• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-04 09:26:23
  • Sursa:
China pretinde ca o nava a Marinei SUA a patruns ilegal in apele teritoriale: „SUA au subminat grav pacea si stabilitatea regionala” Imagine

Armata chineză a anunţat, luni, că o navă a Marinei americane a pătruns ilegal în apele adiacente Second Thomas Shoal, un atol disputat de mai multe națiuni, aflat în Marea Chinei de Sud, care a fost recent obiectul mai multor confruntări maritime, transmite Reuters, preluat de News.ro.

„Statele Unite au subminat grav pacea şi stabilitatea regională”, a declarat un purtător de cuvânt al Teatrului de Operaţiuni din Sud al Chinei, adăugând că Statele Unite au perturbat Marea Chinei de Sud şi au încălcat suveranitatea Chinei.

China se află în dispute cu mai mulţi dintre vecinii săi din cauza revendicărilor sale extinse privind apele teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Marina americană a precizat că USS Gabrielle Giffords, o navă de luptă din clasa Independence, desfăşura operaţiuni de rutină în apele internaţionale din Marea Chinei de Sud, în conformitate cu dreptul internaţional.

„În fiecare zi, Flota a 7-a a SUA operează în Marea Chinei de Sud, aşa cum o face de zeci de ani”, a precizat Marina americană într-un comunicat. „Aceste operaţiuni demonstrează că ne angajăm să susţinem o regiune Indo-Pacific liberă şi deschisă”.

În ultimele luni, China a avut mai multe confruntări cu nave filipineze şi a protestat faţă de faptul că navele americane patrulau în zonele disputate.

Potrivit armatei chineze, nava americană s-a deplasat în apele adiacente cu ceea ce China numeşte reciful Renai, cunoscut şi sub numele de Second Thomas Shoal, o parte a insulelor Spratly. Second Thomas Shoal se află în zona economică exclusivă a Filipinelor, potrivit unei hotărâri a unui tribunal al Naţiunilor Unite din 2016.

Purtătorul de cuvânt al armatei chineze a declarat că nava americană a fost monitorizată şi urmărită şi că „trupele chineze din teatrul de operaţiuni sunt în alertă maximă în orice moment pentru a apăra în mod ferm suveranitatea naţională”.

Duminică, Paza de Coastă din Filipine a desfăşurat două dintre navele sale în Marea Chinei de Sud după ce a monitorizat o creştere „alarmantă” a numărului de nave ale miliţiei maritime chineze la un recif din zona economică exclusivă a ţării.

Şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna i-a cerut luni Chinei să dea dovadă de moderaţie cu privire la acţiunile sale în Marea Chinei de Sud, afirmând că „lumea nu are nevoie de o nouă criză”, informează AFP, preluată de Agerpres.

Beijingul şi-a intensificat exerciţiile militare în strâmtoarea Taiwan, cu importanţă strategică, iar Garda de coastă chineză a fost acuzată de hărţuirea vaselor de pescuit filipineze în apele contestate.

În luna noiembrie, Australia a criticat China pentru atitudinea sa „periculoasă şi neprofesionistă” pe mare, afirmând că unul dintre scafandrii săi militari a fost rănit de impulsuri ale sonarului unei nave de război chineze aflate în apropiere.

„Suntem îngrijoraţi de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile Marinei australiene, precum şi Filipinelor acum câteva săptămâni”, a declarat Catherine Colonna, în limba engleză, în faţa Clubului presei australiene de la Canberra.

„În strâmtoarea Taiwan trebuie să domine calmul şi stabilitatea; cu siguranţă lumea nu are nevoie de o nouă criză”, a adăugat ea, lansând Chinei apelul de a reduce tensiunile în regiunea Asia-Pacific.

China revendică cea mai mare parte din Marea Chinei de Sud, inclusiv zonele maritime şi insule aflate în apropierea ţărilor vecine. Filipine, Brunei, Malaezia, Taiwan şi Vietnam au revendicat şi ele suveranitatea asupra mai multor insule şi recife disputate, dintre care unele în zone ce ar putea conţine rezerve de petrol bogate.

Colonna, care se va afla până marţi la Canberra, s-a întâlnit cu omoloaga sa australiană Penny Wong.

Şefa diplomaţiei franceze s-a deplasat în noiembrie în China pentru a încerca să relanseze în special schimburile culturale între Paris şi Beijing, suspendate în timpul pandemiei de COVID-19. Cu acel prilej, ea a lansat un apel la un „dialog aprofundat” între Franţa şi China cu privire la provocările majore la nivel global.

Shinzo Abe a fost "un prieten adevărat al României", a transmis, marți, Nicolae Ciucă, reiterându-şi susţinerea pentru ridicarea nivelului relaţiilor dintre cele două state la dimensiunea de parteneriat strategic. Prim-ministrul participă, alături de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, la funeraliile de stat organizare în onoarea fostului premier nipon. 

Economie 2022-09-27 11:10:18

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a întrerupt vizita în Statele Unite, unde a ţinut vineri un discurs la ONU, a anunţat biroul său la scurt timp după o nouă lovitură israeliană care a vizat mişcarea islamistă armată Hezbollah în suburbia de sud a Beirutului, relatează AFP.

Economie 2024-10-02 11:01:23

Alianţa opoziţiei din Turcia a promis că va inversa multe dintre politicile preşedintelui Recep Tayyip Erdogan dacă acesta nu va mai fi ales în alegerile din 14 mai, inclusiv o revenire la o democraţie parlamentară şi la principii economice sănătoase, dar şi o schimbare majoră în politica externă, notează Reuters.

Economie 2023-05-12 11:54:33

Ken Wilson, care locuiește în Vacaville, între Sacramento și San Francisco, a fost îngrijorat de faptul că factura sa era mai mare decât a altor persoane, ceea ce nu avea sens pentru el, deoarece căuta adesea să economisească energie electrică, a declarat el pentru postul local de televiziune KMAX/KOVR, citat de The Guardian.

Economie 2024-09-19 16:04:13

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că va cere la Bruxelles flexibilizare privind fondurile europene, deoarece condițiile de la momentul aprobării s-au schimbat. E nevoie de flexibilizare ca să putem folosi acești bani acolo unde e nevoie, a subliniat el.

Economie 2023-02-09 13:00:20

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se arată încrezător că Ucraina va fi în Uniunea Europeană, arătând că acest rezultat va fi obţinut printr-o transformare internă a ţării, una în interesul poporului. ”Pentru Ucraina, UE înseamnă securitate economică şi stabilitate socială şi pentru UE Ucraina înseamnă o întărire a întregii comunităţi”, afirmă el.

Economie 2023-11-08 01:04:00

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a spus, luni seară, că România a ales să protejeze consumatorii de energie, prin plafonarea preţurilor, ajutoarele fiind acordate de la bugetul de stat.

Economie 2024-01-08 19:59:56

Opt români sunt acuzați că au dat o lovitură de 4,5 milioane de euro în Franța. Aceștia ar fi dat 19 spargeri în depozitele unor fabrici de aparatură stomatologică performantă, de unde au furat mii de bunuri - de la echipamente medicale de ultimă generație, la seringi și diverse dispozitive folosite în tratamentele stomatologice. În urma a 22 de percheziții, care au avut loc marți pe teritoriul României, autoritățile au reușit să recupereze parte din bunurile furate. Totodată, cei 8 români au fost reținuți. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare europene, informează DIICOT. 

Economie 2024-02-28 15:43:47