• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-23 22:55:50
  • Sursa:
Cel putin 76 de migranti plecati din Liban s-au inecat in largul coastei Siriei. Printre ei erau 45 de copii Imagine

Cel puţin 76 de migranţi s-au înecat în largul coastei Siriei după ce ambarcaţiunea cu care plecaseră din Liban s-a scufundat, a anunţat vineri Ministerul sirian al Sănătăţii despre acest naufragiu, cel mai mortal din ultimii ani, în care au fost implicate bărci plecate din Liban.

Această ţară devine în tot mai mare măsură punct de plecare pentru ambarcaţiunile de migranţi ilegali de la izbucnirea în 2019 a unei grave crize economice şi financiare cauzate de decenii de administrare greşită şi corupţie, din partea unei clase conducătoare aproape neschimbate de zeci de ani, notează AFP, citată de Agerpres.

Aproximativ 150 de persoane, majoritatea libanezi şi sirieni, se aflau la bordul ambarcaţiunii care s-a scufundat joi în largul oraşului-port Tartous, în vestul Siriei.

„Numărul victimelor naufragiului a crescut la 76, în timp ce alte 20 de persoane sunt tratate la Spitalul Al-Basel (din Tartous)”, a declarat ministrul Sănătăţii, Hassan al-Ghabach, într-un comunicat.

Eforturi pentru a găsi posibili supravieţuitori ai naufragiului de joi sunt încă în desfăşurare, a adăugat ministrul libanez. „Discut cu ministrul sirian al Transporturilor un mecanism de recuperare a cadavrelor din Siria”, a spus el.

Potrivit unor informații, în ambarcațiune se aflau în jur de 45 de copii, și se pare că niciunul nu a supraviețuit, a declarat ministrul libanez al transporturilor Ali Hamiye, deși nu a putut confirma numărul exact, relatează Reuters.

Oameni care se tem că rudele lor se numără printre morții adunați la punctul de trecere a frontierei cu Siria așteaptă în continuare recuperarea cadavrelor.

Pe vas se aflau oameni care au venit din tabăra Nahr al-Bared, un adăpost pentru refugiați palestinieni, situat lângă Tripoli, a declarat Mahmoud Abu Heid, un rezident al taberei. Condițiile de viață dificile pentru palestinieni s-au înrăutățit în timpul crizei economice care a devastat Libanul în ultimii trei ani, a adăugat el.

Hamiye a spus că barca era făcută din lemn și era „foarte mică” pentru numărul de oameni de la bord, descriind astfel de situații ca pe o întâmplare aproape zilnică organizată de oameni cărora nu le pasă de siguranță.

Cipru a trimis mai multe echipaje de căutare și salvare în seara zilei de luni și marți, când, în interval de câteva ore, două nave care transportau migranți din Liban au emis semnale de primejdie; într-un vas erau 300, în celălalt 177. În ambele cazuri, toți cei aflați la bord au fost salvați, a spus Centrul Comun de Coordonare a Salvarii din Cipru.

Bărbatul de 46 de ani care a fost omorât de doi tineri, de 16 și 20 de ani, lângă Parcul Crângași din București, a încercat să apere două fete, fiicele iubitei lui, care îl însoțeau.

Economie 2024-05-15 10:04:46

Preşedintele Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv care oprește sprijinul federal pentru asistenţa medicală care ajută tranziţia de gen în cazul persoanelor sub 19 ani, aceasta fiind cea mai recentă măsură a sa de a reduce facilităţile pentru persoanele transgender din întreaga ţară.

Economie 2025-01-29 14:22:21

Rusia a cerut Kazahstanului să fie pregătit să-i livreze 100.000 de tone de benzină în cazul unei penurii agravate de atacurile şi întreruperile de producţie provocate de dronele din Ucraina, au declarat trei surse din industrie pentru Reuters.

Economie 2024-04-09 07:48:59

Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a lansat joi o cercetare intitulată „Ghidul Toamna Rezilienței: De la crize globale la măsuri anticipative de contracarare”, în care subliniază că în ciuda undei de șoc generate de agresiunea rusă asupra Ucrainei, România a gestionat eficient criza refugiaților. Totodată, cercetarea indică și faptul că țara noastră va rezista și în fața crizelor din domeniile alimentar și energetic. 

