"Observăm o presiune tot mai mare din partea Beijingului. Am asistat la o creştere continuă a activităţii militare provocatoare şi destabilizatoare în apropierea Taiwanului", a declarat Lloyd Austin la forumul de securitate "Dialogul Shangri-la organizat la Singapore.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al Chinei a raportat vineri afirmaţiile făcute de ministrul Wei Fenghe. "Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata Chinei nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul", potrivit purtătorului de cuvânt.
Potrivit lui Wei Fenghe, Beijingul - care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său - "ar strivi" orice tentativă de independenţă.
În replică, Lloyd Austin i-a spus lui Wei Fenghe că Beijingul ar trebui "să se abţină" de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune, potrivit Pentagonului, citat de Agerpres.
Demnitarul american "a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului, şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan", potrivit sursei.
China consideră că această insulă cu 24 de milioane de locuitori este una dintre provinciile sale istorice, chiar dacă nu o controlează, şi a crescut presiunea asupra Taipeiului în ultimii ani, de exemplu prin campanii de incursiuni în Zona de apărare aeriană a Taiwanului.
La 30 mai, China a efectuat astfel a doua cea mai mare incursiune a anului, cu intrarea, potrivit Taipeiului, a 30 de avioane în zona de identificare a apărării aeriene (Adiz, după acronimul său în engleză) a insulei, dintre care 20 de vânătoare. La 23 ianuarie, 39 de avioane au pătruns în Adiz, reaminteşte France Presse.
