• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-19 09:14:34
  • Sursa:
Ce spune producatorul japonez al statiilor walkie-talkie care au explodat in Liban: Nu se mai produc de 10 ani Imagine

Producătorul japonez Icom a declarat joi că a încetat să producă „în urmă cu aproximativ zece ani” stațiile walkie-talkie suspectate că au explodat miercuri în Liban, ucigând membri ai Hezbollah, care a acuzat Israelul că le-a pus capcane.

„IC-V82 este un radio portabil care a fost produs şi exportat, inclusiv în Orientul Mijlociu, din 2004 până în octombrie 2014. Acesta a fost întrerupt în urmă cu aproximativ 10 ani şi, de atunci, nu a mai fost livrat de compania noastră”, a declarat Icom într-un comunicat, reacţionând lca urmare a relatărilor din The New York Times şi presa israeliană.

„Producţia bateriilor necesare funcţionării unităţii principale a fost, de asemenea, oprită, iar sigiliul holografic pentru a distinge produsele contrafăcute nu a fost identificat, astfel încât nu este posibil să se confirme dacă produsul a fost expediat de compania noastră”, a declarat compania, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Icom a mai adăugat că produsele destinate pieţelor externe sunt vândute exclusiv prin intermediul distribuitorilor săi autorizaţi.

„Toate radiourile noastre sunt fabricate la filiala noastră de producţie, Wakayama Icom Inc. din prefectura Wakayama, în cadrul unui sistem de management strict... astfel încât în niciun produs nu sunt utilizate alte piese decât cele specificate de compania noastră. În plus, toate radiourile noastre sunt fabricate în aceeaşi fabrică şi nu le producem în străinătate”, a declarat Icom.

20 de persoane au murit şi peste 450 au fost rănite miercuri în Liban în urma exploziei walkie-talkie-urilor Hezbollah, potrivit unui raport al Ministerului libanez al Sănătăţii, la o zi după explozii similare de pagere.

La Beirut, aceste walkie-talkie au explodat simultan în suburbiile sudice, în acelaşi timp cu funeraliile a patru membri Hezbollah ucişi cu o zi înainte în explozia beeperului, potrivit unei surse apropiate mişcării libaneze şi salvatorilor.

Presa locală a relatat despre explozii similare în sudul şi estul ţării.

Marţi, explozii simultane de pager, un sistem de paging folosit şi de mişcarea islamistă pro-iraniană, au ucis 12 persoane şi au rănit între 2.750 şi 2.800, potrivit ministerului libanez, într-un atac fără precedent atribuit Israelului.

Israelul nu a făcut niciun comentariu cu privire la explozii, în timp ce Statele Unite au avertizat toate părţile faţă de „escaladări de orice fel”.

Aceste explozii au exacerbat temerile privind un război total între Hezbollah şi Israel.

Echipa de avocați care a reprezentat cu succes România în procesul cu compania Gabriel Resources a publicat, sâmbătă, un comunicat prin care informează cu privire la detaliile legate de arbitraj și de felul în care România a câștigat această dispută cu firma canadiană de exploatare de resurse.

Economie 2024-03-09 22:01:56

Agențiile de spionaj occidentale avertizează din ce în ce mai mult cu privire la tacticile de război hibride ale Kremlinului. Șeful serviciului de spionaj din Norvegia a tras marți un semnal de alarmă cu privire la sabotajul rusesc în Europa, spunând că Kremlinul devine mai îndrăzneț în campania sa de război hibrid, informează Politico. 

Economie 2024-09-10 19:49:27

Acesta este un eveniment destul de neobișnuit și demn de remarcat: sateliții au fotografiat pregătirile făcute de ruși cu ocazia repoziționării unei rachete balistice nucleare.

Economie 2024-11-13 12:50:01

Echipa feminină de canotaj 8+1 a României a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Echipa de 8+1 masculin a terminat cursa pe locul 5.

Economie 2024-08-03 17:21:05

Rusia a lansat 16 rachete şi 11 drone împotriva Ucrainei într-un atac comis sâmbătă noaptea, au anunţat forţele aeriene ucrainene, potrivit Reuters.

Economie 2024-03-31 10:25:05

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care se află într-o vizită în Brazilia, cu ocazia unei reuniuni în cadrul BRICS, a cerut luni recunoaşterea internaţională a regiunilor ucrainene anexate de Moscova, inclusiv a peninsulei Crimeea, ca o condiţie pentru o soluţionare paşnică a conflictului în Ucraina, reiterând practic condiţiile maximaliste ale Rusiei pentru a obţine o încheiere a conflictului în favoarea sa.

Economie 2025-04-28 12:52:55

Statul român estimează că o familie de la oraș, formată din doi adulți și doi copii, poate trăi rezonabil cu 3.300 de lei pe lună. Analiza arată că se poate trăi decent cu 11 lei pe zi pentru mâncare și 2 lei pe zi pentru diverse produse și servicii. Specialiștii spun totuși că mai sunt câteva cheltuieli de luat în calcul, precum întreținere, costul locuinței și educație.

Economie 2022-10-08 09:35:37

Armata Israelului i-a sfătuit luni pe cetăţenii libanezi să se „îndepărteze de obiectivele” Hezbollah din sudul Libanului, menţionând că raidurile vizând mişcarea islamistă „vor continua într-un viitor apropiat” şi vor fi „mai importante şi mai precise”, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Economie 2024-09-23 10:55:35