• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-16 07:00:16
  • Sursa:
Ce termen de valabilitate au condimentele. Cand expira si cum se depoziteaza corect ierburile aromatice uscate Imagine

Condimentele obținute din plante aromatice sunt folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru îmbunătățirea gustului preparatelor culinare, dar și drept tratamente naturiste, în scopuri medicinale, pentru ameliorarea ori tratarea anumitor afecțiuni. În funcție de tipul lor, dar și de modul în care au fost procesate și depozitate, condimentele își pot păstra proprietățile și pot avea termen de valabilitate chiar și de până la patru ani.

Condimentele sunt obținute, de regulă, din rădăcina, scoarța, semințele, fructele, florile sau tulpina uscată a unei plante, în timp ce ierburile aromatice sunt obținute din frunzele uscate sau proaspete ale plantei. Cu cât un produs care ajunge în forma finală, drept un condiment sau planta aromatică, este mai puțin procesat sau mai aproape de forma sa naturală, cu atât are un termen de valabilitate, implicit durată de folosire, mai mare.

Când expiră condimentele? Produse recomandate pentru consum zilnic, care au termen de valabilitate de până la patru ani

Ierburile și condimentele uscate pot avea termen de valabilitate între 1 și 4 ani, dar acest lucru depinde de tipul produsului și de modul în care acesta a fost procesat și ulterior depozitat, potrivit Departamentului de Agricultură al Statelor Unite (USDA).

Pentru a putea determina durata de valabilitate a ierburilor și condimentelor uscate, sunt luați în calcul mai mulți factori externi printre care: tipul de produs și modul de procesare (uscat, tocat, mărunțit, măcinat, pudră, umed etc), dar și modul de depozitare, respectiv locul de păstrare.

Condimente și ierburi aromatice uscate

Ierburile uscate pot fi folosite, de obicei, între 1 și 3 ani (sursa American Institute for Cancer Research, AICR). Printre cele mai cunoscute ierburi aromatice cu termen de valabilitate de până la 3 ani sunt:

Condimentele măcinate sau care se găsesc pentru cumpărare în formă de pudră sau pulbere au, de regulă, un termen de valabilitate de până la 3 ani. Printre acestea amintim:  

Condimentele întregi, nemăcinate, au cea mai lungă durată de valabilitate, deoarece o suprafață mai mică a acestora este expusă la aer, lumină și umiditate. Acest lucru le permite să își păstreze uleiurile aromatice și proprietăție/aromele de savoare mai mult timp decât variantele produselor măcinate. Dacă sunt depozitate corespunzător, condimentele întregi pot avea termen de valabilitate de până la 4 ani. Printre cele mai comune exemple amintim:

Sarea este excepția de la regulă, deoarece poate fi folosită pe termen nelimitat, indiferent de dimensiunea sau forma sa, fără să se altereze sau să-și piardă aroma. Însă, dacă în compoziția sării sunt adăugate și alte mirodenii, atunci gustul și aroma se poate modifica în timp.

Toate condimentele comericializate au inscripționat pe ambalaj (data de consum preferabil înainte de: …). De regulă, data menționată indică perioada de timp până la care condimentele își păstrează cel mai bine aroma și calitatea. Dacă sunt folosite după data menționată drept termen de valabilitate, condimentele ori ierburile aromatice nu vor mai adăuga la fel de multă savoare/culoare preparatelor.

(Dacă nu îți amintești de cât timp ai un anumit condiment, îl poți testa verificându-i mirosul și aroma. Poți zdrobi o cantitate mică de produs în palmă, iar dacă mirosul este slab și gustul lipsit de intensitate, probabil este momentul să îl înlocuiești).

Deși păstrarea condimentelor în recipiente transparente, lângă locul de gătit, poate fi practică și la îndemână, nu este o metodă eficientă pentru menținerea proaspătă a aromelor produsului.

Pentru a prelungi durata de viață a ierburilor și condimentelor, dar și  pentru a reduce risipa alimentară, este esențial să minimizezi expunerea acestora la aer, căldură, lumină și umiditate.

