• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-28 09:32:37
  • Sursa:
China a anuntat construirea a 10 noi reactoare nucleare. Costuri de 27 miliarde de dolari Imagine

Consiliul de Stat al Chinei a aprobat, duminică, 10 noi reactoare nucleare, un vot de încredere care arată că energia nucleară va rămâne o componentă centrală în tranziţia energetică a celei de a doua economii a lumii.

Este pentru al patrulea an la rând în care China aprobă construirea a cel puţin 10 noi reactoare nucleare, scrie Bloomberg preluat de Agerpres.

În prezent, în China sunt în diferite etape de construire 30 de reactoare nucleare, aproape jumătate din numărul din întreaga lume, estimările fiind că, la finele acestui deceniu, China va devansa SUA şi va deveni cel mai mare producător mondial de energie nucleară.

Potrivit publicaţiei locale The Paper, cele 10 noi reactoare ar urma să coste aproximativ 200 de miliarde de yuani (27 de miliarde de dolari). Patru din cele 10 noi reactoare au fost atribuite grupului China General Nuclear Power Corp., care le va construi la centralele sale de la Fangchenggang şi Taishan. Rivalii China National Nuclear Corp., State Power Investment Corp. şi China Huaneng Group Co. au obţinut aprobările necesare pentru a construi câte două noi reactoare fiecare.

Producţia de energie nucleară a Chinei este aşteptată să ajungă la 65 de Gigawaţi la finele lui 2025, potrivit China Electricity Council, de la 60 de Gigawaţi anul trecut. Până în 2040, parcul de centrale nucleare al Chinei ar urma să ajungă la o capacitate de 200 de Gigawaţi, echivalentul a 10% din producţia totală de electricitate, arată un raport publicat duminică de China Nuclear Energy Association.

Însă o condiţie crucială pentru punerea în practică a acestui plan va fi menţinerea disciplinei pe partea de costuri. O notă de plată de 2,7 miliarde de dolari pentru fiecare din cele 10 noi reactoare nucleară contrastează cu recentele proiecte din SUA şi Europa afectate de amânări şi depăşiri de costuri. În Marea Britanie, cele două noi reactoare care sunt construite la centrala de la Hinkley Point C sunt aşteptate să coste în total 47,9 miliarde lire sterline (63,7 miliarde dolari).

China profită de pe urma unui aparat de stat care oferă dezvoltatorilor de proiecte acces la credite cu dobânzi reduse, o sursă importantă de economii dat fiind faptul că cele mai importante costuri apărute de-a lungul funcţionării unei centrale nucleare sunt în prima fază a construirii.

În plus, un flux constant de proiecte de construire de reactoare nucleare permite lanţurilor de aprovizionare să se consolideze, iar echipele de constructori pot dobândi experienţă, astfel că se reduc şansele unor întârzieri costisitoare.

Este posibil ca Vladimir Putin să accepte încetarea focului în Ucraina propusă de SUA, dar va încerca să amâne punerea sa în aplicare pentru a negocia termeni care să avantajeze Moscova, scrie Bloomberg.

Economie 2025-03-12 18:56:37

Cum vor vota românii la europarlamentare? Este întrebarea la care răspunde cel mai recent sondaj realizat de AtlasIntel în exclusivitate pentru Digi24. Cosmin Prelipceanu vă aduce la Jurnalul de Seară, de la ora 20, datele culese de cea mai precisă casă de sondare din Statele Unite ale Americii, la alegerile din 2020. Acestea vor fi explicate de cei mai avizați analiști ai momentului.

Economie 2024-04-10 15:40:59

Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 105 de milioane de lei de la bănci - echivalentul a circa 21 de milioane de euro -, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 700 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 53 luni, la un randament mediu de 6,79% pe an, informează Agerpres.

Economie 2024-11-08 12:57:20

Proiectarea tronsoanelor 1 şi 2 ale autostrăzii Sibiu - Făgăraş, parte din A13, va demara pe data de 26 februarie 2024, a anunţat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Economie 2024-01-26 17:18:08

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat crearea unei „zone sterile” în sudul Fâșiei Gaza, unde să fie distribuite ajutoarele umanitare fără ca luptătorii Hamas să aibă acces. Declarația a fost făcută în cadrul prezentării unui plan în trei etape pentru reluarea sprijinului umanitar în teritoriu, transmite agenția dpa, citată de Agerpres. Măsura, susținută de Statele Unite, este contestată de ONU și organizațiile umanitare, care avertizează că populația civilă este deja afectată de foamete și are acces tot mai restrâns la ajutor.

Economie 2025-05-22 09:24:19

Procurorul special american Jack Smith intenţionează să demisioneze împreună cu alţi membri ai echipei sale înainte ca preşedintele ales Donald Trump să-şi preia funcţia, potrivit unor surse citate miercuri de New York Times, relatează Reuters.

Economie 2024-11-13 13:45:06

Autorităţile din Insulele Canare au dispus marţi închiderea şcolilor pentru restul săptămânii, din cauza valului de căldură care s-a abătut asupra acestui arhipelag spaniol, care se confruntă, totodată, şi cu reizbucnirea unui incendiu gigant declanşat în această vară în Tenerife, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-10-10 18:43:14

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, anunță vineri Administrația Prezidențială.

Economie 2023-03-31 12:51:48