• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-20 11:06:46
  • Sursa:
China a testat un nou sistem de interceptare a rachetelor, dar spune ca e o arma defensiva Imagine

China a anunţat duminică seara testarea cu succes a unui sistem terestru de interceptare a rachetelor, afirmând că este o armă defensivă, care nu vizează nicio ţară, transmite Reuters.

Conform anunţului ministerului apărării de la Beijing, este vorba de o tehnologie cu rază medie de acţiune.

Reuters reaminteşte că, în cadrul unui program de modernizare supervizat de preşedintele Xi Jinping, China şi-a intensificat cercetările în domeniul rachetelor de toate genurile, de la cele care pot distruge sateliţi în spaţiu până la rachete atomice avansate.

Chinezii au testat deja şi alte interceptoare de rachete, cel mai recent în februarie 2021, iar anterior în 2018. Presa de stat a comunicat că testarea unor sisteme anti-rachetă a început în 2010 sau chiar mai demult.

Testul de duminică "şi-a atins obiectivele aşteptate", a afirmat ministerul apărării, fără a da alte detalii, scrie Agerpres.

Ca şi Rusia, China a obiectat de mai multe ori împotriva desfăşurării sistemului antirachetă american THAAD (Terminal High Altitude Area Defense - apărare zonală terminală la mare altitudine) în Coreea de Sud. Beijingul a susţinut că radarul puternic al acestui echipament poate monitoriza teritorii chineze.

În acelaşi timp, China a dat puţine detalii despre propriile programe de rachete, cu excepţia unor comunicate laconice ale ministerului apărării sau în presa de stat. În 2016, după apariţia unor imagini la televiziunea publică, ministerul a confirmat că îşi continuă testele cu sisteme anti-rachetă. Beijingul susţine că tehnologiile respective sunt necesare pentru apărarea şi securitatea naţională.

Atât China, cât şi Rusia au desfăşurat în trecut şi exerciţii de simulare a apărării anti-rachetă.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a plecat spre Rusia pentru o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin, a relatat luni postul de televiziune sud-coreean YTN, citând surse guvernamentale anonime. Kremlinul a confirmat această informație.

Economie 2023-09-11 14:43:28

Situație de coșmar pentru locuitorii unei comune din Gorj, care au rămas fără apă în plină vară. Mai exact, apa curge la robinet cu porția doar două ore pe zi, din cauză că a crescut consumul de patru ori în ultima perioadă. Așa că autoritățile au decis să o dea la program. 

Economie 2024-06-24 17:05:28

Imagini stânjenitoare au apărut pe rețele sociale, în care se vede cum o dronă rusească Shahed, una din cele mai folosite arme împotriva Ucrainei, nu reușește să treacă granița și lovește un bloc de locuințe, distrugându-i complet fațada. Incidentul ar fi avut loc la începutul acestei luni, în regiunea Belgorod din Rusia, situată la granița cu Ucraina, potrivit presei de la Kiev.

Economie 2024-11-11 15:43:48

Cinci plaje din Barcelona au fost închise, după ce în apropierea țărmului au fost văzuți trei rechini. Au fost ridicate imediat steagurile roșii, care interzic intrarea în apă, deși autoritățile spun că acești rechini nu sunt periculoși pentru oameni.

Economie 2022-07-18 10:22:21

Scandal monstru în județul Vrancea, din cauza lansatoarelor antigrindină. Fermierii au atacat sistemele cu pietre și lemne, pe motiv că rachetele ar favoriza seceta, pentru că împrăștie norii. Degeaba au explicat specialiștii că sistemul antigrindină nu oprește ploaia. Oamenii sunt convinși că nu mai plouă din cauza rachetelor.

Economie 2024-05-11 08:35:25

Chirurgii americani au realizat cu succes un transplant de vezică urinară la om, o premieră mondială ce s-ar putea dovedi un punct de cotitură pentru pacienţii care suferă de afecţiuni grave ale vezicii urinare, transmite marţi AFP, potrivit Agerpres.Beneficiarul este Oscar Larrainzar, un tată în vârstă de 41 de ani, care face dializă de şapte ani. Bărbatului i s-a extirpat o mare parte din vezica urinară în urmă cu câţiva ani din cauza cancerului, iar apoi i-au fost extirpaţi ambii rinichi, a explicat duminică UCLA, una dintre cele două universităţi din California implicate, într-un comunicat.Pacientul a primit o vezică urinară şi un rinichi de la acelaşi donator, în cadrul unei intervenţii chirugicale de aproximativ opt ore efectuate la începutul lunii mai la Centrul Medical Ronald Reagan UCLA din Los Angeles, California.„Chirurgii au transplantat mai întâi rinichiul, apoi vezica urinară şi apoi au conectat rinichiul la noua vezică folosind tehnica pe care au dezvoltat-o”, a anunţat universitatea.Rezultatele încurajatoare s-au văzut aproape imediat, potrivit unuia dintre chirurgi, Dr. Nima Nassiri. „Rinichiul a produs imediat un volum mare de urină, iar funcţia renală a pacientului s-a îmbunătăţit imediat”, a spus acesta într-un comunicat. „Nu a fost necesară dializa după operaţie, iar urina s-a acumulat corect în noua vezică urinară".„Această intervenţie chirurgicală reprezintă un moment istoric în medicină şi ar putea transforma tratamentul pacienţilor cu vezici urinare care nu mai funcţionează”, a precizat şi Dr. Inderbir Gill, care a condus intervenţia.Transplanturile de vezică urinară erau considerate anterior prea complexe, în special din cauza dificultăţilor de accesare a zonei şi a vascularizării puternice a acesteia.Prin urmare, pacienţilor li s-a oferit doar reconstrucţia artificială a vezicii urinare folosind părţi ale tubului digestiv sau inserarea unei pungi stomatice, o proteză externă care colectează urina. Aceste intervenţii sunt "eficiente", dar comportă „numeroase riscuri pe termen scurt şi lung”, potrivit lui Dr. Gill.Cei doi medici lucrează de ani de zile la dezvoltarea unei tehnici chirurgicale care să permită transplanturile de vezică urinară.Acest prim transplant vine după mai mult de patru ani de pregătire şi va fi urmat de altele, ca parte a unui studiu clinic care ar trebui să permită evaluarea beneficiilor şi riscurilor unei astfel de operaţii.

Economie 2025-05-20 09:49:18

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, relatează AFP, sâmbătă, citând decretele publicate în jurnalul oficial, conform Agerpres.

Economie 2024-05-18 15:48:52

Taxele vamale anunţate de preşedintele Donald Trump au afectat încrederea investitorilor, temerile privind o recesiune în SUA ducând luni la pierderi masive pe Bursa de pe Wall Street, care au şters 4.000 miliarde de dolari din nivelul de vârf înregistrat luna trecută de indicele Standard and Poor's 500, când pieţele bursiere salutau agenda şefului statului american, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2025-03-11 09:49:38