• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-28 11:17:23
  • Sursa:
Cele 37 de armate private ale lui Putin. Rusia, raiul mercenarilor platiti de serviciile secrete sau chiar de biserica ortodoxa rusa Imagine

Gruparea paramilitară Wagner a ajuns să fie sinonimă cu conceptul de armată privată, care nu se supune niciunei legi și nu urmează decât propriile reguli și interese. Mercenarii lui Evgheni Prigojin și-au construit o notorietate solidă în războiul din Ucraina și au ajuns să fie considerați mai buni luptători chiar decât cei din armata regulată - de altfel, „Bucătarul lui Putin” și-a arogat doar pentru el meritul cuceririi orașului Bahmut. Însă este Wagner singura armată privată din Rusia? O anchetă publicată de site-ul de investigații din surse deschise (OSINT, Open Source Intelligence - n.r.) Molfar arată că în Rusia există nu mai puțin de 37 de armate private, finanțate de oligarhi, de servicii secrete sau chiar de biserica ortodoxă rusă, care funcționează și participă la misiuni neoficiale nu doar în Ucraina, ci chiar pe mai multe continente.

ACTUALIZARE. Biroul de presă al lui Oleg Deripaska a transmis un drept la replică la acest articol, în care spune că Deripaska „nu a oferit niciodată vreo formă de sprijin, finanțare sau ajutor niciunei companii și niciunui grup militare și nici nu a creat, deținut sau s-a asociat cu vreo astfel de entitate. Orice afirmații care sugerează contrariul sunt pur și simplu false și defăimătoare. De fapt, domnul Deripaska a întreprins deja acțiuni legale împotriva persoanelor care publică astfel de informații false și va lua măsuri suplimentare împotriva persoanelor care continuă să le răspândească.

„În plus, după cum sunt sigur că știți, domnul Deripaska este unul dintre puținii industriași ruși proeminenți care au criticat deschis războiul fratricid și pledează în mod constant pentru pace în Ucraina, precum și pentru reducerea cheltuielilor militare globale. El rămâne neclintit în poziţia sa”, se mai arată în dreptul la replică.

Știrea inițială: Principala concluzie a analiștilor de la Molfar este că toate cele 37 de armate private sunt legate de Kremlin.

Acest lucru le și asigură existența, pentru că în Rusia legea interzice crearea unor armate private: cu toate acestea, grupările paramilitare continuă să existe, nederanjate de nicio autoritate.

Singura condiție este să nu intre în coliziune cu Kremlinul - atunci își pierd favorurile. Cea mai proaspătă dovadă este chiar Wagner, care a pornit într-o rebeliune de o zi împotriva Moscovei, înainte de a da înapoi. 

Statutul lui Prigojin este acum nesigur: pe de o parte el ar fi fost exonerat de Kremlin pentru tentativa de lovitură de stat, pe de altă parte Moscova anunță că șeful Wagner este în continuare sub cercetare.

Investigația Molfar a identificat 37 de grupări paramilitare înființate în Rusia. 10 dintre aceste ar putea fi închise între timp. Majoritatea (27) au fost înființate după 2014, anul anexării ilegale a peninsulei Crimeea. De asemenea, 11 au fost create după februarie 2022, data invadării Ucrainei.

25 dintre aceste grupări de mercenari au luptat sau mai luptă în Ucraina, din 2014 încoace, potrivit analiștilor Molfar. Însă mercenarii ruși au fost și sunt prezenți în 34 de țări din lume, printre care Siria, Irak, Republica Centrafricană, Nigeria.

Deși în afara legilor din Rusia, astfel de grupări paramilitare se dovedesc foarte utile intereselor Kremlinului:

Mercenarii sunt în același timp utili și pentru patronii lor direcți: 

Vă prezentă în continuare câteva dintre cele 37 de armate private indexate de analiștii de la Molfar.

Cea mai notorie și, probabil, cea mai mare dintre armatele private înființate în Rusia. Are între 40.000 și 50.000 de mercenari, potrivit estimărilor agențiilor de informații americane și britanice.

Compania militară privată Wagner a fost înființată de 2013-2014 de Evgheni Prigojin, om de afaceri care a urcat urcat pe scara socială până în cercul intim al lui Vladimir Putin.

Operează în 21 de țări, majoritatea din Africa. Însă cel mai important front a fost până de curând cel din Urcaina, unde mercenarii lui Evgheni Prigojin au contribuit la cucerirea Bahmutului, după un asediu care a durat circa opt luni.

O grupare neo-nazistă, pro-Kremlin, mult mai mică decât Wagner, dar în legătură cu gruparea lui Prigojin. De altfel, doi dintre fondatorii Rusich au făcut parte din Wagner.

În afară de Ucraina, gruparea mai activează în Siria și Republica Centrafricană.

În 2022, mercenari Rusich au fost văzuți luptând în Harkov și Lugansk. 

Înființată în 2002, gruparea are câteva sute de luptători și a fost, de asemenea, prezentă în Ucraina.

Potrivit unor informații vehiculate pe mai multe canale, gruparea ar fi subordonată serviciilor secrete rusești.

De asemenea, SUA și Canada au trecut-o pe lista organizațiilor teroriste.

Fondată în 2005, compania ar aparține FSB, principalul serviciu secret al Rusiei. 

Are între 500 și câteva mii de membri, în funcție de necesitățile operaționale.

