• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-21 11:25:33
  • Sursa:
China avertizeaza tarile sa nu incheie acorduri cu SUA in detrimentul sau: Vom lua contramasuri intr-o maniera ferma si reciproca Imagine

China a acuzat luni Washingtonul că abuzează de tarifele vamale şi a avertizat ţările să nu încheie un acord economic mai amplu cu Statele Unite în detrimentul său, intensificându-şi retorica în spirala războiului comercial între cele mai mari două economii ale lumii.

Beijingul se va opune ferm oricărei părţi care încheie un acord în detrimentul Chinei şi „va lua contramăsuri într-o manieră fermă şi reciprocă", a declarat Ministerul chinez al Comerţului, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

Ministerul a reacţionat astfel la un raport Bloomberg, citând surse familiare cu acest dosar, conform căruia administraţia Trump se pregăteşte să exercite presiuni asupra naţiunilor care solicită reduceri tarifare sau scutiri din partea SUA pentru a reduce comerţul cu China, inclusiv prin impunerea de sancţiuni monetare. .

China respectă toate părţile care îşi reglementează disputele economice şi comerciale cu SUA prin mecanismul consultărilor pe picior de egalitate, dar ea se va opune ferm oricărei părţi care va încheia un acord în detrimentul Chinei, a reiterat Ministerul chinez al Comerţului

„SUA au abuzat de tarifele vamale în relaţia cu toţi partenerii lor comerciali sub pretextul aşa-zisei 'echivalenţe', obligând totodată toate părţile să înceapă negocieri asupra 'tarifelor vamale reciproce' cu ele", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului chinez.

„Urmărirea propriilor interese egoiste temporare în detrimentul intereselor altora va eşua în cele din urmă pentru ambele părţi şi îi va afecta pe ceilalţi", a afirmat acesta, potrivit AFP.

China este hotărâtă şi capabilă să-şi apere drepturile şi interesele, şi este dispusă să-şi întărească solidaritatea cu toate părţile, mai subliniază ministerul.

La începutul lunii, reprezentantul american al Comerţului, Jamieson Greer, a declarat că aproape 50 de ţări îl contactaseră pentru a discuta de tarifele vamale suplimentare impuse de preşedintele Donald Trump.

Mai multe discuţii bilaterale asupra taxelor vamale au avut loc de atunci, Japonia intenţionând să-şi crească importurile de soia şi de orez în cadrul negocierilor sale cu SUA, în timp ce Indonezia prevede să-şi majoreze importurile de produse alimentare şi materii prime americane şi să-şi reducă comenzile din alte ţări.

Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele vamale istorice pe care le anunţase pe 2 aprilie împotriva a zeci de ţări, cu excepţia Chinei, pe care a desemnat-o ca fiind a doua economie mondială şi căreia i-a impus taxele cele mai ridicate.

Preşedintele chinez Xi Jinping s-a deplasat în trei ţări din Asia de Sud-Est săptămâna trecută cu scopul de a consolida legăturile regionale, invitându-şi partenerii comerciali să se opună intimidării unilaterale.

„Nu există câştigători în războaie comerciale şi în războaiele tarifare", a declarat Xi Jinping într-un articol publicat în presa vietnameză, fără a menţiona SUA, conform AFP.

Washingtonul a impus taxe vamale de 145% la cele mai multe produse chineze, care pot urca până la 245% în unele cazuri, ca de exemplu pentru vehiculele electrice.

Ca răspuns, China a impus propriile sale suprataxe de 125% la produsele americane şi a afirmat că vrea să ducă această confruntare comercială "până la capăt".

Dar ceilalţi parteneri comerciali ai SUA, unii loviţi de o suprataxare de 10%, au beneficiat de o suspendare de 90 de zile a taxelor vamale mult mai ridicate. Multe dintre aceste ţări au angajat discuţii cu Washingtonul.

Declaraţiile chineze intervin în timp ce mai multe semne indică un progres semnificativ al negocierilor între Washington şi partenerii săi comerciali în regiune, comentează AFP.

Coreea de Sud urmează să-şi trimită în această săptămână la Washington miniştrii finanţelor şi comerţului pentru discuţii comerciale la nivel înalt, a anunţat Seulul.

Ţara este îngrijorată în special să-şi vadă giganţii naţionali Samsung Electronics şi constructorul de automobile Hyundai lovite dur dacă Casa Albă îşi pune în aplicare ameninţările.

