”Am cerut puţin, n-am depăşit 50 şi dacă se primesc 10 fiole sunt mulţumită. Cele câteva fiople pe care le vom primi le vom da la cei care se vor nimeri în ziua aceea la cabinet”, ne-a anunțat Maria Găvruţă, medic de familie.
Serul va ajunge în farmacia Direcţiei de Sănătate Publică Timiş în această săptămână. ”Se va încerca o repartiţie echitabilă între ei aşa încât să îşi poată imuniza cât mai rapid toate persoanele care sunt pe lista lor şi pe care ei le consideră că sunt eligibile la un risc foarte mare de îmbolnăvire”, spune Dana Şpac, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Timiş.
Situaţia este asemănătoare şi în judeţul Caraş-Severin, unde din cele peste 27.000 de doze cerute de medicii de familie au ajuns doar 1560.
Redactor: Caterina LedrerOperator: George ŞtefăniţăEditor web: Călin Țenche
