• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-09 19:46:34
  • Sursa:
Cei 4 astronauti europeni care au petrecut 18 zile la bordul ISS au revenit pe Pamant, la bordul unei capsule SpaceX Imagine

Patru astronauţi, dintre care un suedez, un italian şi primul turc care a ajuns în spaţiu, au revenit pe Pământ vineri, la sfârşitul unei misiuni private de 18 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP.

O transmisiune în direct a prezentat capsula Crew Dragon a companiei SpaceX coborând uşor, cu ajutorul paraşutelor, în Oceanul Atlantic, în largul coastelor statului Florida.

Misiunea, denumită Axiom Mission 3 (Ax-3), a fost a treia de acest gen organizată de compania americană Axiom Space şi prima finanţată de agenţii naţionale şi nu de persoane înstărite.

"Sunt foarte mândru de colegii mei de la Ax-3 care şi-au ajutat agenţiile (spaţiale) să-şi îndeplinească toate obiectivele ştiinţifice", a declarat comandantul misiunii hispano-american Michael Lopez-Alegria, înainte de revenirea pe Pământ. Acest fost astronaut al agenţiei spaţiale americane NASA a fost angajat de Axiom Space pentru a-i însoţi pe cei trei clienţi, scrie Agerpres.

Printre pasageri s-au numărat Alper Gezeravci, pilot şi colonel în Forţele Aeriene Turce, Walter Villadei, colonel în Forţele Aeriene Italiene, care a zburat anterior la bordul unei nave spaţiale Virgin Galactic, şi suedezul Marcus Wandt, susţinut de Agenţia Spaţială Europeană ( ESA).

Misiunea a fost programată iniţial să dureze două săptămâni, însă călătoria de întoarcere pe Terra a fost întârziată cu câteva zile din cauza condiţiilor meteorologice.

Echipajul a efectuat 30 de experimente la bordul ISS, în special pentru o mai bună înţelegere a impactului microgravitaţiei asupra corpului uman.

Axiom Space a fost fondată în 2016 de Michael Suffredini, fost manager al programului ISS al NASA, şi de antreprenorul Kam Ghaffarian.

Pe lângă organizarea de misiuni private pe ISS, compania dezvoltă costume pentru viitoarele misiuni selenare ale NASA.

Axiom Space intenţionează, de asemenea, să construiască prima staţie spaţială comercială, care va fi ataşată iniţial la ISS.

Costurile exacte ale Ax-3 nu au fost făcute publice, însă în 2018, când compania şi-a anunţat programul - incluzând închirierea echipamentelor SpaceX şi o taxă plătită NASA pentru utilizarea staţiei - preţul stabilit pentru un loc era de 55 de milioane de dolari.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov vine cu o serie de recomandări în contextul avertizării de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă pentru sudul țării. ANM anunță temperaturi de până la 37 de grade Celsius într-o avertizare Cod portocaliu de caniculă, valabilă până marți dimineață.

Economie 2024-06-09 09:05:36

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că spitalele regionale ar trebui să fie gata până la finalul lui 2026 - 2027. Potrivit ministrului, a început proiectarea pentru două dintre ele, de la Cluj şi Iaşi.

Economie 2022-06-02 17:37:58

Anul 2025 găsește România și lumea întreagă într-un moment de răscruce, în care cunoscute vulnerabilități pe termen lung se accentuează (îmbătrânirea populației în multe țări dezvoltate și emergente, deteriorarea mediului, agravarea inechităților sociale), iar transformarea indusă de avansul tehnologiilor digitale devine deja dificilă.

Economie 2025-01-30 16:41:00

Temperaturile extreme și seceta prelungită alimentează incendiile de vegetație. În primele șase luni au ars de șapte ori mai multe păduri ca în aceeași perioadă a anului trecut. Sunt peste 10.000 de hectare arse.

Economie 2022-07-19 09:53:39

Aproape 10.000 de persoane care doresc să devină funcționari în instituțiile europene vor trebui să refacă testul de admitere în Uniunea Europeană după o eroare tehnică care a anulat rezultatele examenului susținut anterior, scrie Politico. „N-ar fi în stare să organizeze nici măcar o beție într-o berărie”, a scris un candidat frustrat.

Economie 2025-04-15 09:29:58

SUA sunt esențiale pentru a descuraja Rusia să încalce orice viitor acord de armistițiu. Însă aliații europeni au ajuns la concluzia, în timpul discuțiilor cu omologii lor americani, că președintele Donald Trump nu va oferi garanțiile pe care le-au căutat pentru a sprijini „coaliția celor dispuși” condusă de Europa, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Economie 2025-06-06 07:00:56

Cinismul nu are limite în Rusia. Un copil de șase ani, rămas orfan de tată, după ce bărbatul și-a pierdut viața pe frontul din Ucraina, a fost invitat pentru o așa numită consolare la Ministerul de Interne. A primit un smartwatch și o mașinuță, în fața camerelor de luat vederi ale televiziunii principale din Rusia. Momentul a fost prezentat în jurnalele de știri ca pe un ”vis devenit realitate”.

Economie 2023-01-13 15:34:15

Sute de profesori protestează, miercuri, în faţa Prefecturii Constanţa, nemulţumiți de faptul că negocierile cu Guvernul nu au dus deocamdată la niciun rezultat. Este primul protest organizat la Constanța de cadrele didactice de aici.

Economie 2023-05-31 12:29:51