Săptămâna trecută, emisarul japonez pentru taxe vamale, Ryosei Akazawa, a fost la Washington, unde s-a întâlnit cu preşedintele american Donald Trump.

Premierul japonez Shigeru Ishiba afirmase sâmbătă că discuţiile între Japonia şi SUA ar putea constitui un "model pentru lume".

"Faptul că preşedintele Trump a intervenit personal pentru a negocia cu emisarul japonez arată că el acordă importanţă dialogului cu Japonia", a adăugat el luni în faţa parlamentului.

"Japonia este aliatul lor, cel mai mare investitor şi creator de locuri de muncă în SUA", a subliniat premierul japonez.

Vicepreşedintele american JD Vance a început luni o vizită oficială de patru zile în India pe fondul negocierilor asupra unui acord comercial bilateral.

Aceste discuţii contrastează cu confruntarea tenace între China şi SUA, care a zdruncinat pieţele financiare şi alimentează temeri privind o recesiune mondială.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului a criticat din nou luni „unilateralismul" şi „protecţionismul" SUA, avertizând împotriva unei reveniri la o ordine internaţională dominată de „legea junglei".

„Când cei puternici îi exploatează pe cei slabi, toate ţările devin victime", a apreciat el.

Preşedintele american Donnald Trump a declarat totuşi joi că discuţii ar fi în curs cu China. "Da, noi discutăm cu China", a spus el unor jurnalişti în Biroul Oval, precizând că Beijingul contactase Washingtonul "de mai multe ori". "Cred că vom încheia un foarte bun acord", a apreciat el.

Beijingul nu a confirmat pentru moment aceste discuţii, chiar dacă a lansat în mai multe rânduri un apel la un "dialog pe picior de egalitate", conform media citate.

Un rapper de 17 ani a murit după ce s-a împușcat accidental în cap, în timp ce filma un videoclip pentru rețelele sociale.

Economie 2024-05-21 13:42:58

Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a petrecut o „noapte calmă” în spital, iar starea sa este una stabilă, potrivit Agerpres care citează AFP. Recent, Vaticanul a transmis și faptul că pontiful în vârstă de 88 de ani răspunde bine la tratamentul pentru pneumonie.

Economie 2025-03-09 12:15:06

Extinderea spaţiului Schengen nu se află pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de joi şi vineri nici în urma reuniunii de miercuri a Comitetului reprezentanţilor permanenţi pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), când agenda provizorie a JAI ar mai fi putut suferi schimbări, transmite Agerpres.

Economie 2023-03-08 20:57:26

Şapte căţei au fost salvaţi de doi muncitori în construcţii de sub un container, pe un şantier din Sectorul 6 al Capitalei. Pentru că gardul şantierului fusese reparat, mama lor nu reuşea să mai ajungă la ei pentru a-i hrăni. Ulterior, echipajele ASPA au capturat căţeaua, toţi fiind duşi în adăpost.

Economie 2024-02-07 00:01:17

Ministerul Energiei din Turcia va încerca să rezolve o dispută apărută între părţile implicate în proiectul unei centrale nucleare în valoare de 20 de miliarde de dolari, pe care grupul rus Rosatom o construieşte la Akkuyu în sudul Turciei, transmite Reuters.

Economie 2022-08-03 12:15:04

Chiar şi în cazul aplicării soluţiei cu două state între israelieni şi palestinieni, Israelul îşi va păstra controlul militar asupra tuturor teritoriilor palestiniene, a declarat luni premierul Benjamin Netanyahu, citat de DPA, potrivit Agerpres.

Economie 2024-02-20 11:25:07

Guvernul a adoptat joi o serie de măsuri care să asigure continuarea regimului sancţionatoriu al Uniunii Europene, aplicat în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina, fără a prejudicia activitatea unor companii din România şi, implicit, locurile de muncă din aceste companii. Potrivit OUG adoptată, companiile din România controlate de entităţi supuse sancţiunilor introduse împotriva Rusiei, pe fondul situaţiei din Ucraina, îşi vor putea continua activitatea în ţara noastră fără conturi blocate dacă vor intra sub un sistem de supraveghere din partea statului.

Economie 2022-06-09 20:16:10

Un cercetător marin a descoperit o creatură neobișnuită, eșuată pe țărm, în statul american Texas. Este vorba despre o anghilă americană, care de obicei nu trăiește în apă sărată și care rareori ajunge la dimensiuni de peste 1 metru, relatează CNN.

Economie 2023-01-27 13:12:50