Cel putin 14 persoane, intre care trei copii, impuscate in noaptea de Halloween in Chicago

Cel putin 14 persoane, intre care trei copii, impuscate in noaptea de Halloween in Chicago Imagine

Cel puţin 14 persoane, între care un copil de 3 ani şi doi minori, au fost împuşcate luni, în noaptea de Halloween, în zona de vest a oraşului Chicago, au informat surse din cadrul poliţiei americane, relatează marţi Xinhua.

Victimele au fost împuşcate de două persoane înarmate aflate într-o maşină.

Cei doi minori erau o fetiţă de 11 ani şi un băiat de 13 ani, a anunţat Chicago Tribune citând poliţia.

Unele dintre victime se află în stare critică, a precizat poliţia.

Potrivit acesteia, o altă femeie care a încercat să fugă de la faţa locului a fost lovită de o maşină în timp ce încerca să traverseze, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Un grup de persoane se afla la intersecţia a două străzi când doi atacatori din interiorul unui SUV de culoare închisă au început să tragă şi au fugit. Atacul a durat câteva secunde, a precizat şeful poliţiei din Chicago, David Brown, în cadrul unei conferinţe de presă luni seara.

Până marţi dimineaţa nicio persoană nu fusese arestată, iar investigaţiile continuă.