• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-26 20:38:52
  • Sursa:
Cetatea dacica de la Sarmisegetuza va fi restaurata prin PNRR. Investitia se ridica la peste 7 milioane de euro Imagine

O sumă de peste 7,41 milioane de euro va fi investită pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural - istoric de la Sarmisegetuza Regia, cele trei contracte de finanţare fiind semnate miercuri, la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, de către ministrul Marcel Boloş şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Potrivit unui comunicat al MIPE, proiectele finanţate prin Programul "România atractivă" sunt incluse în două dintre cele 12 rute culturale promovate prin Componenta 11 - Turism şi Cultură a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă: ruta castrelor şi ruta cetăţilor.

Prin contractele semnate miercuri vor fi realizate investiţii importante pentru valorificarea siturilor arheologice care alcătuiesc ansamblul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

"Am semnat astăzi contracte de finanţare pentru un obiectiv reper pentru identitatea noastră ca popor şi, totodată, unic în lume. Investiţiile din zona Sarmisegetuza cuprinse în Programul România Atractivă concretizează sprijinul pentru recunoaşterea apartenenţei la familia statelor europene care şi-au valorificat patrimoniul roman. De asemenea, în contextul preocupărilor pentru dezvoltarea judeţului Hunedoara şi a întregii zone, aceste investiţii aduc plus valoare şi creează oportunităţi extraordinare pentru comunităţile locale", a declarat ministrul de resort, Marcel Boloş.

Investiţiile includ atât lucrări de restaurare, cât şi crearea unor noi spaţii expoziţionale şi punere în valoare a sitului.

La intrarea în situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, va fi amenajat un muzeu de sit modern şi puţin invaziv, care va avea şi un punct de belvedere asupra sitului şi amfiteatrului roman din apropiere. În interiorul muzeului va fi reconstituită una din cele două fântâni de marmură, cu elemente sculpturale unice în Dacia, care făceau parte din intrarea monumentală în forul roman. Tot aici vor fi expuse într-un mod interactiv şi cele mai importante descoperiri arheologice din primul oraş al Daciei romane. Valoarea contractului semnat pentru acest obiectiv este de 2,56 milioane euro, precizează MIPE.

Intrarea în forul roman, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, este una dintre cele mai timpurii construcţii monumentale din Dacia, din zona intrării provenind prima dovadă epigrafică din Dacia referitoare la edificarea unei clădiri. Nu întâmplător aceasta este una dintre cele mai importante, fiind şi una dintre cele mai impozante. Cândva în secolul al doilea forul este reconstruit în marmură. Se păstrează aici fragmentele a două coloane din cele patru de foarte mari dimensiuni, de circa 10 m înălţime, care vor constitui şi obiectul proiectului, cel puţin una dintre acestea urmând să fie ridicată pe locul original de construcţie. Valoarea investiţiei este de 2,56 milioane euro.

Printr-un demers amplu, va fi conservat şi restaurat unul dintre cele mai importante edificii ale antichităţii dacice, templul de pe terasa a X a de la Sarmizegetusa Regia. Obiectivul este inclus în ruta cetăţilor, valoarea investiţiei fiind de 2,29 milioane euro.

Tot miercuri a fost semnat un nou contract în valoare de 570.000 pentru restaurarea gospodăriilor cu arhitectură tradiţională din localitatea Saschiz, judeţul Mureş. Obiectivul face parte din Ruta satelor cu arhitectură tradiţională şi mai include localităţi precum comuna Biertan din judeţul Sibiu, comuna Arpaşu de Jos în judeţul Sibiu, comuna Ciucsângeorgiu din judeţul Harghita şi comuna Roşia Montană din judeţul Alba. La semnarea contractului a participat primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită.

Prin Componenta 11 - Turism şi cultură din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României sunt alocate peste 100 milioane euro pentru promovarea a 12 rute turistice şi culturale din România: Ruta castelelor - 30 de obiective promovate, 5 castele restaurate; Ruta curiilor din Transilvania - 25 de obiective promovate, 5 curii restaurate; Ruta culelor - 15 obiective promovate, 5 cule restaurate; Traseul gastronomiei tradiţionale româneşti - 30 de obiective promovate; Ruta bisericilor fortificate - 20 de obiective promovate; Ruta bisericilor de lemn - 30 de obiective promovate, 10 biserici restaurate; Ruta mănăstirilor din zona Moldovei - 30 de obiective promovate, 5 mănăstiri restaurate; Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României - 20 de obiective promovate, 5 obiective restaurate; Ruta castrelor romane - 20 de obiective promovate, 5 castre restaurate; Ruta cetăţilor - 30 de obiective promovate, 5 cetăţi restaurate; Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creşterii atractivităţii zonei - 30 de obiective promovate, 30 de obiective restaurate (gospodării); Ruta satelor cu arhitectură tradiţională - 20 de obiective promovate, 150 de case tradiţionale restaurate din cele 20 de sate cu arhitectură tradiţională.

