• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-05 22:17:52
  • Sursa:
Ce sunt liniile albe de pe cer si cine le pulverizeaza? Intrebarea oficiala adresata de un deputat ex-AUR Imagine

Deputatul Mihai Lasca a trimis către Autoritatea Aeronautică Civilă o interpelare în care solicită să i se explice ce sunt „liniile albe de pe cer”, lăsate în urmă de avioane, „care este scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”. Autoritatea i-a trimis un răspuns ironic în care îl invită să folosească un cod QR pentru a accesa niște explicații în limba engleză de pe site-ul NASA. 

Mihai Lasca a trimis interpelarea către AACR la finalul lunii octombrie. 

„Prin prezenta, în calitate de deputat, cât și de membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor României, VĂ SOLICIT să comunicați următoarele:

mai mulți cetățeni mi-au trimis înregistrări video cu privire la faptul că pe cer, deasupra și în imediata apropiere a zonelor în care aceștia locuiesc, se aflau foarte multe „linii albe cu o lungime considerabilă”, care persistau ore întregi, fără a se disipa în anumite zone cu o putere deloc neglijabilă

În consecință, vă solicit să comunicați dacă aveți cunoștință despre aceste „linii albe de pe cer”, ce reprezintă acestea și ce substanțe chimice conțin. 

De asemenea, vă solicit să comunicați scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări”

Autoritatea Aeronautică Civilă i-a răspuns, ironic, recomandându-i să acceseze coduri QR, aluzie la conspirațiile potrivit cărora oculta mondială urmărește controlul populației prin codurile QR: 

„Stimate domn, 

Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, transmisă prin corepondență electronică, înregistrată la AACR, și având în vedere îngrijorările cu privire la fenomenul contrails de care am luat la cunoștință, în scopul unei mai bune informări și cunoașteri, vă comunicăm că, la data de 13 octombrie 2022, AACR a publicat voluntar pe Facebook o serie de materiale menite să ajute la clarificarea acestui subiect. 

Acestea pot fi accesate prin scanarea următoarelor coduri QR.

Vă mulțumim pentru atenția pe care o acordați în privința îngrijorărilor exprimate de cetățeni”. 

Pe pagina de Facebook a Autorității Aeronutice Civile au fost postate trimiteri către explicațiile oferite de NASA ș de Oficiul de Meteorologie al Marii Britanii în legătură cu urmele lăsate de avioane pe cer. 

Deputatul a fost profund deranjat de răspunsul primit și a revenit cu un e-mail plin de greșeli gramaticale transmis directorului general al Autorității, în care se arată indignat că i s-a cerut să citească articole în limba engleză.  

„Dle director, în România, în caz că nu ați citit art. 13 din Constituția României, limba oficială este limba română. Dacă nu doriți să formulați un răspuns în limba română Solicitării unui Deputat ales de Poporul Român în Parlamentul României vă pot trimite o coală de hârtie să vă scrieți demisia în LIMBA ROMÂNĂ. Dacă nu vă descurcați vă trimit un cetățean român să vă ajute să o scrieți. Până atunci VĂ SOLICIT A DOUA OARĂ să-mi comunicați DE URGENȚĂ: 

Liniile albe de pe cer lăsate în urmă de avioanele care zboară la mare înălțime se află în centrul unei foarte populare conspirații în mediile care promovau în perioada pandemiei teoria conform căreia virusul Covid a fost fabricat în laboratoare, și că vaccinurile fac rău.

Teoria dârelor chimice (chemtrail, chemical trail) susține că unele dâre ce par a fi dâre de condens lăsate de aeronave militare si civile, ar conține agenți chimici sau biologici, pulverizați în mod deliberat în scopuri secrete, în cadrul unor programe guvernamentale clandestine.

Conspiraționiștii susțin că unele avioane militare si civile pulverizează substanțe chimice, în special aluminiu si bariu.

Liniile albe de pe cer sunt însă doar dâre normale de condens lăsate de motoarele aeronavelor și nu există dovezi științifice care să susțină contrariul.

Mihai Lasca a fost ales în Parlament pe listele AUR iar acum s-a înscris în Partidul Patrioților Poporului Român. 

Negocierile în urma cărora omul de afaceri a cumpărat 77% din acțiunile formației italiene pentru 45 de milioane de euro au fost intermediate de Răzvan Raț (43 de ani), fostul internațional al României și un cunoscut apropiat al lui Dan Șucu. Acum, Raț a fost cooptat în conducerea echipei, scrie DigiSport.

Economie 2024-12-26 17:07:42

Autoritățile din Grecia au decis vineri să închidă Acropole în timpul celor mai călduroase ore ale zilei, şi cel mai probabil şi sâmbătă, din cauza caniculei care afectează această ţară pentru a proteja turiștii, în timp ce sudul Europei a fost afectat de un val de căldură puternică. Nici SUA nu au scăpat de temperaturile extreme, transmite Reuters.

Economie 2023-07-14 20:09:29

2005 - TERORISM ÎN INIMA LONDREI

Economie 2023-07-07 09:22:25

Teologul Vasile Bănescu și Francisc Doboș, preot paroh la Biserica Sacré Cœur din București, au vorbit, în cadrul emisiunii „În Fața Ta” de la Digi 24, despre fapte bune, pacea discutată la nivel de lideri de stat - cu referire la războiul din Ucraina - și despre imaginea de „Mesia” a unor candidați la alegeri, precum Călin Georgescu.

Economie 2025-04-20 16:28:51

„Nu pot decât să confirm că Rusia a planificat acte de terorism aerian, nu doar împotriva Poloniei, ci împotriva companiilor aeriene din întreaga lume”, a declarat premierul polonez Donald Tusk, în timpul unei întâlniri cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Politico.

Economie 2025-01-15 19:38:47

Primarul ales al Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a declarat, joi, la Interviurile Digi24.ro, că va trebui să negocieze cu patru partide pentru a forma o majoritate în Consiliul Local. Acesta ia în considerare să colaboreze inclusiv cu consilierii AUR, decât să colaboreze „cu niște grupuri politice care exprimă niște interese de tip mafiot”.

Economie 2024-06-13 16:16:23

Rusia avertizează Israelul nici să nu se gândească la un atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, a relatat joi agenţia de presă de stat TASS, citându-l pe ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-10-17 18:46:04

Autoritățile sanitare franceze investighează o îmbolnăvire „în masă” de gastroenterită a unor angajați Airbus Atlantic, după ce s-au dus la cina de Crăciun a companiei și au mâncat foie gras și homari, relatează The Guardian.

Economie 2023-12-23 19:48:53