Cei doi demnitari au inaugurat în această dimineață o grădiniță din sectorul 3. În timp ce făceau turul grădiniței, au intrat într-o cameră care avea, pe podea, mai multe piese cu litere și cifre. Pe primele două rânduri era scris mesajul „Puie Monta”, sloganul protestatarilor față de fostul premier Victor Ponta.
„Cine a aranjat Lego ăsta? Foarte inspirat”, a spus râzând Robert Negoiță, potrivit imaginilor filmate de fotojurnalistul Octav Ganea de la Inquam Photos.
„N-ați văzut ce scrie pe primele două rânduri?”, i-a întrebat pe ziariști Sorin Cîmpeanu.
Ambii demnitari au avut o relație apropiată cu Victor Ponta.
