La 40 de zile după Învierea Domnului, biserica ortodoxă prăznuiește, cu cruce roșie în calendar, sărbătoarea Înălțării Domnului, un eveniment cu o profundă semnificație liturgică. Această sărbătoare marchează încheierea perioadei pascale și reprezintă, de asemenea, un moment de pregătire spirituală pentru Cincizecime, sărbătoarea Rusaliilor, care va fi celebrată pe 8 iunie 2025.

În calendarul ortodox al lunii mai, Înălțarea Domnului reprezintă una dintre cele mai semnificative sărbători creștine. Prin hotărârile adoptate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anii 1999 și 2001, această zi a fost consacrată ca Ziua Eroilor, fiind recunoscută oficial drept sărbătoare națională bisericească, în semn de cinstire a celor care s-au jertfit pentru credință, neam și țară.

Înălțarea Domnului reprezintă a treia componentă a unui trio fundamental de evenimente din calendarul creștin: Răstignirea Mântuitorului (comemorată în Vinerea Mare), Învierea Domnului (sărbătorită în Duminica Paștelui) și Înălțarea Sa la cer, care are loc la 40 de zile după Paște, întotdeauna într-o zi de joi.

Praznicul Înălțării este însoțită de un set de tradiții și obiceiuri păstrate cu sfințenie în multe comunități din România. Elementul central al acestei zile îl constituie participarea la Sfânta Liturghie, oficiată în mod solemn în biserici, în cadrul căreia are loc și pomenirea eroilor neamului, conform rânduielilor bisericești.

În tradiția populară, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Ispas”, nume provenit de la un cioban care, potrivit legendei, s-ar fi ascuns în spatele unor stânci, martor fiind la Înălțarea Domnului. Ulterior, acesta ar fi povestit oamenilor din sat cele văzute.

„În buna lor tradiție, credincioșii ortodocși întâmpină acest mare praznic al Înălțării Domnului pregătindu-se sufletește, venind la biserică și oferind oamenilor daruri materiale și spirituale pentru sufletele celor care au plecat dintre noi.

În pachetele cu daruri de pomană se impart cireșe în ziua Înălțării. Cireșele sunt printre primele fructe coapte din sezonul cald. Ele simbolizează viața nouă, renăscută, și sunt considerate daruri ale pământului pe care creștinii le oferă în semn de mulțumire lui Dumnezeu și în memoria celor adormiți.

Conform, tradiției populare, nu se mănâncă din pachetele cu mâncare înainte ca acestea să fie sfințite de preot în timpul slujbei. Este o zi sfântă în care se face și se împarte colivă, se fac parastase, iar atomosfera de sărbătoare trebuie să dăinuie pentru noi toți.”, a declarat pentru Digi24 Părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstriea Cașin din București.

„Crezul este una dintre cele mai importante rugăciuni din tradiția creștină, care sintetizează învățăturile esențiale ale bisericii și care este rostită la fiecare Sfântă Liturghie. La mijlocul rugăciunii se află pasajul care face direct trimitere la praznicul Înălțării: „Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.” Acest verset exprimă credința că Iisus Hristos, după ce a înviat din morți, S-a înălțat cu trupul la cer, ocupând un loc de cinste „de-a dreapta Tatălui”.

Înălțarea Domnului marchează momentul în care Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, Se înalță la cer în fața ucenicilor Săi, din Muntele Măslinilor. Prin înălțare, Hristos își încheie lucrarea pe pământ și deschide calea omului către Împărăția cerurilor. Înainte de înălțare, Hristos le promite apostolilor că vor primi Duhul Sfânt la Cincizecime (de sărbătoarea de Rusalii), pentru a continua misiunea Sa.”, a mai precizat preotul Gabriel Cazacu.

