• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-14 10:47:58
  • Sursa:
China vrea sa creasca varsta de pensionare pentru a face fata imbatranirii populatiei Imagine

China intenţionează să crească treptat vârsta de pensionare pentru a face faţă îmbătrânirii rapide a populaţiei, a anunţat marţi publicaţia Global Times, citând un expert din Ministerul chinez al resurselor umane, informează Agerpres.

Potrivit lui Jin Weigang, preşedintele Academiei chineze de drept al muncii şi ştiinţele securităţii sociale, China are în vedere o "modalitate progresivă, flexibilă şi diferenţiată de a creşte vârsta de pensionare".

Astfel, "persoanele care se apropie de vârsta de pensionare vor trebui doar să amâne ieşirea la pensie cu câteva luni". La rândul lor, tinerii vor fi nevoiţi probabil să muncească ceva mai mulţi ani, dar vor dispune de o perioadă îndelungată de adaptare şi tranziţie, a precizat expertul chinez.

"Cea mai importantă trăsătură a acestei reforme este de a le permite oamenilor să aleagă când să se pensioneze, în funcţie de circumstanţele şi situaţia lor", a explicat acesta.

China încă nu a anunţat oficial o modificare a vârstei de pensionare, care în prezent este una din cele mai scăzute din lume - 60 de ani pentru bărbaţi, 55 pentru femeile care lucrează în birouri şi 50 pentru cele care lucrează în fabrici.

Luni, noul şef al executivului chinez Li Qiang a indicat că guvernul va face studii şi analize riguroase pentru elaborarea unei politici prudente în acest sens.

În condiţiile în care populaţia Chinei scade şi îmbătrâneşte, în parte şi ca urmare a politicii copilului unic, din perioada 1980 - 2015, presiunea asupra bugetului de pensii creşte, precum şi asupra factorilor de decizie care trebuie să ia măsuri.

Comisia pentru sănătate naţională a Chinei se aşteaptă ca numărul chinezilor care au ajuns sau trecut de 60 de ani să crească de la 280 de milioane la peste 400 de milioane până în 2035.

Şi speranţa de viaţă de crescut de la circa 44 de ani în 1960 la 78 în 2021 şi se prevede ca până în 2050 să ajungă la 80 de ani.

În momentul de faţă, un pensionar din China este susţinut de contribuţiile a cinci lucrători, jumătate faţă de cât era acum un deceniu, fiind de aşteptat ca în 2030 această proporţie să ajungă la 4 la 1, iar în 2050 la 2 la 1.

Datele Ministerului de finanţe arată că 11 din 31 de administraţii provinciale ale Chinei înregistrează deficite ale bugetelor de pensii, iar Academia de ştiinţe a Chinei a estimat că sistemul de pensii va rămâne fără bani până în 2035.

Doi bărbați din Buzău au fost arestați preventiv după ce ar fi jefuit 4 tinere. S-au întâlnit cu victimele în camere închiriate în regim hotelier, sub pretextul întreținerii de relații sexuale. Ulterior, bărbații le-ar fi spus acestora că sunt polițiști și le-ar fi lăsat fără bani și carduri. Cei doi sunt acuzați acum de uzurpare de calităţi oficiale şi tâlhărie calificată.

Economie 2022-11-14 13:24:30

Locuitorii Kievului sunt sfătuiți să se pregătească pentru tot ce e mai rău, pe măsură ce rușii distrug infrastructura energetică.

Economie 2022-11-06 20:39:51

Liderul spiritual al anglicanilor, Justin Welby, şi-a anunţat marţi demisia, în urma publicării unui raport copleşitor cu privire la tratarea de către Biserica Anglicană a agresiunilor fizice şi sexuale comise împotriva a peste 100 de copii şi de bărbaţi tineri.

Economie 2024-11-12 17:41:48

Un muzeu din Australia a mutat opere de artă ale lui Picasso într-o toaletă pentru femei, încercând să rezolve astfel o plângere de discriminare depusă de un vizitator de sex masculin care nu a putut intra într-o expoziție în care operele erau anterior expuse, potrivit CNN.

Economie 2024-07-08 07:00:17

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza meteo valabilă în intervalul 28 aprilie – 26 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai călduroasă decât de obicei, cu temperaturi în ușoară creștere și precipitații mai puține decât media sezonieră.

Economie 2025-04-25 09:06:05

Republica Cehă, care asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, a cerut sâmbătă crearea unui tribunal internaţional special, care să judece crimele de război din Ucraina. Solicitarea vine după ce au fost descoperite sute de corpuri înhumate sumar în nord-estul Ucrainei, acolo unde contraofensiva Kievului a obligat trupele ruse să se retragă după șase luni de ocupație.

Economie 2022-09-18 02:03:51

Parcul de distracţii Tivoli din Danemarca a primit undă verde din partea poliţiei pentru a demonta un roller-coaster implicat într-un accident fatal produs în luna iulie în urma căruia o adolescentă şi-a pierdut viaţa.

Economie 2023-01-05 17:19:50

O dronă militară americană MQ-9 Reaper a fost doborâtă miercuri de rebelii Houthi din Yemen, care sunt susţinuţi de Iran, au confirmat doi oficiali americani citaţi de Reuters, potrivit News.ro.

Economie 2023-11-09 11:07:25