• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-15 22:02:04
  • Sursa:
CIA, data in judecata de mai multi jurnalisti si avocati care l-au vizitat pe Julian Assange. Ei reclama ca au fost spionati Imagine

Un grup de jurnalişti şi avocaţi au dat în judecată Agenţia Centrală de Informaţii a Stetelor Unite (CIA) şi pe fostul ei director, Mike Pompeo, sub acuzaţia că aceştia i-au spionat atunci când jurnaliştii l-au vizitat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, în perioada în care acesta era refugiat în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra.

Reclamanţii susţin că CIA - în timpul mandatului lui Mike Pompeo - a încălcat dreptul la intimitate al respectivilor jurnalişti şi avocaţi americani. Printre aceştia se află jurnaliştii Charles Glass şi John Goetz şi avocatele Margaret Kunstler şi Deborah Hrbek, care l-au reprezentat pe Assange.

În plângere se afirmă că, înaintea vizitei lor la Assange, jurnaliştilor şi avocaţilor respectivi li s-a cerut să predea echipamentele electronice companiei private Undercover Global S.L., care la acea vreme asigura securitatea ambasadei Ecuadorului la Londra, scrie Agerpres, preluând Reuters.

Assange a fost inculpat în SUA în mai 2019 pentru 18 capete de acuzare pentru „spionaj”, în baza unei legi votate în 1917 pentru a împiedica divulgarea de informaţii secrete în timp de război.

Autorităţile americane, care consideră că Julian Assange că nu este nici jurnalist, nici editor de presă, îl acuză că a pus în pericol agenţi şi surse militare.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliţia britanică în 2019, după ce se refugiase timp de şapte ani în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra.

Julian Assange a făcut apel la Înalta Curte din Londra pentru a bloca extrădarea sa către SUA.