• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-21 10:50:23
  • Sursa:
Christine Lagarde: Europa se confrunta cu riscul unei dezordini a a pietei financiare Imagine

Riscul unei corecţii bruşte a pieţei financiare şi a celei imobiliare din Europa este ridicat, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.

"Riscurile la adresa stabilităţii financiare au crescut în mod perceptibil de la începutul acestui an", a afirmat Christine Lagarde, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS), al cărui scop îl reprezintă monitorizarea sistemului financiar al Uniunii Europene, precum şi prevenirea şi reducerea riscurilor sistemice.

"Deşi corecţia preţurilor activelor a fost ordonată până acum, riscul unei scăderi abrupte suplimentare a acestor preţuri rămâne sever", a avertizat oficialul, citată de Agerpres.

Separat, Lagarde a reafirmat în Parlamentul European planurile de majorare a dobânzii de două ori în această vară, în contextul creşterii costurilor de împrumut ale unor state din zona euro.

"Aceste decizii sprijină angajamentele precedente de a ajusta toate instrumentele noastre în cadrul mandatului nostru, încorporând flexibilitate, pentru a ne asigura că inflaţia se va stabiliza la ţinta noastră pe termen mediu, de 2%", a declarat şeful BCE.

Citește și: Un oficial BCE avertizează: Creșterea economică în Zona Euro s-a oprit, înăsprirea politicii monetare acum ar fi o imprudență

Declaraţia vine după ce luna aceasta Lagarde a dat asigurări că Banca Centrală Europeană va ajuta actualele sale instrumente sau va implementa altele noi dacă va fi necesar, pentru a evita fragmentarea pe pieţele de obligaţiuni guvernamentale din zona euro, în condiţiile în care începe înăsprirea politicii monetare.

Costurile de împrumut au avut evoluţii diferite în ultimele săptămâni, au sporit diferenţele între Germania şi statele puternic îndatorate din sudul Europei, cum ar fi Italia, pieţele analizând efectele retragerii de către BCE a măsurilor de stimulare.

"Dacă va fi necesar, aşa cum am demonstrat semnificativ în trecut, vom implementa fie actualele instrumente, fie altele noi, care vor fi făcute disponibile. Dar ne-am angajat la o transmitere adecvată a politicii noastre monetare şi, ca rezultat, fragmentarea va fi evitată", a declarat Lagarde.

Banca Centrală Europeană a anunţat în 9 iunie că va încheia la 1 iulie achiziţiile de active în cadrul programului APP (asset purchase programme), introdus în 2014, pentru stimularea zonei euro şi evitarea unei potenţiale deflaţii. Acest program a ajutat la menţinerea costurilor scăzute de împrumut în statele puternic îndatorate din zona euro.

De asemenea, BCE a informat că va majora ratele dobânzilor cu 25 de puncte de bază în iulie. Ar fi prima majorare din ultimii 11 ani. La şedinţa din 9 iunie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.

Citește și: Inflaţia în zona euro a ajuns la un maxim istoric în luna mai 2022, de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al BCE

Câştigătorul marelui premiu de la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie, în valoare de peste 3,9 milioane de euro, și-a ridicat premiul, potrivit unui comunicat transmis de Loteria Română.

Economie 2022-11-09 11:55:46

O femelă panda de la Grădina Zoologică din Berlin, a adus pe lume, pentru a doua oară, pui gemeni. Nou născuții au devenit rapid vedetele grădinii zoologice și se bucură de o popularitate uriașă online.

Economie 2024-08-25 13:15:32

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că în coaliție se lucrează la un nou pachet de măsuri economice pentru companii, care să intre în vigoare în a doua parte a acestui an, dat fiind că se prelungește criza energetică, iar prețurile sunt în continuare în creștere.

Economie 2022-05-18 10:22:25

În luna noiembrie, în calendarul ortodox sunt menționate, cu cruce roșie și neagră, o serie de sărbători creștine importante pentru români. Luna începe cu praznicul dedicat celor care nu mai sunt printre noi, Moșii de toamnă sau Sâmbăta morților, menționat în calendarul bisericesc pe data de 2 noiembrie. Care sunt sărbătorile religioase importante din luna noiembrie 2024.

Economie 2024-11-01 17:15:15

Pachetul anual de 3 miliarde de euro, strâns din profiturile din activele rusești înghețate este „aproape nimic” în contextul nevoilor de război ale Ucrainei, a declarat ministrul Justiției Denys Maliuska pentru Politico.

Economie 2024-05-11 11:15:17

Președintele rus Vladimir Putin i-a cerut ministrului Apărării Serghei Șoigu să oprească bombardamentele în Ucraina de vineri, 6 ianuarie, de la ora 12:00 până sâmbătă, 7 ianuarie, la 24:00, a informat serviciul de presă de la Kremlin, potrivit RIA. Încetarea focului cerută de Putin vine după ce patriarhul rus Kirill a cerut un armistiți pe perioada Crăciunului pe rit vechi.

Economie 2023-01-05 18:52:45

Un accident rutier în care au fost implicate trei mașini s-a produs ieri, în comuna nemțeană Gâdinți, chiar în timp ce un reporter al TVR realiza un materiale despre "una dintre cele mai periculoase intersecții".

Economie 2022-08-18 14:54:22

Parcurile eoliene din largul coastei nordice a Germaniei au fost invitate să instaleze instalații radar în încercarea de a spori supravegherea navelor și a dronelor, a declarat miercuri autoritatea maritimă federală, citată de Reuters.

Economie 2025-04-03 07:00:31