• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-05 12:55:39
  • Sursa:
China vs. SUA in spatiu. Beijingul are planuri mari cu statia sa spatiala, in timp ce ISS se apropie usor de desfiintare Imagine

China intenţionează să îşi extindă staţia spaţială de la trei la şase module în anii următori, oferind astronauţilor din alte ţări o platformă alternativă pentru misiunile de pe orbita joasă a Pământului. Staţia Spaţială Internaţională (ISS), proiectul coordonat de NASA, se apropie de sfârşitul perioadei sale de funcţionare, în timp ce noua stație a chinezilor ar putea fi folosită pentru cel puțin 15 ani, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Durata de funcţionare operaţională a staţiei chineze va fi de peste 15 ani, a anunţat miercuri Academia Chineză de Tehnologie Spaţială (CAST), o unitate a principalului contractor spaţial al Chinei, la cea de-a 74-a ediţie a Congresului Internaţional de Astronautică, organizată la Baku, în Azerbaidjan.

Iniţial, durata sa prevăzută de funcţionare era de doar 10 ani.

Staţia spaţială chineză, cunoscută sub numele de Tiangong (Palatul Celest), a devenit pe deplin operaţională la sfârşitul anului 2022 şi poate găzdui cel mult trei astronauţi pe orbita Terrei la o altitudine de până la 450 de kilometri.

Cu o greutate de 180 de tone după extinderea sa la şase module, Tiangong va avea totuşi doar 40% din greutatea ISS, care poate găzdui un echipaj compus din cel mult şapte astronauţi. Dar ISS, aflată pe orbită de peste două decenii, urmează să fie dezafectată după 2030, cam în aceeaşi perioadă în care China se aşteaptă să devină "o putere spaţială majoră".

Presa de stat chineză a afirmat anul trecut, când Tiangong a devenit pe deplin operaţională, că China "nu va pierde vremea" în timp ce ISS se îndreaptă spre momentul dezafectării sale, adăugând că "mai multe ţări" i-au cerut permisiunea pentru a-şi trimite astronauţi pe staţia chineză.

Dar, într-o lovitură dată aspiraţiilor Chinei din domeniul diplomaţiei spaţiale, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a anunţat în acest an că nu are undă verde bugetară sau "politică" pentru a participa la proiectul Tiangong, astfel că planul care exista de mai mulţi ani şi care prevedea o vizită a astronauţilor europeni la bordul staţiei chineze a fost amânat.

"Renunţarea la cooperarea cu China în domeniul misiunilor spaţiale cu echipaj uman reprezintă în mod clar o atitudine obtuză, care dezvăluie că o confruntare cu tabăra condusă de Statele Unite a dus la o nouă cursă spaţială", a titrat la acea vreme Global Times, un tabloid naţionalist chinez.

Tiangong a devenit o emblemă a influenţei şi a încrederii tot mai mari pe care China o are în eforturile sale spaţiale, precum şi o provocare pentru Statele Unite în acest domeniu după ce China a fost izolată de proiectul ISS. Legea americană interzice orice colaborare a Chinei, directă sau indirectă, cu NASA.

Rusia, participantă în cadrul proiectului ISS, are planuri similare în ceea ce priveşte diplomaţia sa spaţială şi a sugerat că partenerii ei din grupul BRICS - Brazilia, India, China şi Africa de Sud - ar putea construi un modul pentru staţia sa spaţială.

Roscosmos, agenţia spaţială rusă, a declarat anul trecut că plănuieşte să construiască o staţie spaţială cu şase module care ar putea să găzduiască până la patru cosmonauţi.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri în ședința de Guvern, că până la această dată, în România s-a recoltat peste 94% din suprafața de grâu. El a dat asigurări că grâul recoltat asigură nevoia internă și cantitatea dă și posibilitatea de export.

Economie 2022-08-03 11:10:52

Coreea de Nord a tras cel puţin o „rachetă balistică neidentificată”, anunţă vineri armata sud-coreeană, relatează Reuters.

Economie 2024-05-17 15:05:47

Trupele Kievului s-au retras din zona estică a orașului Ceasiv Iar, după ce rușii au distrus pozițiile fortificate ucrainene aflate pe o înălțime dominantă deasupra canalului Donețul de Nord-Donbas - un obstacol natural care făcea dificilă înaintarea rusă -, informează The Kyiv Independent.

Economie 2024-07-04 17:11:26

Un pod de cale ferată din apropierea oraşului rus Samara a fost afectat de o explozie, luni, a relatat agenţia de presă rusă RIA, care a citat serviciile de urgenţă. Ucraina și-a asumat acțiunea și precizează că astfel încetinește transportul de material militar rus.

Economie 2024-03-04 12:08:18

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat la Digi24 că este exclusă tăierea salariilor pentru a se diminua cheltuielile. El a adăugat că propunerea privind ministerul pe care îl conduce vizează reducerea cu 20% a cheltuielilor cu combustibilii și cu deplasările, dacă acestea pot fi amânate.

Economie 2023-04-12 14:08:00

Aflat de un sfert de secol la conducerea Rusiei, Vladimir Putin va începe marți un nou mandat de şase ani ca preşedinte care exercită o putere extraordinară, cu semne clare de autoritarism, în plin război de agresiune împotriva Ucrainei şi având relaţiile cu Occidentul mai tensionate ca niciodată, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţarea nucleară, transmite News.ro.

Economie 2024-05-06 18:35:16

O femeie din Bangkok, care a rămas încuiată în baia de acasă timp de trei zile după ce a rupt mânerul ușii, într-un atac de panică, a crezut că va muri în acea încăpere. Înainte ca Poliția să o găsească, și-a scris testamentul pe pereți, folosindu-se de produse cosmetice.

Economie 2022-08-26 16:48:57

Uniunea Europeană a adoptat un al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei, a postat vineri pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează DPA.

Economie 2022-12-16 17:37:17