• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-26 12:42:34
  • Sursa:
China cere Germaniei sa puna „capat farsei politice anti-China", spunand ca suspiciunile de spionaj sunt „pura inventie” Imagine

Beijingul a calificat vineri drept „pură invenţie” suspiciunile de spionaj emise de Berlin după arestarea în această săptămână a patru germani suspectaţi că lucrau pentru serviciile secrete chineze, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Wang Wenbin, a declarat că: „Aşa-zisa afacere de spionaj chinezesc este o pură invenţie”, adăugând că China a lansat deja „acţiuni severe pe lângă partea germană pe tema acuzaţiilor fără fundament ale Germaniei”, potrivit Agerpres. 

Joi, ambasadoarea germană la Beijing a anunţat că a fost convocată de autorităţile chineze în acest context. În această săptămână, patru germani suspectaţi că spionează pentru China au fost arestaţi la solicitarea justiţiei.

Trei dintre ei activau în domeniul cercetării ştiinţifice şi ar fi colectat informaţii privind „tehnologii inovatoare care pot servi unor scopuri militare”, potrivit parchetului german.

Ultimul, germanul de origine chineză reţinut marţi, lucra ca asistent al eurodeputatului german Maximilian Krah, cap de listă al partidului de extremă dreaptă german Alternativa pentru Germania (AfD) pentru alegerile europene din iunie.

El este suspectat că a spionat opozanţi chinezi în Germania şi că a împărtăşit informaţii privind Parlamentul European unui serviciu de informaţii chinez.

„China se opune cu hotărâre oricărei defăimări şi calomnii la adresa sa”, a spus Wang. De asemenea, Beijingul „cere Germaniei să rămână vigilentă în privinţa tentativelor de a dăuna relaţiilor bilaterale” şi „de a pune capăt farsei politice anti-China”, a adăugat purtătorul de cuvânt. 

Criza de muniții - în special obuze de artilerie - cu care se confruntă în prezent armata ucraineană face ca Rusia să revină la vechea sa tactică a „pământului pârjolit”, prin care să obțină câștiguri teritoriale în Ucraina pur și simplu prin apelarea la forță brută. În lipsa unor contramăsuri din partea ucrainenilor, rușii folosesc din nou bombardamentele de artilerie în masă pentru distrugerea zonelor urbane, care devin astfel imposibil de apărat iar militarii Kievului sunt forțați să se retragă. Zonele respective sunt apoi „eliberate” de ruși care-și consolidează pozițiile și repetă tactica, se arată într-o analiză recentă publicată de Frontelligence Insight, un site ucrainean de analize militare bazate pe surse OSINT („Open Source Intelligence” - informații din surse deschise).

Economie 2024-02-06 17:00:31

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, fapt pentru care România, Grecia și Bulgaria au reclamat oficial Comisiei Europene acest aspect și au cerut un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională. Profesorul în economie, Christian Năsulea a explicat, miercuri pentru Digi24, că motivul pentru care s-a ajuns în această situație este neglijența guvernelor referitoare la investițiile în capacitățile de transport de energie.

Economie 2024-10-02 13:55:12

Competiție dură în PNL pe cel mai bogat sector al Capitalei. Filiala Sectorului 1 a PNL îl vrea pe deputatul George Tuță în locul lui Clotilde Armand, dar în ședința de Coaliție de seara trecută a fost pus pe masă numele lui Sebastian Burduja.

Economie 2024-03-15 15:35:47

SUA au impus, vineri, sancţiuni împotriva a încă 400 de entităţi şi indivizi pentru susţinerea efortului de război rus în Ucraina, a anunţat Departamentul de Stat. Sunt vizate inclusiv firme chineze despre care oficiali americani cred că ajută Moscova să ocolească sancţiunile occidentale, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-08-23 18:51:11

Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat șeful de Stat Major al armatei germane, citat de Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2024-04-19 08:12:56

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti anunţă, înaintea meciului Dinamo Kiev – Aris Salonic, de pe stadionul Giuleşti, că într-un autocar cu suporteri s-a găsit un rucsac în care se aflau „materii vegetale” interzise.

Economie 2023-08-17 19:56:55

Ursula Von der Leyen, care participă la reuniunea liderilor europeni, a vizitat joi seara celebrul palat Alhambra, din Granada, construit de conducătorii musulmani din secolul al XIII-lea. Președinta Comisiei Europene a admirat eșarfa unei ghide, iar aceasta i-a făcut-o cadou, transmite Reuters.

Economie 2023-10-06 17:58:13

Taiwanul „nu este de vânzare”, a declarat ministrul de externe al insulei, într-o replică dură la adresa lui Elon Musk, care a afirmat că Taiwanul este parte integrantă a Chinei, miliardarul implicându-se din nou în problema spinoasă a relaţiilor dintre Beijing şi Taipei, relatează Reuters.

Economie 2023-09-14 11:41:13