• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-28 15:21:49
  • Sursa:
Ce urmeaza dupa ce Putin anexeaza teritoriile ocupate ale Ucrainei unde Rusia a organizat asa-zisele „referendumuri” Imagine

Rusia a terminat de organizat așa-zisele „referendumuri” în teritoriile ocupate ale Ucrainei, deschizând calea pentru anexarea unui teritoriu ucrainean suveran. Chiar dacă regimul de la Kremlin a amenințat că va anexa aceste teritorii, deoarece Moscova încearcă să șantajeze Ucraina pentru a opri contraofensiva sa de succes, analiștii susțin că referendumurile reprezintă un moment „all-in” pentru Moscova. The Guardian explică care sunt următorii pași ai lui Putin după „rezultatele” pe care le dorea de la referendumurile organizate în Herson, Zaporojie și Donbas.

Rusia a încheiat un fals „referendum” asupra teritoriilor ocupate ale Ucrainei în patru regiuni: Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, în care le-a cerut alegătorilor să solicite aderarea la Federația Rusă. Soldații ruși înarmați au supravegheat voturile în teritoriile ucrainene ocupate, unde mulți oameni care susțin guvernul ucrainean au fugit de sub controlul Rusiei. Ucrainenii l-au considerat drept un vot desfășurat sub amenințarea armei.

După cum era de așteptat, Moscova a obținut „rezultatele” dorite. Cu o cerere de aderare ștampilată (și universal nerecunoscută) în mână, guvernul rus este acum gata să anexeze cele patru teritorii ale Ucrainei, care includ unele zone care nu se află în prezent sub controlul Rusiei.

În ultimele săptămâni, Rusia a pierdut teren pe câmpul de luptă. Un contraatac ucrainean care a început luna trecută a dus în doar câteva săptămâni la recucerirea a 6.000 km pătrați din teritoriul capturat de Rusia.

Trupele ruse au fost alungate dintr-o mare parte din regiunea Harkov, unde le-au promis localnicilor că „Rusia a venit pentru totdeauna” și au început să piardă teritorii în Donețk și Lugansk pe care le dețineau înainte de 24 februarie. 

Analiştii spun că Rusia efectuează acum aceste anexări pentru a opri retragerea trupelor. Prin declararea acestor teritorii ca parte a Rusiei, Moscova amenință cu un răspuns copleșitor, inclusiv un posibil atac nuclear, ca parte a unui război defensiv, dacă Ucraina nu își va opri eforturile de succes de a-și elibera propriile teritorii. 

Prin amenințarea cu o escaladare masivă, Rusia încearcă astfel să-și încetinească pierderile până când forțele sale se pot regrupa.

Se așteaptă ca Vladimir Putin să se adreseze Consiliului Federației Ruse (senatul rus), vineri, pe 30 septembrie, și să vorbească despre decizia de a anexa oficial teritoriile. Prin lege, aceste tratate trebuie mai întâi prezentate Consiliului Federației, organul superior al parlamentului Rusiei, și apoi lui Putin pentru semnare.

Asta ar putea fi organizat în scurt timp. Dar Consiliul Federației Ruse a indicat că nu va organiza o sesiune specială vineri. Dacă acest lucru este adevărat, atunci următoarea sesiune planificată ar avea loc pe 4 octombrie, adică vineri viitoare.

Acest lucru ar putea indica faptul că Rusia ia o pauză pentru a legăna negocierile cu Kievul și cu Occidentul, în scopul de a încetini avansul Ucrainei. 

Acest lucru poate indica faptul că Rusia ia o pauză pentru negocieri cu Occidentul și autoritățile de la Kiev și pentru a încetini avansul Ucrainei  Sau că testează suportul local pentru o anexare. Totuși lipsa de credibilitate a lui Vladimir Putin în străinătate îi determină pe analiști să creadă că un acord pare puțin probabil și anexarea pare cel mai probabil rezultat.

Aceasta este întrebarea principală, notează The Guardian. Vladimir Putin și alți oficiali de rang înalt din Rusia au sugerat că vor începe să trateze atacurile asupra regiunilor anexate ale Ucrainei ca fiind atacuri îndreptate către un teritoriu suveran al Rusiei. 

Rusia a acuzat deja Ucraina că a făcut bombardat Belgorod și o bază aeriană rusă din Crimeea ocupată, despre care Moscova susține că este teritoriul său suveran. 

În ceea ce privește operațiunile militare, Rusia ar putea începe să vizeze mai multe centre de populație și clădiri guvernamentale cu rachetele de care mai dispune, similar cu loviturile care au vizat infrastructura energetică ucraineană în apropiere de Harkov la începutul acestei luni.

Moscova ar putea, de asemenea, să înceapă să efectueze exerciții nucleare sau chiar să efectueze lovituri nucleare tactice pentru a speria Vestul.

Totodată, regimul de la Kremlin va grăbi aducerea pe front a persoanelor mobilizate pentru a menține liniile și pentru a împiedica o nouă situație în care Rusia mai pirde vreun teritoriu în fața contraofensivei ucrainene.

