După o ofensivă fulgerătoare în Siria, rebelii au cucerit capitala țării și l-au forțat pe liderul autoritar care a condus țara în ultimii 24 de ani, Bashar al-Assad, să fugă în Rusia. Restul lumii încearcă acum să înțeleagă consecințele acestei rupturi dramatice în Orientul Mijlociu și care ar putea fi potențialii câștigători și pierzători de pe urma căderii regimului Assad, scrie Politico.

Poporul sirian a trecut printr-un război civil foarte complex care durează de 13 ani și prin aproape o jumătate de secol în care țara lor a fost condusă cu brutalitate de familia Assad, care s-a folosit de cenzură, teroare, deportări în masă, arme chimice și masacre pentru a se menține la putere.

Războiul a ucis între 470.000 și 600.000 de oameni, devenind al doilea cel mai sângeros război din secolul al XXI-lea, după Al Doilea Război din Congo.

Peste 13 milioane de sirieni au devenit refugiați din cauza conflictului – 6,2 milioane dintre aceștia au fugit din țară. Războiul a creat și altfel de monștri, precum sângerosul grup jihadist Statul Islamic (ISIS).

Dacă Siria va reuși să evite continuarea violențelor și se va dezvolta păstrând pacea între multele comunități etnice și religioase din țară, sirienii de rând vor avea de câștigat.

Unii, însă, se tem că golul de putere rămas în urma plecării lui Assad va da naștere unor noi confruntări între diversele facțiuni politice și religioase.

Hayat Tahrir al-Sham (HTS), principala grupare insurgentă, este desemnată grupare teroristă de către Statele Unite. Liderul lor, Abu Mohammed al-Jawlani (Jolani/Joulani), a făcut parte de mult timp din grupări jihadiste din Siria și Irak și este un fost aliat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, fostul lider ISIS. Cei doi nu s-au mai înțeles până la urmă din cauza tacticilor folosite de Baghdadi și au devenit rivali și inamici.

HTS s-a desprins din al-Qaida (al-Qaeda), dar Jawlani a încercat de mai mult timp să îi prezinte pe cei 30.000 de luptători ai săi drept o forță naționalistă și nu una fundamentalistă, adoptând un ton împăciuitor față de minoritățile religioase ale Siriei.

Când a cucerit Alep, Jawlani le-a promis locuitorilor creștini că vor fi în siguranță și că bisericile din oraș vor funcționa în continuare fără să fie prădate sau distruse. Rămâne de văzut dacă este doar un truc, iar Jawlani și HTS nu și-au abandonat cu adevărat rădăcinile lor extremiste.

Jawlani a spus săptămâna trecută că grupul a evoluat și că reconstruirea Siriei este acum prioritară. „HTS este doar o parte a acestui dialog și s-ar putea desființa în orice moment. Nu este un scop în sine, ci un mijloc de a duce la capăt o misiune: confruntarea acestui regim”, a declarat Jawlani pentru CNN.

„Să ai încredere în Jawlani și HTS seamănă mult cu celebra glumă a lui Oscar Wilde despre a doua căsătorie: 'triumful speranței asupra experienței'”, a avertizat fostul diplomat american Alberto Fernandez.

Recep Tayyip Erdogan și Bashar al-Assad au fost cândva prieteni, dar liderul turc a susținut revolta când a izbucnit acum aproape 14 ani – în special, pentru că Siria se bucura de sprijinul rivalului geopolitic al Turciei, Iranul.

Turcia a fost o susținătoare cheie a grupărilor islamiste care s-au opus regimului lui Assad. Pe măsură ce războiul a devenit tot mai sângeros, facțiunile rebele mai moderate și seculare au cedat teren în fața rivalilor lor islamiști mai disciplinați și mai duri.

Căderea regimului lui Assad îl va ajuta cel mai probabil pe Erdogan să își ducă mai departe agenda geopolitică, oferindu-i oportunitatea de a realiza mai multe obiective strategice, inclusiv slăbirea separatiștilor kurzi din nord-estul Siriei care au legături apropiate cu separatiștii kurzi din Turcia.

Reconstrucția Siriei va fi o oportunitate imensă de afaceri pentru companiile turcești. „Victorie uriașă pentru Turcia – mutare genială a lui Erdogan”, a comentat economistul Timothy Ash pe X (Twitter).

Iranul a acuzat rapid Israelul că a orchestrat căderea lui Assad. Când Alepul a fost cucerit, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a spus că este un „complot al regimului israelian de a destabiliza regiunea”.

Cu toate că este ușor pentru Teheran să dea vina pe sioniști – iar înfrângerea militară umilitoare suferită de Hezbollah în Liban cu siguranță i-a ajutat pe rebelii din Siria – nu există nicio dovadă că Israelul le-a oferit rebelilor asistență militară directă.

Cu toate acestea, liderul israelian Benjamin Netanyahu nu a ratat ocazia să se laude după căderea regimului de la Damasc, spunând că înfrângerea lui Assad „este rezultatul direct al acțiunii noastre în forță asupra Hezbollah și asupra Iranului, principalii susținători ai lui Assad.”

„A declanșat o reacție în lanț a tuturor celor care doresc să se elibereze de acest tiran și de represiunea sa”, a spus Netanyahu, care a adăugat că în ciuda oportunității uriașe pe care o oferă această „zi istorică”, ea este „și plină de pericole semnificative”.

