• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-01 10:29:11
  • Sursa:
Cel mai mare asteroid care ar putea provoca distrugeri la nivel planetar a fost pana acum "ascuns" de lumina soarelui Imagine

Astronomii americani au detectat un asteroid cu diametrul de aproximativ 1,5 kilometri în vecinătatea Pământului. Este "cel mai mare obiect cosmic potenţial periculos pentru Terra descoperit în ultimii opt ani" și care a fost greu de descoperit deoarece până acum a fost "ascuns" de lumina Soarelui, au spus cercetătorii.

Majoritatea asteroizilor care au dimensiuni comparabile au fost deja descoperiţi până în prezent, potrivit oamenilor de ştiinţă, însă noul asteroid era până acum "ascuns" de lumina Soarelui, fiind deosebit de greu de detectat.

Acest asteroid, denumit 2022 AP7, "se încrucişează cu traiectoria Terrei, ceea ce face din el un asteroid potenţial periculos", a explicat Scott Sheppard, astronom la Carnegie Institution for Science din Washington.

Totuşi, corpul ceresc nu ameninţă să se ciocnească direct cu Terra, pentru că rămâne "foarte îndepărtat" de Pământ atunci când orbita lui se va suprapune cu cea a planetei noastre, a adăugat specialistul american.

Ameninţarea provine din faptul că, la fel ca în cazul oricărui asteroid, traiectoria sa va fi modificată lent de-a lungul anilor din cauza forţelor gravitaţionale exercitate asupra lui, mai ales de către planete. Din acest motiv, previziunile sunt dificil de făcut pe termen lung.

Este vorba despre "cel mai mare obiect cosmic potenţial periculos pentru Terra descoperit în ultimii opt ani", a anunţat într-un comunicat NOIRLab din Statele Unite, care administrează mai multe observatoare astronomice, scrie Agerpres.

Acest asteroid de tip NEA ("near Earth asteroid" / "asteroid care trece aproape de Pământ" - n.r.) are nevoie de cinci ani pentru a executa o rotaţie completă în jurul Soarelui şi se găseşte în prezent la mai multe milioane de kilometri distanţă de Terra.

Riscul este unul extrem de ipotetic, dar, în cazul unei coliziuni, un asteroid cu o astfel de dimensiune ar avea "un impact devastator asupra vieţii aşa cum o cunoaştem astăzi", a explicat Scott Sheppard. Praful ejectat în atmosferă în urma impactului ar bloca lumina Soarelui, răcind planeta noastră şi provocând o extincţie în masă.Descoperirea a fost făcută cu ajutorul telescopului Victor M. Blanco din Chile şi al instrumentului său DECam, dezvoltat iniţial pentru a studia materia întunecată din Univers. Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică The Astronomical Journal.

Alţi doi asteroizi din aceeaşi zonă dificil de observat au fost descoperiţi, inclusiv asteroidul cel mai apropiat de Soare cunoscut până în prezent. Cei doi asteroizi nu prezintă însă niciun risc pentru Terra.

Aproximativ 30.000 de asteroizi de toate mărimile - din care peste 850 au diametre de peste 1 kilometru - au fost identificaţi şi catalogaţi în vecinătatea Pământului. Niciunul dintre ei nu ameninţă planeta noastră în următorii 100 de ani. Cu excepţia situaţiei în care nu toate corpurile cereşti de acest tip au fost detectate.

Potrivit lui Scott Sheppard, ar rămâne de detectat între "20 şi 50" de asteroizi de tip NEA. "Majoritatea sunt pe orbite care îi fac dificil de găsit, precum orbite ce îi păstrează în interiorul celei a Pământului, făcându-i dificil de văzut din cauza strălucirii Soarelui", a explicat el.

Încercând să se pregătească pentru o astfel de "întâlnire" nedorită, NASA a realizat la sfârşitul lunii septembrie o misiune-test: un vehicul spaţial a fost propulsat în spaţiu pentru a se ciocni cu un asteroid considerat nepericulos, dovedind astfel că este posibilă modificarea traiectoriei sale.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că o parte din jaloanele şi ţintele din PNRR pentru trimestrul III nu sunt îndeplinite şi le-a transmis miniştrilor că ultima şedinţă de Guvern până la care trebuie să rezolve această problemă este cea din 21 septembrie.

Economie 2022-09-14 12:57:52

Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europeni este cu 22,5% mai mare decât în 2023, potrivit raportului anual al agenţiei, publicat luni.

Economie 2025-03-03 09:17:49

Tânăra de 25 de ani care a decedat, vineri dimineaţă, în Maternitatea din Botoşani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, citat de Agerpres.

Economie 2023-08-22 15:13:22

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat luni că o victorie a extremei drepte sau a radicalilor de stânga în alegerile anticipate, care vor începe la finalul lunii, ar putea declanșa un „război civil”, potrivit Politico.

Economie 2024-06-25 14:37:13

O renumărare a buletinelor de vot, o cerere de „măsuri de urgenţă” vizând TikTok, acuzaţii de „atacuri cibernetice”: autorităţile române lansează o ofensivă totală după rezultatul şoc obţinut de un obscur candidat de extremă dreapta în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, arată o analiză AFP, citată de News.ro.

Economie 2024-11-29 11:02:50

Un bărbat care s-a opărit cu apă fierbinte pe 20% din suprafaţa corpului, în timp ce se afla încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Galaţi, a decedat, marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean Galaţi, unde fusese internat în data de 8 decembrie, informează, miercuri, IPJ Galaţi.

Economie 2024-12-18 13:26:41

Peste douăzeci de ambasade și Reprezentanța Comisiei Europene în România au semnat o declarație comună de Ziua Internațională a Femeii, în care precizează că e nevoie să recunoaștem că au mai rămas multe de făcut pentru ca femeile și fetele să își poată exercita pe deplin drepturile.

Economie 2023-03-08 13:31:40

Încă un seism a lovit vestul Afganistanului, la câteva săptămâni după ce o serie de cutremure devastatoare s-au soldat cu sute de morţi şi importante pierderi materiale.

Economie 2023-10-28 13:49:06