Este condusă de Oleg Anatolievici Krinitsin, fost ofițer KGB, situat pe lista de sancțiuni al SUA.

Fondată în 2018, gruparea este finanțată de Ministerul apărării de la Moscova, dar și de doi cunoscuți oligarhi, Oleg Deripaska și Ghenadi Timcenko.

Gruparea are între 100 și 400 de mercenari și a luptat pe mai multe fronturi în Ucraina, inclusiv în regiunea Kievului.

Fondată în 2018, gruparea este de asemenea în legătură cu Ministerul apărării de la Moscova.

Operează în Ucraina, unde mercenarii Patriot au fost localizați în zona Bahmut și Vuhledar, iar șeful de facto ar fi însuși Serghei Șoigu.

Fondată anul trecut, gruparea este tot sub autoritatea Ministerului apărării rus.

Este de mărimea unui batalion, având între 250 și 1.000 de mercenari și a fost văzută în Ucraina, unde a trimis prizonieri recrutați.

Este înființată anul acesta și finanțată de gigantul rusesc Gazprom.

În februarie, compania Gazprom a anunțat că își înființează propria armată privată, pentru a-și păzi facilitățile și pentru a trimite luptători în Ucraina. 

Fondată în 2017, gruparea este prima grupare militară privată finanțată de Biserica Ortodox Rusă din banii de donații, potrivit Molfar, care citează informații apărute în presa rusă. 

Armata bisericii ar fi capabilă să antreneze între 70 și 100 de soldați timp de trei luni, deci un potențial total de 2.000 de soldați în anii scurși de la înființare, iar Molfar estimează că mercenarii ar putea lupta deja în Ucraina.

Șeful grupării paramilitare ar fi însuși patriarhul Kirill al Rusiei.

Gruparea finanțată anul trecut este sub controlul și finanțarea Ministerului apărării de la Moscova.

Batalionul a fost înființat în regiunea Rostov și are 500 de oameni.

Fondată în 2017, gruparea este finanțată de o companie siriană de securitate, Al-Sayyad, și are circa 5.000 de luptători.

Al-Sayyad a fost la rândul ei înființată de gruparea Wagner în Siria, pentru a-și proteja facilitățile pe care le controlează.

Cu toate că interesele ei par să fie în primul rând în Siria (unde sunt prezenți si mercenarii Wagner), gruparea a fost localizată și în Ucraina: anul trecut au fost văzuți soldați cu însemnele „Vânătorii de ISIS” în Donețk.

Ancheta privind furtul de artă de la Muzeul Drents va beneficia de o echipă internaţională similară celei utilizate în cazul catastrofei MH17 din 2014, relatează RTV Drenthe, potrivit News.ro. 

Economie 2025-02-11 11:32:53

China a denunţat joi eforturile „complet zadarnice” ale NATO de a-i „păta” imaginea, după publicarea cu o zi în urmă de către Alianţa Nord-Atlantică a unui document care prezintă Beijingul drept o ameninţare la adresa intereselor sale, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.

Economie 2022-06-30 14:13:55

Militarii americani de la baza Mihail Kogălniceanu ar putea fi retrași din România, a declarat, în exclusivitate la Digi 24, generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa. Ben Hogdes susține că primii soldați care vor fi retrași vor fi cei care fac parte trupele care asigură rotația la bazele militare din țările est-europene. Motivul: Pentagonul vrea să facă economii bugetare. Concomitent, generalul SUA a acuzat de „naivitate” și de „incompetență” actuala administrație Trump pentru modul în care tratează relația cu Rusia lui Putin.

Economie 2025-04-10 11:03:25

Rusia face din pirateria digitală politică de stat. Dmitri Medvedev i-a încurajat pe ruși să descarce filme de pe internet, ca să bage în faliment serviciile de streaming occidentale care au plecat din Rusia din cauza războiului.

Economie 2023-03-26 09:04:10

Pietonii care traversează privind în telefon sau cu căștile în urechi ar putea fi amendați drastic. Este vorba despre un proiect de lege care vizează schimbarea Codului Rutier în acest sens. Și conducătorii de trotinete ar putea fi amendați. Părerile sunt împărțite când vine vorba de posibilitatea adoptării noilor reguli. Unii spun că poate în acest fel vor scăpa de o dependență de telefon de care sunt conștienți. Altii, însă, sunt convinși că au atenție distributivă și nu le consideră un pericol.

Economie 2023-11-13 23:52:19

Președintele ales Donald Trump a declarat că va analiza grațierea celor implicați în revolta din 2021 de la Capitoliul SUA în prima sa zi de la revenirea în funcție, luna viitoare. „Acești oameni trăiesc în iad”, a declarat el în cadrul emisiunii Meet the Press de la NBC, în primul său interviu difuzat de rețea de la câștigarea alegerilor din noiembrie, scrie BBC. Republicanul a mai promis și că va pune capăt obținerii cetățeniei americane în mod automat prin nașterea pe teritoriul SUA, dar s-a oferit să colaboreze cu democrații pentru a-i ajuta pe unii imigranți fără acte care au fost aduși în SUA pe când erau copii.

Economie 2024-12-09 09:00:48

Este alertă în Bascov, lângă Pitești, după ce o conductă de gaze a fost avariată. Persoanele cazate la o pensiune din apropiere au fost evacuate.

Economie 2023-08-30 13:36:26

China a denunţat, marţi, felicitările adresate de secretarul de stat american Antony Blinken noului preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-05-21 13:39:18