Șase persoane au fost ucise și alte 11 rănite luni într-un atac armat la o stație de autobuz din Ierusalim, transmite skynews.
ACTUALIZARE 15.00: Numele a patru din cei şase oameni care au fost ucişi luni dimineaţă într-un atac armat din Ierusalim au fost făcute publice, transmite agenţia de ştiri israeliană TPS.
Unul dintre cei identificaţi este Yaakov Pinto, în vârstă de 25 de ani, un tânăr spaniol originar din Melilla, exclavă spaniolă pe coasta marocană a Africii, şi care trăia în Israel, au confirmat pentru EFE surse consulare şi din familia bărbatului. Pinto abia se căsătorise.
O altă victimă care a fost identificată este rabinul Levi Yitzhak Pash care preda la o yeshiva (instituţie evreiască tradiţională de învăţământ superior religios) din Ierusalim.
Celelalte două victime sunt Israel Mentzer, 28 de ani, şi Yosef David, 43 de ani.
Lor li se adaugă o altă victimă care a murit la spital.
ACTUALIZARE 13.00: Autoritățile au confirmat că cel puțin cinci persoane au fost ucise într-un atac armat în Ierusalim.
Imaginile video arată zeci de persoane fugind de la o stație de autobuz în timpul orei de vârf de dimineață.
Paramedicii care au intervenit la fața locului au declarat că zona era haotică și acoperită de sticlă spartă, cu persoane rănite și inconștiente pe șosea și pe trotuarul din apropierea stației de autobuz.
Poliția a declarat că doi atacatori au fost „neutralizați” la scurt timp după incident.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu se află la fața locului și evaluează situația împreună cu șefii serviciilor de securitate.
Știrea inițială: Atacatorii, care au deschis focul asupra unui autobuz de pe linia 62, au fost neutralizați, în parte datorită unui soldat care a tras asupra lor.
Raportul inițial privind focurile de armă a fost primit la ora 10:13 pe linia de urgență 101 a Magen David Adom din zona Ierusalimului.
Victimele au fost evacuate la spitalele Shaare Zedek și Hadassah, iar stocurile de sânge au fost transportate de urgență de la banca centrală de sânge din Ramla pentru a răspunde nevoilor urgente.
Inițial, paramedicii au raportat că cel puțin 15 persoane au fost rănite, dintre care șase grav.
Deocamdată nu se cunoaște cine sunt autorii.