Economie 2022-08-04 13:14:41

Giuseppina Giuliano, o italiancă de 29 de ani, parcurge zilnic circa 1.600 de kilometri pentru a se duce și pentru a se întoarce de la serviciu. Ea locuiește în Napoli, iar școala la care lucrează ca portar este în Milano, scrie Il Giorno.

Economie 2023-01-21 17:50:01

Papa Francisc a condamnat luni, în cursul unei audieri cu responsabili ai Federaţiei italiene de volei (FIPAV), dopajul în sport, o practică pe care a calificat-o drept „periculoasă” şi ca „o înşelăciune care diminuează frumuseţea şi distracţia sportului, pătându-l cu minciuni”, informează agenţia EFE.

Economie 2023-01-30 14:56:39

Liderii de la Beijing au convenit săptămâna trecută să majoreze deficitul bugetar la 4% din PIB în 2025, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, în timp ce menţin ţinta de creştere a Chinei, a doua economie mondială, la aproximativ 5%, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.Pentru acest an este estimat un nivel al deficitului de 3% din PIB. Cheltuielile suplimentare de un punct procentual din PIB se situează la aproximativ 1.300 miliarde de yuani (179,4 miliarde de dolari). Mai multe măsuri de stimulare vor fi finanţate prin emiterea unor bonduri speciale, susţin sursele.Reprezentanţi de la Biroul de Informare al Consiliului de Stat şi de la Ministerul de Finanţe nu au răspuns solicitărilor Reuters de a face comentarii.Impulsul fiscal mai puternic planificat pentru 2025 face parte din pregătirile Chinei pentru a contracara impactul aşteptatelor creşteri de taxe vamale de către SUA, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.Criza imobiliară, nivelul ridicat al datoriilor guvernelor locale şi cererea slabă din partea consumatorilor au afectat evoluţia economiei chineze în acest an. Unul din motoarele de creştere a economiei, exporturile, ar putea fi sever afectate în eventualitatea introducerii de taxe vamale suplimentare de către SUA. China vinde anual în SUA mărfuri de peste 400 miliarde de dolari. Mulţi producători chinezi îşi mută uzinele peste hotare pentru a evita taxele vamale.Exportatorii sunt îngrijoraţi că taxele vamale vor reduce profiturile, vor afecta piaţa forţei de muncă, investiţiile şi avansul economiei. De asemenea, aceste evoluţii ar putea exacerba problemele Chinei legate de supracapacitatea industrială şi presiunile deflaţioniste, susţin analiştii.Datele oficiale publicate luni de Beijing arată un tablou mix al evoluţiei Chinei în noiembrie: producţia industrială a înregistrat o creştere solidă, ritmul de scădere a preţului locuinţelor s-a atenuat, dar vânzările cu amănuntul au fost dezamăgitoare. Toate aceste date scot în evidenţa necesitatea unor noi măsuri de stimulare pentru a menţine o creştere sustenabilă, apreciază analiştii.În ritm anual, producţia industrială a înregistrat o creştere de 5,4% în noiembrie, după un avans de 5,3% luna precedentă, şi în linie cu estimările.În contrast, vânzările cu amănuntul au urcat cu doar 3%, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 4,6%. În octombrie, creşterea a fost de 4,8%. De asemenea, rata şomajului în noiembrie s-a menţinut la 5%.Datele de la Oficiul de Statistică arată că declinul preţului locuinţelor în 70 de oraşe mari şi mijlocii a fost cel mai lent în noiembrie, deşi analiştii se aşteaptă la o accentuare a scăderii în următoarele luni, pe fondul sporirii măsurilor de sprijin ale autorităţilor.

Economie 2024-12-17 10:37:33

PSD nu susține propunerea legislativă inițiată de PNL prin care se înăspresc sancțiunile penale în cazul protestelor publice, au anunțat social-democrații marți, într-un comunicat de presă. Proiectul de lege a fost depus la Senat, la începutul lunii februarie, de ministrul de Interne Lucian Bode și premierul Nicolae Ciucă.

Economie 2023-03-28 14:35:00