sigilate”, potrivit The Independent.

Sicriul a fost legat la spate și acoperit cu ghips așa încât să creeze o estetică fără cusături vizibile. Mumia a fost așezată în picioare și învelișul înmuiat de umezeală pentru a-l face destul de flexibil încât să se muleze în jurul corpului.

În unele sicrie, cercetătorii au descoperit că mumiile originale au fost înlocuite cu altele mai noi. „Știm că uneori oamenii voiau foarte mult să fie mumificați, dar nu aveau neapărat cele mai bune mijloace de a face acest lucru”, a explicat Drake. „Puteai să iei un sicriu la reducere împrumutând sau folosind sicriul altuia.”

Muzeul dorește să transmită ideea că mumiile sunt oameni și nu niște obiecte de artă, potrivit lui Brown.

„Încercăm să le înțelegem ca pe niște persoane astfel încă să putem să împărtășim acele povești și informații cu publicul”, într-un mod cât mai „respectuos” și „cu mai multă demnitate pentru persoanele mumificate”, a explicat Drake.