Ramurile de tei, sfințite în ziua Înălțării, au o semnificație simbolică profundă în tradiția populară și religioasă românească. Acestea sunt considerate elemente de protecție și binecuvântare, fiind folosite pentru a apăra gospodăria, familia și sufletul de influențe negative sau forțe malefice. După ce sunt sfințite de preot în timpul slujbei, ramurile sunt așezate la icoane sau la ferestrele casei, cu credința că vor ocroti gospodăria de rele și vor aduce noroc și liniște.

În credința populară, teiul este un arbore cu proprietăți sacre, fiind asociat cu puritatea și energia pozitivă. Ramurile sfințite se consideră că atrag binecuvântarea și norocul în viața celor care le păstrează. În contextul liturgic, ramurile de tei, asemeni celor de salcie sau stejar folosite la alte sărbători creștine, pot simboliza prezența Duhului Sfânt, anticipând sărbătoarea Rusaliilor.

Folosite împreună cu frunzele de tei, ramurile de nuc, odată sfințite la biserică, sunt așezate la ferestre, la uși sau la icoane și au rol de ocrotire împotriva răului, a duhurilor rele și a necazurilor. Se spune că acestea apără gospodăria de trăsnete, furtuni și boli.

În credința populară, nucul este un simbol al fertilității și longevității. Ramurile sfințite pot fi folosite în scop ritualic pentru binecuvântarea recoltelor, animalelor și oamenilor, fiind considerate aducătoare de noroc, sănătate și belșug

Pe plan etnografic, Înălțarea este marcată și de o serie de interdicții tradiționale. Se recomandă evitarea activităților gospodărești precum spălatul, muncile agricole sau curățenia, acestea fiind considerate de rău augur în această zi cu profunde conotații spirituale.

Părintele Gabriel Cazacu: „La marile sărbători este bine să fie timp de odihnă și de recunoștință față de Dumnezeu, pentru toate binecuvâtările Sale. Nu se muncesc treburi grele în gospodărie și nici pe câmp. Nimic din ceea ce lucrăm în ziua unui praznic bisericesc nu sporește. Oamenii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie, însă dacă acest lucru nu este posibil chiar la fiecare sărbătoare, recomandarea mea este ca, pe durata slujbei din biserică, cei de acasă să aprindă o lumânare și să tămâie casa. Aceste obiceiuri aduc bucurie sufletului.”

Potrivit scrierilor vechi răspândite de-a lungul anilor, în ziua Înălțării se spune că nu este bine să se ofere sare din casă, deoarece acest gest ar simboliza pierderea norocului.

O altă superstiție afirmă că persoanele care trec la cele veșnice în această zi sfântă ajung direct în Rai, Înălțarea fiind percepută drept una dintre cele mai pure și binecuvântate zile ale anului bisericesc.

Conform tradiției, în această zi se oferă de pomană ouă roșii, cozonac, pască, cireșe, colivă, dar și alte preparate specifice sărbătorii pascale. De asemenea, este obiceiul ca familiile să meargă la cimitir pentru a aprinde lumânări la mormintele celor adormiți, aducând un omagiu celor trecuți în veșnicie.

În anumite regiuni ale țării, se păstrează și obiceiul numit „zburătorul”, prin care copiii confecționează păsări din hârtie și le înalță în aer, acest gest  simbolizând înălțarea lui Iisus Hristos la cer.

Dacă în perioada Paștelui credincioșii își adresează salutul tradițional „Hristos a Înviat!”, respectiv răspunsul „Adevărat a Înviat!”, în ziua praznicului Înălțării Domnului, formulele de salut se modifică. Astfel, cu prilejul acestei sărbători, se folosesc expresiile „Hristos S-a Înălțat!” și „Adevărat S-a Înălțat!”.

Sărbătoarea Înălțării Domnului precede o altă celebrare deosebit de importantă din calendarul creștin: Rusaliile, cunoscute și sub denumirile de Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh. La această sărbătoare, conform relatărilor biblice, Sfântul Duh S-a pogorât asupra apostolilor, dăruindu-le harul divin și transformându-i în vestitori ai Evangheliei, capabili să propovăduiască învățătura creștină în întreaga lume.