• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-14 17:04:10
  • Sursa:
CEDO obliga Polonia la despagubiri in cazul unei femei care a fost impiedicata sa faca avort, desi fatul avea sindrom Down Imagine

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Polonia pentru „încălcarea dreptului la respectarea vieţii private”, după ce o femeie a fost împiedicată să facă avort în baza „existenţei de anomalii fetale”, fătul fiind purtător al trisomiei 21 - sindrom Down. Statul polonez trebuie să îi plătească despăgubiri, informează AFP, preluată de Agerpres.

Tânăra era însărcinată cu un fetus purtător al trisomiei 21 (sindromul Down). Ea decisese să facă avort, conform unei legi poloneze din 1993 ce autorizează avortul în caz de anomalie fetală, atunci când sarcina pune în pericol viaţa mamei sau este rezultatul unui viol sau incest.

În 2020, Curtea Constituţională poloneză a decis însă că avortul în baza anomaliei fetale este incompatibil cu Constituţia. Decizia a intrat în vigoare pe 27 ianuarie 2021.

Tânăra femeie urma să avorteze a doua zi, pe 28 ianuarie 2021, într-un spital din Varşovia. Programarea ei a fost anulată de spital şi ea a fost nevoită în final să plece în străinătate pentru a avorta.

În decizia sa, CEDO subliniază că procedura de alegere a judecătorilor Curţii Constituţionale a Poloniei „a fost marcată de grave nereguli” şi că această jurisdicţie nu era prin urmare „un organ compatibil cu cerinţele de preeminenţă a dreptului”.

De asemenea, întreruperea de sarcină a femeii fiind decisă şi demarată înainte ca decizia Curţii Constituţionale să intre în vigoare, anularea ei „a privat-o pe solicitantă de garanţii adecvate împotriva arbitrariului”, subliniază CEDO.

Cu o majoritate de cinci voturi contra două, magistraţii europeni au condamnat prin urmare Polonia pentru încălcarea „dreptului la respectarea vieţii private”, garantat de articolul 8 din Convenţia Europeană pentru apărarea a Drepturilor Omului. Judecătorii ungar şi polonez au emis o opinie divergentă.

Polonia va trebui să plătească 15.000 de euro tinerei femei, ca „prejudicii morale” şi 1.004 euro ca „prejudicii materiale”.

Concomitent, Curtea a declarat inadmisibil un dosar în care sunt implicate 927 de femei cu vârstă fertilă, care au pretins că ar fi victime potențiale ale unei încălcări a drepturilor lor, întrucât legea le obligă acum să ducă la termen sarcinile chiar și în cazul unei anomalii fetale.

Ca și într-o cauză anterioară, instanța a constatat că acestea nu au furnizat probe care să ateste că au fost expuse unui risc real de a fi afectate direct de modificările legislative.

Cu sediul la Strasbourg, CEDO este un tribunal însărcinat să se pronunţe asupra încălcărilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului în cele 46 de ţări care au ratificat acest text. Aceste ţări, printre care se numără toate statele membre ale UE, sunt reunite în cadrul unei instituţii internaţionale, Consiliul Europei, care îşi are de asemenea sediul la Strasbourg.

Reuters notează că în ciuda protestelor larg răspândite, guvernul naționalist de atunci a pus în aplicare în 2021 o decizie a curții constituționale care interzice întreruperea sarcinii cu defecte fetale, pe măsură ce politicile conservatoare au prins rădăcini într-una dintre cele mai devotate țări catolice din Europa.

Noul guvern liberal al Poloniei a promis că va proteja drepturile femeilor, iar prim-ministrul Donald Tusk a promis că va prezenta un proiect de lege care să permită avortul legal până la 12 săptămâni, deși președintele Andrzej Duda are drept de veto pentru orice astfel tip de legi.

Alături de Malta, legile poloneze anti-avort sunt printre cele mai restrictive din Europa. Sarcina poate fi întreruptă doar în cazurile de amenințare la adresa vieții sau sănătății mamei sau într-un caz de viol, iar numărul avorturilor a scăzut la 161 în 2022 de la peste 1.000 în 2020.

Deputatul liberal Pavel Popescu, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, depune o inițiativă legislativă pentru ca statul român să facă o donație de 3 milioane de euro pentru proiectul Memorialului Victimelor Comunismului din Washington. Inițiativa legislativă a fost semnată, printre alții, de prim-ministrul țării, Nicolae Ciucă, președinții celor două camere - Marcel Ciolacu (PSD - președintele Camerei Deputaților), Alina Gorghiu (PNL - președintele interimar al Senatului), liderul grupului parlamentar PSD - Alfred Simonis, vicepremierul Sorin Grindeanu.

Economie 2022-10-10 21:47:14

Încercarea premierului Narendra Modi de a transforma India într-o fabrică globală a adus deja miliarde de dolari în vistieria statului, în urma producției în masă a telefoanelor inteligente sau a produselor farmaceutice ieftine. Dar oficialul speră acum să adauge rachete, elicoptere și nave de luptă în „coșul de cumpărături” al guvernelor străine. Surse citate de Reuters susțin că cel mai mare importator de arme din lume, după Ucraina, extinde capacitatea băncii de stat Export-Import Bank (EXIM) de a oferi împrumuturi pe termen lung, la costuri reduse, clienților - inclusiv celor ale căror profiluri de risc politic sau de credit le pot limita accesul la finanțarea convențională.

Economie 2025-04-16 11:04:19

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunţat vineri, la Şcoala de Vară a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL), că de scorul pe care îl va obţine PNL la toate rundele de alegeri de anul viitor depinde viitorul partidului. El a transmis că în această toamnă fiecare filială va primi un target pe care trebuie să îl atingă la viitoarele alegeri.

Economie 2023-09-08 13:17:18

Un terminal de gaz lichefiat din portul Ust-Luga de la Marea Baltică rusă a fost afectat de un incendiu, a anunţat duminică guvernatorul regional, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Economie 2024-01-21 14:06:08

Intrarea trupelor nord-coreene în războiul lui Putin amenință să dezechilibreze și mai mult situația în conflictul dintre Rusia și Ucraina și pune China într-o poziție precară. Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord aduce noul război rece dintre marile puteri mai aproape de China, care încearcă din greu să păstreze stabilitatea în Asia și să le țină piept Statelor Unite și aliaților din regiune, relatează The Guardian.

Economie 2024-11-07 07:00:11

Curtea Supremă a Rusiei a interzis joi pentru extremism „mişcarea internaţională” LGBT+, precum şi toate „filialele” acesteia în Rusia, în plin viraj ultraconservator al acestei ţări, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Economie 2023-11-30 16:24:10

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, afirmă că invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar eronat și depășit este compromițătoare intelectual, teologic și moral și trădează inclusiv o perfidă gelozie și patologică zgârcenie confesională. Mesajul vine după ce Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a transmis luni că se opune inițiativei prin care BOR este îndrumată să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.

Economie 2023-04-12 13:32:58

Partidele separatiste care conduceau Catalonia de zece ani şi-au pierdut duminică majoritatea în Parlamentul regional, într-un scrutin în care Partidul Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sánchez a obţinut o victorie la şase ani şi jumătate după o secesiune eşuată în 2017, relatează AFP, preluat de News.ro.

Economie 2024-05-13 15:12:04