• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-25 07:52:19
  • Sursa:
Cea mai mare nava de razboi din lume a ajuns la Oslo si enerveaza Moscova Imagine

Cea mai mare navă de război construită vreodată, portavionul american USS Gerald Ford, a sosit miercuri la Oslo cu escorta sa pentru o escală denunţată de Rusia vecină.

Deplasând peste 100.000 de tone, acest prim model al portavioanelor americane cu propulsie nucleară de nouă generaţie a aruncat ancora în Fiordul Oslo la mijlocul zilei, înainte de a participa în câteva zile la exerciţii militare care, potrivit presei locale, ar urma să-l ducă în Arctica.

"Este expresia concretă a relaţiei noastre strânse cu Statele Unite şi demonstrează voinţa colectivă de apărare şi descurajare", a comentat ministrul norvegian al apărării, Bjoern Arild Gram. La rândul său, armata norvegiană a afirmat că vede în sosirea grupului aeronaval american "o oportunitate unică de a dezvolta cooperarea şi de a lucra mai strâns cu principalul nostru aliat, Statele Unite".

Această escală foarte mediatizată, care intervine în pline tensiuni între Occident şi Rusia cu privire la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, a fost criticată de ambasada Rusiei la Oslo. "Nu există nicio problemă în Nord care să necesite o soluţie militară şi nici subiecte în care să fie nevoie de o intervenţie externă", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Timur Şekanov, într-un e-mail adresat marţi AFP, scrie Agerpres. "Dat fiind că la Oslo se acceptă că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare militară directă pentru Norvegia, astfel de demonstraţii de forţă apar ilogice şi prejudiciabile", a adăugat el.

Cea mai mare navă de război construită vreodată, portavionul american USS Gerald Ford, a sosit la Oslo. FOTO: Profimedia Images Deschide galeria foto

Norvegia, ţară membră a NATO şi un producător important de energie, şi Rusia împărtăşesc 198 de kilometri de frontieră terestră în Marele Nord, precum şi o graniţă lungă în Marea Barents. Aceasta este prima vizită a unui portavion american în ţara scandinavă în ultimii 65 de ani.

"Norvegia este un partener strategic în eforturile noastre constante vizând să menţină securitatea regiunii Arctica şi Atlanticului de Nord în beneficiul ordinii mondiale", a explicat comandantul grupului aeronaval american, Erik Eslich. Cu o lungime de peste 335 de metri şi putând transporta până la 90 de avioane şi elicoptere, mastodontul urmează să facă o pauză de câteva zile în capitala Norvegiei.

În jurul navei a fost creată o vastă zonă de interdicţie aeriană şi maritimă. Potrivit ziarului online Barents Observer, portavionul ar urma să se îndrepte spre Cercul Polar Arctic. Pe 29 mai, în regiune va începe Arctic Challenge Exercise, manevre aeriene reunind aproximativ 150 de avioane din 14 ţări occidentale. 

Oleg Verniaiev are o dublă misiune la Jocurile Olimpice de la Paris, unde speră ca o performanță puternică a gimnaștilor ucraineni să ajute la amplificarea mesajului că țara sa rămâne sub asediu, dar încă puternică.

Economie 2024-07-24 22:02:32

Asfaltul de pe podul Brăila, cu care s-au tot lăudat autoritățile în ultimele luni, este de proastă calitate și a fost turnat greșit. Asta a fost concluzia experților care au verificat de ce apar valuri și crăpături în construcția declarată o minune a infrastructurii românești. Constructorul trebuie să găsească o soluție, altfel podul de la Brăila nu va fi recepționat.

Economie 2023-11-04 10:50:04

Furtuna tropicală Trami, cunoscută local sub numele de Kristine, a provocat moartea a cel puțin 26 de persoane și alte peste 150.000 au fost nevoițe să-și evacueze casele în Filipine, anunță autoritățile joi, 24 octombrie. Furtuna a adus ploi torențiale pe insula Luzon, declanșând inundații masive și alunecări de teren, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Economie 2024-10-24 11:09:27

Erdogan va discuta cu Putin despre recentele tensiuni și lupte care se dau între Armenia și Azerbaidjan, la momentul în care cei doi lideri se vor întâlni la Samarkan, săptămâna această, a declarat un înalt oficial turc, miercuri, citat de Reuters.

Economie 2022-09-14 17:20:10

Micky Dolenz, singurul membru supraviețuitor din The Monkees, o trupă de pop-rock de mare succes în anii 1960, a anunțat de curând că dă în judecată FBI pentru a avea acces la toate înregistrările pe care agenția le-ar putea avea despre el și colegii lui de la The Monkees, dar ei nu au fost singurele celebrități care au atras atenția agenților federali de-a lungul anilor, relatează CNN.

Economie 2022-09-11 13:12:01

Șase persoane din Gorj au ajuns miercuri la spital, după ce au mâncat ciorbă cu pesticide, gătită de bunica familiei. Printre pacienți se numără 3 copii, dintre care doi sunt bebeluși. Când a pregătit ciorba, femeia ar fi încurcat sticla cu apă cu cea în care se afla pesticid. Cei 6 sunt în afara oricărui pericol, scrie Gazeta de Sud.

Economie 2023-05-11 12:42:59

Agenția Spațială Europeană a propus ca Luna să aibă propriul fus orar, un lucru necesar pentru coordonare în condițiile în care tot mai multe țări plănuiesc misiuni selenare și chiar stabilirea de baze pe satelitul natural al planetei noastre, în următoarele decenii, scrie NBC News.

Economie 2023-03-04 08:00:38

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat la declarațiile lui Dmitri Medvedev, care a acuzat Bucureștiul că vrea să creeze o „nouă Românie Mare”. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei avertizează că vor fi consecințe pentru Republica Moldova, dacă va intra în Uniunea Europeană. MAE spune că reacția lui Medvedev indică „un mare grad de frustrare” și că decizia UE de a acorda statutul de stat candidat Republicii Moldova este „o decizie corectă”.

Economie 2022-06-26 12:37:02