În plan intern, Rusia poate închide granițele sau poate introduce legea marțială în anumite teritorii. Măsurile prevăzute de legea marțială ar putea include confiscarea proprietății, instituirea de restricții în locuri publice sau pe drumuri într-un anumit interval de timp, arestarea criticilor guvernului, lagăre de internare pentru cetățenii străini și alte măsuri severe care ar face viața în Rusia să reflecte cu cea a unui stat totalitar.

Ucraina a spus că nu va accepta șantajul nuclear al Rusiei și intenționează să elibereze tot teritoriul care a fost ocupat de Rusia de la începutul războiului. Oficialii occidentali au fost de acord, spunând că au făcut avertismente foarte severe Kremlinului să nu escaladeze acest conflict prin utilizarea de arme puternice, inclusiv prin utilizarea armamentului nuclear.

The Guardian precizează că va exista o stare de incertitudine incredibilă în zilele următoare. Putin, când a amenințat Occidentul cu un atac nuclear, a spus în mod tranșant că „nu blufează”. 

Poate că nu blufează, dar președintele rus va fi supus unei presiuni puternice pentru a menține controlul teritoriului ucrainean pe care l-a ocupat.

Pe termen lung, Putin pare să aibă același scop: controlul politic al Ucrainei. În timp ce înainte de război el a spus că vrea garanții de securitate pentru nicio expansiune a NATO, acum este clar că el caută schimbarea regimului la Kiev și dominarea viitorului politic al țării.

Anexarea teritoriului din estul Ucrainei probabil nu-l va satisface. Deși dorește să oprească înaintarea forțelor armate ale Ucrainei pe termen scurt și să dea timp trupelor sale să se regrupeze, mulți se așteaptă că Putin va dori să revină la o nouă ofensivă de îndată ce trupele sale sunt pregătite.

Citește și: Ucraina spune că referendumurile rușilor „n-au nicio valoare”: Vom continua să eliberăm teritoriile ocupate

Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat duminică, despre Nicolae Ciucă, că ar putea fi un foarte bun candidat la preşedinţie, datorită formaţiei sale de militar. Cât despre Marcel Ciolacu, l-a caracterizat ca fiind „spectaculos în privinţa comunicării, cel puţin”.

Economie 2023-11-05 23:34:27

Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat vineri o reglementare federală care interzicea un accesoriu pentru multiplicarea cadenţei tirului puştilor semiautomate, transformându-le de facto în mitraliere. Dispozitivul era interzis din 2018, după masacrul din Las Vegas.

Economie 2024-06-14 21:31:00

Premierul britanic Keir Starmer a declarat că este în „interesul” Statelor Unite să „sprijine” Kievul. Declarația vine cu puţin timp înainte de cea de-a treia aniversare a atacului de amploare al Rusiei asupra Ucrainei, scrie News.ro.

Economie 2025-02-23 09:55:37

Decizia primăriei Brăila de a păstra bradul împodobit și decorațiunile luminoase aprinse pe străzi seară de seară a împărțit localnicii în două tabere. În timp ce unora li se pare total nepotrivit pentru mijlocul lunii februarie, alții retrăiesc atmosfera de Crăciun, chiar dacă primăvara le bate la ușă. Un cunoscut caricaturist ironizează, însă, situația. „Duce orașul în derizoriu”, e de părere Costel Pătrăşcan.

Economie 2025-02-14 07:00:58

Când Pavlo Zhilin și colegii lui patrulează pe străzile din Cherkas, bărbații îi evită. Pavlo este ofițer militar care caută soldați pentru armata ucraineană. El spune că, la aproape doi ani de la invazia începută de Rusia, nu mai găsești  voluntari pentru prima linie. Cei mai mulți dintre cei care au vrut să lupte sunt fie morți, fie răniți, fie încă sunt blocați pe front așteptând ca în locul lor să vină alți recruți.

Economie 2024-02-13 08:00:42

Momente penibile la Kremlin, în timpul întâlnirii dintre președintele rus Vladimir Putin și cel al Sudanului de Sud, Salva Kiir. Liderul de la Kremlin s-a văzut nevoit să-i explice prin gesturi omologului său cum trebuie să-și pună la ureche casca pentru traduceri, pentru a putea sta de vorbă.

Economie 2023-09-28 18:08:06

Un oficial instalat de ruși la conducerea regiunii Herson, care califica drept fake contraofensiva declanșată de ucraineni și îi îndemna pe locuitorii din zonă să stea liniștiți pentru că „totul e în regulă”, își transmitea apelurile la calm de la adăpostul unui hotel de cinci stele din Rusia. Internauții au analizat clădirile care se văd în spatele lui Kirill Stremusov în timp ce își înregistra mesajul video și au putut stabili că acesta era cazat la hotelul Marriott din Voronej, oraș aflat în sud-vestul Rusiei, potrivit Sky News.

Economie 2022-08-30 19:36:07