• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-16 11:30:59
  • Sursa:
Ce subiecte au primit elevii la Matematica, la Evaluarea Nationala 2022 Imagine

Evaluarea Națională 2022 a continuat joi, 16 iunie, cu proba scrisă la Matematică, după ce marți, 15 iunie, elevii care au absolvit clasa a VIII-a au avut examenul la Limba română. Elevii au primit varianta numărul 2 cu subiecte la Matematică, potrivit edupedu.ro. Proba a început la ora 9:00, iar accesul în sală s-a făcut până la ora 8:30.

La subiecul I au fost 6 subpuncte, fiind itemi obiectivi – tip grilă, fiecare punctat cu 5 puncte. La fel, subiectul al III-lea are 6 subpuncte, tot grilă și notate tot cu câte 5 puncte fiecare. la subiecul al III-lea problemele nu mai sunt cu răspunsuri de tip grilă.

Iată subiectele:

Candidaţii care depun sau transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreștere.

În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii saureprezentanţii legali ai acestuia.

Rezultate Evaluare Națională 2022Primele rezultate, cele de dinaintea contestațiilor, se vor anunța pe data de 23 iunie, până la ora 14:00, iar rezultatele finale vor fi comunicate pe data de 30 iunie.

Comunicarea rezultatelor obținute la examen se face anonimizat, respectând Regulamentul general privind protecția datelor personale, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Potrivit Ministerului Educației, 172.822 de elevi au fost în clasa a VIII-a anul acesta. Ei sunt automat înscriși la Evaluarea Națională, însă cifra ar putea fi mai mică, pentru că pot exista și elevi cu medii neîncheiate la sfârșitul anului școlar. Pentru anul școlar următor sunt alocate 130.600 de locuri la clasa a IX-a (învățământ cu frecvență zi) la nivel național și 11.000 de locuri pentru clasa a IX-a, învățământ cu frecvență seral și frecvență redusă, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2022-2023. Alte 60 de mii de locuri sunt în învățământul profesional.

După proba scrisă la Matematică, vineri, 17 iunie, va avea loc examenul la Limba maternă.

Președintele SUA, Joe Biden, și-a anunțat, marți, candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024. Anunțul a fost făcut într-un clip video, sub sloganul „Să ne terminăm treaba”. 

Economie 2023-04-25 16:00:14

Guvernul cubanez spune că ridicarea de către administrația Biden a unei serii de restricții împotriva sa este „este un mic pas în direcția bună” dar că „nici obiectivele, nici principalele instrumente ale politicii SUA împotriva Cubei, care este un eşec, nu se schimbă”.

Economie 2022-05-17 10:19:34

Avarie majoră într-un cartier din Târgu Jiu după ce o conductă de apă, veche de 60 de ani, s-a spart. În unele locuri, apa de pe străzi depășea nivelul genunchilor. Beciurile și garajele mai multor case au fost inundate. Locuitorii din zona afectată au fost anunțați că situația va fi remediată, diseară, la ora 21:00.

Economie 2022-08-01 17:40:32

Poliţia cehă a confiscat 646 de kilograme de cocaină ascunse printre banane care se îndreptau către un supermarket local, a informat duminică site-ul de ştiri www.tn.cz, citat de Reuters. Valoarea drogurilor se ridică la peste 90 de milioane de dolari.

Economie 2023-08-13 18:03:58

Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, sâmbătă, la Palatul Victoria, pe James E. Trainor, președintele interimar al Comisiei Electorale Federale a SUA, trimis de Administrația Trump pentru monitorizarea alegerilor prezidențiale de duminică, 4 mai.

Economie 2025-05-03 22:07:07

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franţa trimite într-un mod foarte direct Hezbollahului libanez mesaje de moderaţie şi dezescaladare pentru a-l descuraja să intre în conflictul dintre Israel şi Hamas, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-10-21 13:10:59

Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt. 

Economie 2025-04-16 11:11:58

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat sâmbătă că Ankara „s-ar putea despărţi de Uniunea Europeană” dacă va fie necesar, informează Reuters.

Economie 2023-09-16 15:24:59