• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-09 16:20:35
  • Sursa:
Ce spune vicepresedintele american JD Vance despre razboiul intre India si Pakistan Imagine

Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite.

„Vrem ca această situaţie să se detensioneze cât mai repede posibil. Totuşi, nu putem controla aceste ţări”, a declarat Vance într-un interviu la Fox News, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

„Ceea ce putem face este să încercăm să îi încurajăm pe aceşti oameni să detensioneze puţin situaţia, dar nu ne vom implica în mijlocul unui război care nu ne priveşte în mod fundamental şi care nu are nimic de-a face cu capacitatea Americii de a-l controla”, a adăugat el.

India este un partener important pentru Washington, care urmăreşte să contracareze influenţa în creştere a Chinei, în timp ce Pakistanul rămâne un aliat al SUA, în ciuda importanţei sale diminuate după retragerea Washingtonului din Afganistanul vecin în 2021.

Analiştii şi unii foşti oficiali au declarat că implicarea SUA pentru atingerea obiectivelor diplomatice în războiul Rusiei din Ucraina şi războiul Israelului din Gaza ar putea face ca Washingtonul să lase India şi Pakistanul pe cont propriu în primele zile ale tensiunilor lor, fără prea multe presiuni directe din partea guvernului american.

Pakistanul şi India s-au acuzat reciproc de lansarea unor atacuri cu drone, iar ministrul apărării de la Islamabad a declarat că noi represalii sunt „din ce în ce mai sigure”, joi, în a doua zi de confruntări majore. Cele două zile de confruntări armate au provocat moartea a aproape 50 de persoane.

Cea mai recentă escaladare a rivalităţii de zeci de ani dintre India şi Pakistan a început la 22 aprilie, când militanţi islamişti au ucis 26 de persoane în Caşmirul administrat de India într-un atac pe care New Delhi l-a atribuit Islamabadului, deşi oficialii pakistanezi au negat acuzaţiile şi au cerut o anchetă neutră.

„Speranţa şi aşteptarea noastră este că nu se va transforma într-un război regional mai larg sau, Doamne fereşte, într-un conflict nuclear”, a declarat Vance joi.

Washingtonul a purtat discuţii cu ambele ţări în ultimele zile, inclusiv joi, când secretarul de stat Marco Rubio a avut convorbiri telefonice cu prim-ministrul Pakistanului şi cu ministrul de externe al Indiei, îndemnându-i să detensioneze situaţia şi să aibă un dialog direct.

Preşedintele american Donald Trump a spus că tensiunile dintre cele două ţări sunt regretabile. Miercuri, el a declarat că speră că cele două ţări se vor opri după ce şi-au dat răspunsuri reciproce. Departamentul de Stat a îndemnat ambele ţări să acţioneze pentru ceea ce Washingtonul numeşte o „soluţie responsabilă”.

Mai multe concerte, recitaluri, expoziţii au fost programate şi în acest an în Bucureşti cu ocazia Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie, scrie Agerpres.

Economie 2023-01-14 12:47:59

România a câștigat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene anularea prevederii din Pachetul Mobilitate I care a impus operatorilor de transport rutier să asigure la fiecare 8 săptămâni întoarcerea vehiculului la centrul operaţional din statul membru de stabilire, informează News.ro care citează un comunicat al Ministerului de Externe de la București.

Economie 2024-10-04 15:26:00

Al doilea cel mai mare superiaht cu vele din lume, care valorează sute de milioane de dolari, un oligarh rus acuzat de fraudă care a murit de Covid după ce a supraviețuit mai multor tentative de asasinare și testamentele sale disputate fac parte dintr-o luptă acerbă de familie pentru averea de 3,7 miliarde de dolari a lui Oleg Burlakov, ce se desfășoară într-un tribunal de la Londra, informează Bloomberg.

Economie 2023-09-15 08:19:56

O femeie este suspectată că a izbit intenționat un motociclist de un refugiu de tramvai, după o șicanare în trafic. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Economie 2024-06-01 13:22:21

Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a declarat dispus să depună mărturie într-un proces deschis de un tribunal din sudul Germaniei pentru abuzuri sexuale comise de un preot catolic asupra unor minori, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a acelei instanţe, citată de DPA.

Economie 2022-11-08 19:22:17

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat duminică, despre negocierile pentru funcţiile la nivel european, că este prea puţin pentru Klaus Iohannis funcţia de comisar european. El a arătat că există două poziţii noi, foarte importante, poziţia de comisarul pe Apărare şi poziţia de Înalt reprezentant pentru Ucraina, informează news.ro.

Economie 2024-08-04 21:04:31

Europa se confruntă cu o iarnă „ca pe vremuri”. A nins la început de decembrie cum nu s-a mai întâmplat de ani buni în vestul continentului. În Germania și în Olanda, vremea extremă a închis inclusiv aeroporturi, iar la Munchen este anunțată o nouă zi de ger și ploaie înghețată. Zborurile sunt parțial suspendate, iar oamenii sunt sfătuiți să se informeze înainte de a ieși din casă.

Economie 2023-12-05 09:29:18

Ministerul Muncii a anunțat majorarea cu 13.8% a alocațiilor pentru copii începând cu luna ianuarie. Copiii peste 2 ani și tinerii care urmează cursuri liceale și ale școlilor profesionale vor primi 292 de lei pe lună, iar copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani vor primi 719 lei lunar. Primele alocații majorate vor fi plătite în luna februarie.

Economie 2024-01-04 11:40:29