Pornit dintr-un pariu, ultramaratonul Barkley s-a transformat într-o cursă pe care mulți alergători o califică drept cea mai epuizantă din lume. Participanții trebuie să parcurgă în mai puțin de 60 de ore 160 de kilometri, dintre care 16,5 la deal, pe terenul împădurit din estul statului american Tennessee. În cei 37 de ani de când au loc, mai mult de jumătate dintre curse s-au terminat fără niciun câștigător. De altfel, rata de abandon este de 99%. Doar 17 sportivi au reușit să ajungă la final în timpul dat.

Printre aceștia se numără și francezul Aurélien Sanchez, care a parcurs, anul acesta, cei 160 de kilometri în 58 de ore și 23 de minute.

"Încă mai am coșmaruri", a povestit Sanchez pentru CNN.

"Visez că sunt în a cincea tură și mi-am pierdut concentrarea. Sunt rătăcit în pădure, e întuneric și mă trezesc panicat, pentru că am pierdut concetrarea și știu că trebuie să fiu concentrat ca să termin cursa".

Ultramaratonul se desfășoară în cinci ture, fiecare de aproximativ 30 de kilometri. Însă alergătorii nu își permit să facă pauze între ele, decât pentru a schimba ciorapii și încălțămintea.

În timpul cursei, Sanchez a dormit doar 15 minute - între tura a treia și a patra, după ce alergase 33 de ore consecutiv.

"În a doua noapte a fost o provocare. Mă simțeam amețit, nu vedeam bine cărarea, nu puteam să mai merg drept", povestește francezul.

Pentru energie, Sanchez a înghițit tablete de cofeină și a avut grijă să mănânce bine, chiar dacă pe fugă. Spune că cel mai mult l-au ajutat cheeseburgerii.

"Aveau multe calorii, mi-au plăcut foarte mult".

Pe lângă burgeri, acesta a mâncat ciocolată, brânză și fructe pentru a-și menține energia.

O altă provocare a fost să nu se rătăcească. Organizatorii ultramaratonului nu îi lasă pe participanți să aibă hărți la ei, iar traseul este diferit la fiecare ediție. Harta le este arătată înainte de începerea cursei, iar ei trebuie fie să o memoreze, fie să-și noteze reperele pe o hârtie.

Toate aceste dificultăți puse în calea participanților țin de evenimentul de la care a pornit ultramaratonul.

Tocmai pentru că terenul de aici este atât de dificil, în zonă a funcționat în trecut o închisoare de maximă securitate. Aici a fost închis James Earl Ray, bărbatul care l-a asasinat pe activistul pentru drepturile americanilor de culoare Martin Luther King, în 1968.

James Earl Ray a reușit să evadeze în 1977, însă, în cele aproape 60 de ore care au trecut până să fie prins, a reușit să se îndepărteze doar cu 19 kilometri de penitenciar.

Această întâmplare l-a amuzat pe alergătorul profesionist Gary Cantrell, care s-a lăudat, atunci, că în aceeași perioadă de timp, el ar fi putut să alerge 160 de kilometri (100 de mile).

Lauda s-a transformat într-un pariu și așa s-a născut ideea ultramaratonului pe care Cantrell l-a denumit "Barkley" în cinstea unui prieten sportiv.

Prima cursă a fost organizată în 1986, însă abia în 1995 a apărut și primul alergător care a reușit să o termine în mai puțin de 60 de ore.

Rata de abandon este de 99%, iar 55% dintre cursele organizate până acum n-au avut niciun câștigător.

Maratoanele Barkley sunt neconvenționale și prin felul în care sunt organizate. Participanții nu se pot înscrie pur și simplu. În schimb, aceștia trebuie să scrie un eseu despre motivele pentru care vor să alerge cei 160 de kilometri, iar un juriu îi acceptă în cursă doar pe cei despre care consideră că au motive valide.

Acceptarea vine sub forma unei "scrisori de condoleanțe", iar taxa de participare este de numai un dolar și 60 de cenți.

Pentru a avea dovada că alergătorii au respectat traseul, organizatorii lasă 13 cărți de-a lungul celor 160 de kilometri. Concurenții trebuie să rupă pagina care corespunde cu numărul lor de pe tricou și să prezinte paginile la sosire.

Acest detaliu l-a făcut pe Aurélien Sanchez să intre în panică, anul acesta. În a cincea și ultima tură, a descoperit că un excursionist care trecuse întâmplător prin zonă își însușise cartea.

Sanchez a aranjat niște pietre la locul de popas unde ar fi trebuit să fie cartea într-un tipar pe care să-l poată descrie apoi pentru a dovedi că a trecut pe acolo.

Organizatorii aflaseră însă de dispariția cărții, așa că nu a mai fost nevoie.

Pentru Sanchez, un alergător cu experiență, cursa Barkley a reprezentat o ambiție pe care o avea de mulți ani.

"A fost cursa vieții mele. Totul a mers cum trebuie. În pădure este multă liniște. Nu auzi decât copacii și vântul. Dar, când ajungi la 100 de metri de finish, poți auzi oamenii care țipă și este o emoție foarte puternică", a povestit acesta.

Paradoxal, cea mai epuizantă cursă din lume, pentru care a încercat timp de șase ani să se înscrie, l-a făcut pe Sanchez să accepte că are slăbiciuni.

"Am învățat că nu sunt cea mai puternică persoană din lume, că trebuie să învăț cum să-mi gestionez slăbiciunile", spune acesta.