• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-10 16:42:43
  • Sursa:
Certificarea fabricii BAT din Ploiesti conform Standardului AWS, un angajament ferm pentru gestionarea eficienta a apei Imagine

BAT INVESTMENT PLOIEȘTI, una dintre cele trei entități ale grupului BAT în România, investește activ în sustenabilitate și se mândrește cu recunoașterea demersurilor sale în gestionarea eficientă a resurselor. Una dintre cele mai importante acreditări este certificarea conform Standardului Alliance for Water Stewardship (AWS), obținută în anul 2022. La nivel Global, 70% dintre fabricile BAT sunt certificate AWS.

AWS – Un angajament ferm asumat public pentru gestionarea eficientă a apei | În contextul intensificării preocupărilor legate de gestionarea resurselor de apă și protecția mediului, compania BAT INVESTMENT PLOIEȘTI și-a asumat un angajament ferm de reducere a consumului de apă și promovare a unui comportament responsabil față de resursele naturale.

Mai mult, compania își propune să devină din 2025 un promotor puternic pe piața locală în abordarea provocărilor aduse de utilizarea rațională a acestei resurse indispensabile, prin implicare și colaborare susținute cu factori interesați, alte companii, autorități locale, ONG-uri și universități.

Fabrica BAT din Ploiești extinde astfel aria de interes în abordarea acestei provocări și din punct de vedere al impactului pe care îl poate genera față de rezervele locale de apă pentru comunitate, analizând resursele disponibile, calitatea și variațiile acestora, impactul altor companii asupra rezervelor de apă utilizate de BAT și viceversa, definind acțiuni de prevenire și combatere a deficitului de apă.

Simon Brown, Director de Operațiuni al Ariei Europa de Sud Est, BAT: Afacerea noastră depinde de resursele naturale, iar gestionarea responsabilă și conservarea acestora sunt esențiale pentru implementarea strategiei noastre. Fiind o companie globală, responsabilitatea noastră depășește sfera afacerii și ne implicăm activ și susținut în protejarea mediului. Obiectivul nostru este să reducem consumul de apă retrasă cu 35% în toate operațiunile noastre, iar certificarea AWS pentru fabrica din Ploiești și pentru 70% din fabricile noastre la nivel global demonstrează că suntem pe drumul cel bun în gestionarea responsabilă a consumului de apă. Ne bazăm în mare măsură pe autoritățile locale, parteneri comerciali, experți și mediul academic pentru a se alătura eforturilor noastre în această direcție, în care fiecare picătură de apă să conteze în construirea unui viitor mai bun și sustenabil pentru toți.

Aceste acțiuni vin în completarea proiectelor demarate încă din 2017, prin care au fost implementate strategii pentru a reduce semnificativ consumul de apă în procesele de producție și operațiunile zilnice conexe. În 2024, fabrica BAT a reușit reducerea cu mai mult de 30.000m3 a consumului de apă și reciclarea în procese industriale în proporție de peste 15% din cantitatea de apă. Angajamentul nostru este să menținem certificarea AWS și să ne îmbunătățim performanța în gestionarea apei la nivelul comunității din care facem parte, prin

Fabrica BAT din Ploiești este a doua cea mai mare a grupului din Europa. De la construcția sa demarată în 1996, peste 500 de milioane de euro au fost investiți în dezvoltarea și modernizarea fabricii, care astăzi este unul dintre principalii producători ai grupului de produse din tutun și consumabile pentru glo, dispozitivul pentru încălzirea tutunului din portofoliul companiei. Circa 70% din producția fabricii BAT din Ploiești merge către export în țări din întreaga lume, BAT contribuind astfel în mod semnificativ la balanța comercială a României. Fabrica este, de asemenea, un important angajator pe plan local, cu peste 1.100 de angajați.

_____________________________

Despre BAT în România

*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, a spus, sâmbătă, în platoul Digi24, că atacul terorist în care peste 40 de israelieni au murit și aproape 800 au fost răniți este plănuit de multă vreme de organizația teroristă Hamas, sprijinită de Iran, și că nu este un atac obișnuit, ci unul bine coordonat, pentru că "au atacat atât de pe uscat, din aer, cât şi de pe mare", vizând militari dar și civili israelieni. Totodată, Ambasadorul a dat de înțeles că forțele de securitate israeliene nu au știut ce urmează să se întâmple: "Dacă am fi știut ceva, probabil am fi acționat".

Economie 2023-10-07 15:54:56

Preşedinta PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat vineri, despre eşecul de la alegerile locale pentru Primăria Capitalei, că are prieteni care stăteau la vot, la cozi şi veneau tineri şi spuneau că, dacă va fi ea votată, nu vor mai fi lăsaţi să meargă la studii în străinătate sau să muncească şi că a aflat că pe platforma TikTok s-au dat astfel de mesaje. ”Vă daţi seama ce manipulare”, a comentat Firea.

Economie 2024-06-14 13:46:02

Procurorii din Alba au decis trimiterea în judecată a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, pentru comiterea infracţiunii de instigare publică, după ce a îndemnat la la acte de violenţă, inclusiv împotriva preşedintelui Iohannis, şi la acţiuni care să ducă la blocarea străzilor şi oraşelor din România, el fiind nemulţumit de faptul că alegerile prezidenţiale au fost anulate, scrie News.ro.”În data de 06.12.2024, inculpatul B., în timp ce se afla la domiciliu, a efectuat o transmisiune în direct pe reţeaua de socializare Facebook, prin care, fiind nemulţumit de decizia Curţii Constituţionale a României de anulare a alegerilor prezidenţiale, a îndemnat publicul să-l omoare prin împuşcare pe preşedintele României, Werner Klaus Iohannis, respectiv să tulbure ordinea şi liniştea publică prin organizarea de acţiuni de protest, care să implice acţiuni violente şi blocarea străzilor şi oraşelor României”, au transmis procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Economie 2025-02-05 17:13:20

PNL a traversat o perioadă internă „zbuciumată”, dar este momentul „calmării interne” şi al „resetării politice”, a declarat, vineri, secretarul general interimar al partidului, Lucian Bode, menţionând că în 2024 liberalii trebuie să fie pregătiţi pentru „victorii pe linie” la alegeri.

Economie 2022-05-27 11:54:20

Modelul Mădălina Ghenea și tenismenul bulgar Grigor Dimitrov formează oficial un cuplu. Cei doi au postat un mesaj pe Instagram din care au lăsat de înțeles că speculațiile presei s-au adeverit. 

Economie 2023-05-25 09:19:53

Un influencer poreclit „Kim Kardashian de China”, pentru că poartă ținute extravagante și nu se ferește să arate cât este de bogat, a fost interzis pe rețelele sociale chineze, împreună cu alte zeci de vedete de pe internet care s-au lăudat cu averile lor, relatează Financial Times.

Economie 2024-05-28 07:00:24

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv și afirmă că „Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România”, scrie News.ro.

Economie 2024-12-28 18:26:39

Valurile de căldură amenință securitatea alimentară a întregii planete, avertizează oamenii de știință. După cea mai fierbinte zi din toate timpurile, cercetătorii spun că încălzirea globală poate însemna un viitor fără recolte pe uscat și o „moarte tăcută” în oceane, informează The Guardian.

Economie 2023-07-24 08:00:50