ACTUALIZARE Accidentul de circulaţie soldat vineri cu opt răniţi, dintre care trei grav, nu pare a fi un act terorist, spun autoritățile.
„Pe baza stadiului actual al investigaţiilor şi a concluziilor de până acum, colegii noştri presupun că pe (strada) Olgaeck a avut loc un tragic accident de circulaţie. În acest moment nu există indicii privind un atac sau un act deliberat”, a scris poliţia din Stuttgart în X.
Cu puţin timp înainte, instituţia comunicase că opt persoane în total au fost rănite, dintre care trei grav şi una a trebuit să fie resuscitată. circumstanţele accidentului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Potrivit tabloidului Bild, evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o intersecţie aglomerată din centrul oraşului, unde un Mercedes clasa G condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani a acroşat mai mulţi trecători care traversau strada.
Poliţia nu a precizat dacă a fost vorba de un accident sau de un posibil atac terorist, potrivit sursei citate, care a precizat că mai multe persoane au fost grav rănite. „Anchetăm în toate direcţiile„, a declarat un purtător de cuvânt „Bild”.
Potrivit radiodifuzorului public SWR, şoferul este cetăţean german.
El a fost arestat şi este interogat de autorităţi. Traficul în zona incidentului a fost blocat.
Potrivit presei germane, cel puţin trei persoane au fost rănite.
Martorii oculari au văzut o femeie cu un cărucior fiind lovită de vehicul. Pompierii din Stuttgart au descris incidentul ca fiind un accident rutier, în timp ce poliţia a declarat că va face publice informaţii suplimentare de îndată ce acestea vor fi disponibile.
