"Îi îndepărtăm din zonele respective, îi întâlnim în special în zonele centrale şi în zona bisericilor de pe raza întregului municipiu. De obicei ei revin. Nu atunci imediat, după îndepărtare şi sancţionare, dar ziua următoare revin, iar dacă nu sunt aceeaşi apar alţii", declară Cătălin Ion, şef departament Poliţia Locală Braşov.
Chiar dacă sunt deranjaţi de cei care le cer bani, credincioşii recunosc că, de cele mai multe ori, dau de pomană, mai ales în preajma sărbătorilor.
În prima şi a doua zi de Crăciun, poliţiştii locali au sancţionat 8 cerşetori.