Până în prezent, au fost semnate contacte de finanţare în valoare de 90 milioane euro pentru investiţii în obiectivele incluse în 10 rute culturale şi turistice din Programul "România atractivă": ruta culelor, ruta curiilor, ruta satelor tradiţionale, ruta Delta Dunării, ruta castrelor, ruta castelelor, cetăţilor, ruta Sfântului Ladislau, a bisericilor de lemn şi ruta mănăstirilor din zona Moldovei.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi componente a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost semnate contracte în valoare totală de 59 milioane de euro pentru înfiinţarea, modernizarea şi restaurarea a 8 muzee şi memoriale: Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi Memorialul "Închisoarea Tăcerii" Râmnicu Sărat, Muzeul identităţilor şi conflictelor transilvănene, Memorialul Revoluţiei-decembrie 1989, Memorialul Victimelor, Muzeul Industrializării forţate şi al dezrădăcinării, Râpa Robilor şi Muzeul ororilor comunismului.

Componenta 11 - Turism şi Cultură din PNRR, prin care sunt finanţate aceste investiţii, dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.

"În perioada următoare, se vor relansa activităţile de evaluare a obiectivelor în vederea includerii în cele 12 rute turistice/culturale, în conformitate cu investiţia 1 din Componenta 11 "Turism şi Cultură". În acest sens, HG nr. 208/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru programul "România Atractivă", în vederea stabilirii obiectivelor incluse în cele 12 rute turistice/culturale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, se va completa cu prelungirea mandatului comitetului interministerial pentru concretizarea tuturor activităţilor necesare selectarii obiectivelor turistice. Acest demers are ca scop finanţarea a unui număr estimat de 109 obiective din cadrul celor 12 rute, cu o valoare estimată de 50 milioane euro", se mai arată în comunicatul MIPE.

Cu toții am simțit, cel puțin în condiții de căldură extremă, semnele premonitorii ale leșinului: senzația de amețeală, vedere în ceață sau înfundarea urechilor. Starea de leșin poate avea mai multe cauze. De aceea, sincopa, așa cum este denumit leșinul, nu este considerată o afectiune, ci o manifestare a unei afecțiuni.

Economie 2022-07-07 10:55:28

Emirul Qatarului, ţară ce joacă rol de mediator între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, a acuzat joi Israelul că nu a respectat acordul de armistiţiu în Fâşia Gaza, încheiat în ianuarie.

Economie 2025-04-17 16:28:45

Preşedintele francez Emmanuel Macron a decis miercuri să declare starea de urgenţă în Noua Caledonie, relatează BFMTV, după ce au fost ucise mai multe persoane în urma unor revolte generate de o lege care dă mai multe drepturi rezidenților francezi. Insula Noua Caledonie, situată între Australia și Fiji, este teritoriu francez din secolul al 19-lea, iar legea votată de Parlamentul de la Paris le dă celor care au cetățenie franceză și au locuit pe insulă mai mult de 10 ani drepturi de a vota la alegerile provinciale. 

Economie 2024-05-15 16:31:07

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, marţi, încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu, informează Agerpres.

Economie 2023-04-11 11:43:50

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Tribunalul Bucureşti a anulat şi a suspendat miercuri PUZ Sector 2. 

Economie 2023-06-07 12:48:18

Un val neobișnuit de puternic a rănit mai mulți oameni pe o plajă din Africa de Sud, după ce a izbit de terasa unui bar.

Economie 2023-09-20 17:15:06

Stratul de zăpadă măsoară 16 centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgărașului. La o altitudine mai mică, în zona Cascadei Bâlea au căzut și fulgi de nea, potrivit Agerpres. Meteorologii au anunțat temperaturi de peste 3,3 grade Celsius în zona Bâlea Lac.

Economie 2025-05-17 11:46:48

Navele de ultimă generație ale pompierilor, cumpărate pentru misiuni de salvare pe mare, zac nefolosite în port. Deși ele au fost lansate la apă anul trecut, până acum ele nu au fost folosite. Problema este că Inspectoratul pentru Situații de Urgență nu a găsit oameni pe care să îi angajeze. 

Economie 2024-06-25 17:08:49