Alături de pacienţi sau de rudele celor au murit de cancer au fost şi medicii care se confruntă zilnic cu pacienţi cărora trebuie să le transmită un diagnostic crunt. Medicii oncologi au înălţat şi ei un lampion pentru sufletele pe care nu le-au putut salva.
”Pentru toţi pacienţii mei pe care n-am putut să-i ajut până la capăt. Cel mai dureros lucru (...) este când vine mama, tatăl sau o rudă apropiată şi-ţi mulţumeşte pentru tot efortul pe care l-ai depus, dar din păcate nu întotdeauna avem această şansă de-a salva toţi oamenii”, a afirmat Rodica Mihăescu, medic oncolog.
Acţiunea şi-a propus şi să tragă un semnal de alarmă asupra numărului noi de cazuri apărute în fiecare an. Şerban Negru, reprezentantul unei clinici private de oncologie, ne-a precizat: ”Este probabil lupta cea mai mare pe care omenirea o dă în momentul de faţă. Noi vedem tot felul de lupte regionale, vedem Siria, vedem Egipt, dar nu ştim că în fiecare an 20 de milioane de oameni încep lupta cu cancerul (...) şi mulţi dintre ei pierd bătălia aceasta”.
Peste 25.000 de persoane sunt diagnosticate în prezent cu cancer în judeţul Timiş, aproape 1.000 de cazuri noi înregistrându-se în fiecare an.
Reporter: Maria RohneanOperator: Alin LunguEditor web: Călin Țenche