Un mediu răcoros, uscat și întunecat, cum ar fi o cămară, un sertar sau un dulap departe de aragaz sau cuptor, este locul ideal pentru depozitarea condimentelor. Umiditatea poate degrada rapid aroma și textura condimentelor, determinându-le să formeze cocoloașe sau chiar mucegai în compoziția acestora.

De asemenea, este important să păstrezi condimentele în recipiente bine închise și neporoase. Sticla și ceramica sunt printre cele mai bune opțiuni, deoarece sunt ușor de curățat și împiedică pătrunderea aerului și a umidității în recipient.

Recipientele din plastic sunt populare, însă, de obicei, nu sunt la fel de etanșe și pot absorbi culorile și mirosurile condimentelor.

Autorităţile române caută soluţii pentru aducerea cât mai rapid în ţară a aproximativ 790 de români, care sunt în pelerinaj în Israel, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu. Repatrierea românilor vine în contextul în care armata israeliană a decretat de stare de război ca urmare a atacurilor declanşate de mişcarea Hamas.

Economie 2023-10-07 16:50:36

Şase militari italieni sunt suspectaţi de omor involuntar, în urma anchetei privind naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi la Cutro (regiunea Calabria), tragedie soldată cu 94 de morţi în februarie 2023, au anunţat marţi procurorii italieni, transmite AFP.

Economie 2024-07-23 19:41:35

Tancurile occidentale „nu sunt o soluţie miracol” pentru Ucraina împotriva Rusiei, a spus joi comandantul suprem al forţelor aliate în Europa (SACEUR), Christopher Cavoli, în ajunul unei reuniuni majore în Germania privind furnizarea de arme Kiev-ului.

Economie 2023-01-19 23:03:19

Coaliția de guvernare a discutat miercuri măsurile fiscale pe care le pregătește pentru a fi adoptate în luna august, au spus surse politice pentru Digi24.ro. PSD și PNL au căzut de acord asupra unei părți dintre acestea, însă pachetul fiscal integral nu a fost definitivat. Liderii din guvern au decis că vor exista două cote TVA – de 9% și 19% -, astfel eliminându-se impozitarea de 5%. Angajații din sectoarele Construcții și Agricultură vor plăti 10% CAS și CASS. Acciza pe tutun și alcool va crește de la 1 ianuarie 2024. Totodată, 200.000 de posturi neocupate din instituții vor fi desființate. În ceea ce privește veniturile mari, Coaliția discută despre taxarea cu 1% a sumelor scoase de marile companii din țară, spun sursele, și impozitarea salariilor de peste 15.000 de lei brut din IT. 

Economie 2023-07-26 22:12:42

Mai mult de jumătate dintre francezi, germani (59%) și britanici (56%) îl descriu pe Donald Trump drept un dictator, o opinie împărtășită de 47% dintre cei chestionați în Polonia, într-un moment în care președintele american încearcă să impună un acord de pace între Kiev și Moscova, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de think tank-ul Destin commun în patru ziare europene, printre care Ouest-France.

Economie 2025-03-09 17:28:49

Accident grav, miercuri dimineață, în Pașcani. Patru oameni au ajuns la spital, după ce o remorcă încărcată cu lemne, care trecea prin zonă, s-a răsturnat, iar lemnele s-au împrăștiat pe trotuar și i-au rănit. Accidentul a avut loc chiar la ieșirea din oraș, într-o zonă în care lumea așteaptă microbuzul. Din primele informații, sistemul de prindere al buștenilor s-ar fi desfăcut în mers. Poliția anchetează cazul.

Economie 2023-03-08 13:35:29

Patriarhul Kirill al Moscovei, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a anunțat vineri serviciul de presă al Bisericii, scrie Reuters.

Economie 2022-09-30 12:46:59

Serviciul de asistenţă virtuală al Amazon, Alexa, va fi dotat cu inteligenţă artificială, a anunţat compania miercuri. Acesta este un semnal al intrării gigantului tech în cursa pentru AI generativă, transmite joi AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-09-21 16:50:52