Netanyahu a trimis trupele israeliene să ocupe pozițiile din Înălțimile Golan abandonate de soldații sirieni, astfel încât să oprească orice forțe ostile care ar putea amenința „granița Israelului” și pentru a fi gata de acțiune în cazul în care se declanșează din nou haosul în Siria.

Căderea lui Assad este clar în avantajul Israelului. Ea reprezintă o nouă lovitură încasată de Teheran, care mai pierde un membru important al așa numitei „axe a rezistenței”.

Fără Assad și regimul aliat din Siria, Iranul nu va avea nicio cale terestră de a susține Hezbollah în Liban. Acest lucru ar putea fi un câștig și pentru Liban, dacă țara reușește să scape din ghearele grupării Hezbollah.

Ragheed Tatari

Ragheed Tatari este prizonierul care a stat cel mai mult după gratii în Siria: 43 de ani. El a fost trimis la închisoare în 1981, în timpul regimului tatălui lui Bashar, Hafez Assad, atunci când Tatari, care era pilot de avion militar în armata siriană, a refuzat să bombardeze orașul Hama după ce populația a ieșit în stradă să protesteze.

Tatari a fost eliberat pe data de 8 decembrie, împreună cu alți mii de prizonieri.

Plecarea lui Assad de la putere i-a lăsat într-o situație dificilă pe kurzii din nord-estul Siriei care erau semi-autonomi. Noul regim de la Damasc, indiferent de cine va face parte din acesta, nu se știe dacă le va oferi vreo protecție kurzilor din Siria, mai ales în condițiile în care rebelii islamiști le sunt datori turcilor pentru susținerea pe care le-a oferit-o Erdogan.

Rebelii din Siria au cucerit și câteva orașe și sate de la est de Alep care erau controlate de gruparea kurdă YPG susținută de Statele Unite.

YPG se află în fruntea unei coaliții de luptători numită Forțele Democratice Siriene, care include arabi și alte grupuri etnice.

În primul său mandat de președinte, Donald Trump a vrut să retragă toate forțele speciale americane din nord-estul Siriei, acolo unde luptau alături de kurzi împotriva jihadiștilor ISIS. În regiune ar mai fi în jur de 900 de soldați americani.

Robert F. Kennedy, un aliat al lui Trump care va face parte din cabinetul său prezidențial, a dezvăluit luna aceasta că Trump vrea să retragă toate trupele din nord-estul Siriei de teamă să nu devină „carne de tun” în luptele dintre armata turcă și luptătorii kurzi.

Alawiții reprezintă în jur de 12% din populația Siriei și s-au temut mereu că dacă va cădea Assad, care provine din aceeași minoritate, întreaga populație va avea de suferit.

Ei sunt o ramură a șiiților, ceea ce îi apropie mai mult de iranieni decât de sirienii sunniți, și au format coloana vertebrală a regimului lui Assad, ocupând poziții cheie din guvernul de la Damasc, din armată și din serviciile de informații.

În primii ani ai revoluției, alawiții au format Shabiha, miliții pro-Assad care se fac vinovate de masacre și violuri. Chiar dacă HTS va încerca să evite o confruntare directă cu alawiții, setea de răzbunare în rândul opoziției este mare.

Prăbușirea regimului lui Assad a slăbit dramatic poziția Rusiei în Orientul Mijlociu, precum și cea a Iranului. Moscova și Teheranul au salvat împreună regimul sirian din fața colapsului în 2015, atunci când Assad părea aproape de înfrângerea totală.

Milițiile șiite comandate de Iran, ajutate de campania necruțătoare de bombardamente aeriene a Rusiei, l-au ajutat pe liderul autocrat al Siriei să cucerească tot Alepul, după ce rebelii au controlat timp de patru ani o jumătate din oraș.

Moscova a încercat să îl convingă pe Assad să se împace cu Erdogan al Turciei și să găsească soluții politice pentru încheierea războiului civil. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, Siria ar fi devenit un teren fertil pentru companiile rusești și ar fi asigurat probabil prezența forțelor navale și aeriene rusești în Siria.

„Este inadmisibil să permiți grupului terorist să preia controlul asupra Siriei”, a spus răspicat ministrul rus de externe Serghei Lavrov weekendul trecut la o conferință internațională de la Doha.

Cu toate acestea, Moscova nu a făcut mai nimic să oprească prăbușirea completă a regimului lui Assad. Bombardamentele rusești menite să sprijine forțele lui Assad la începutul ofensivei rebele au fost foarte limitate, iar unul dintre principalele motive pentru lipsa unei reacții în forță a Rusiei o reprezintă războiul din Ucraina, care este mult mai important pentru Vladimir Putin.

„Hezbollah a fost decimat în războiul cu Israelul, în consecință Iranul este mult mai slab, în timp ce Rusia și-a mutat o mare parte din forțe în Ucraina”, a spus Christopher Phillips de la institutul Chatham House. Niciunul dintre aliați nu a putut să trimită în ajutorul lui Assad forțele necesare pentru a respinge ofensiva rebelilor.

Trump a scos și el în evidență slăbiciunea Rusiei. „Rusia, din cauză că este atât de angrenată în [războiul din] Ucraina, și cu pierderile de acolo de peste 600.000 de soldați, pare incapabilă să oprească acest marș la propriu prin Siria, o țară pe care au protejat-o de ani de zile”, a scris el pe platforma sa Truth Social.