• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-28 19:06:31
  • Sursa:
Cei trei fii ai „vrajitoarei” Sidonia au fost trimisi in judecata pentru omor, dupa crima de la Padina Imagine

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru omor după ce au omorât un bărbat în timpul unei petreceri la o unitate turistică din Padina.Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa anunţă că vineri 28 iunie, a trimis către instanţă dosarul în care fiii autiontitulatei vrăjitoare Sidonia sunr inculpaţi pentru omor fiind acuzaţi ca au ucis un om de afaceri în timpul unei petreceri.

Doi dintre cei trei fraţi au fost deferiti justiţiei sub acuzaţiile de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în timp ce al treilea este trimis în judecată pentru omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, scrie News.ro.

Cei trei au stat câteva săptămâni în arest preventiv fiind trimişi în arest la domiciliu prin decizia Curţii de Apel Ploieşti.

Fraţii Marin, fiii autointitulatei vrăjitoare Sidonia, acuzaţi că au ucis cu brutalitate un om pe care l-au înjunghiat cu cuţitul şi l-au lovit cu sălbăticie chiar şi atunci când acesta se afla la pământ, au susţinut, prin apărătorii lor, că s-au aflat în ”legitimă apărare” şi că au fost provocaţi în seara în care l-au omorât pe omul de afaceri dâmboviţean, în timpul unei petreceri. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere, dar şi cele filmate de unii dintre martorii la incident, arată că niciuna dintre persoanele care făceau parte din grupul victimei nu a fost agresivă faţă de aceştia şi că inculpaţii i-au agresat pe unii dintre martori, inclusiv femei.

Grupul de mercenari Wagner a început să recruteze deținuți politici din închisorile cecene, pentru a fi trimiși să lupte în Ucraina, a anunțat luni statul major al armatei ucrainene.

Economie 2023-01-05 10:26:38

OMV Petrom confirmă depunerea declaraţiei de descoperire comercială la Agenţia Naţională de Resurse Minerale de către titularii concesiunii Neptun Deep, acesta fiind un prim pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiţie, estimată pentru mijlocul anului viitor.

Economie 2022-12-13 16:23:56

Poliţiştii din judeţul Vâlcea au descoperit, în urma unor percheziţii, o tonă de articole pirotehnice din categoriile interzise la deţinere şi comercializate, marfa fiind evaluată la 70.000 de lei. Bărbatul în locuinţa căruia au fost descoperite petardele este cercetat penal.

Economie 2024-12-30 14:38:26

Nu este prima dată când un președinte american intră în conflict cu un prim-ministru israelian, dar ar fi greu de găsit un alt moment în care liderul de la Casa Albă a fost atât de aproape ca Joe Biden de a susține public înlăturarea de la putere a conducătorului Israelului, scrie The Economist. La doar câteva zile după ce s-a certat cu președintele Statelor Unite pe tema războiului din Israel, Benjamin Netanyahu s-a reorientat înspre următorul cel mai puternic aliat de la Washington al statului evreiesc: lobby-ul israelian.

Economie 2024-03-19 10:45:34

Liberalii prezenți duminică la Palatul Parlamentului au confirmat oficial candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale. O parte dintre cei peste 1.000 de delegați care au participat la Consiliul Național susține că Ciucă este „cel mai bun candidat pe care îl putea oferi PNL” și că îl poate învinge pe Marcel Ciolacu, candidatul colegilor de coaliție de la PSD. Au existat, însă, și critici timide la adresa liderului PNL. În timpul discursului susținut de Ciucă era vânzoleală pe holurile din Parlament, iar Digi24.ro a surprins un liberal care a preferat mai degrabă să urmărească un meci de fotbal de divizie inferioară. La final, în urma liberalilor au rămas materiale de campanie și gunoaie lăsate sub scaune. 

Economie 2024-09-15 16:59:04

Rusia susţine dialogul cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu liderul francez Emmanuel Macron, dar nu au fost primite încă propuneri pentru o astfel de conversaţie, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Economie 2023-06-17 21:36:52

Ungaria va semna un acord privind industria de apărare cu Suedia, a declarat premierul ungar Viktor Orban vineri, înaintea unei întâlniri cu omologul său suedez, Ulf Kristersson, la Budapesta. Ungaria se pregăteşte să ratifice aderarea Suediei la NATO, fiind ultima țară a alianței care nu a făcut acest lucru.

Economie 2024-02-23 10:17:29

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din calendarul bisericesc, celebrată astăzi, 29 august. Părintele Gabriel Cazacu, preot la Mănăstirea Cașin din București, ne spune de ce este bine să postim în această zi și ce trebuie să facem pentru a avea o viață liniștită alături de cei dragi.

Economie 2024-08-29 11:40:10